DCBusiness Opinii Analiză: România, nicio şansă la un eventual Campionat European al învingerii inflaţiei

Analiză: România, nicio şansă la un eventual Campionat European al învingerii inflaţiei

Uniunea Europeană / FOTO:
România este ţara UE cu cea mai mare rată a inflaţiei şi se menţine de luni bune pe această poziţie. eToro a realizat o analiză pe această temă. 

Atenția Europei este îndreptată spre Campionatul de fotbal UEFA Euro 2024, care se desfășoară acum în Germania, cu 24 de țări care se luptă pentru râvnitul titlu de campioană europeană. Este al șaselea turneu final cu participarea României, dar primul din 2016, iar victoria de ieri în fața Ucrainei ridică din nou moralul națiunii, reaprinzând amintirile "generației de aur" din anii 1990, condusă de Gheorghe Hagi.

Dar, în timp ce stau cu ochii pe meciuri, atenția investitorilor este concentrată și pe inflație și modul în care aceasta va influența viitoarele reduceri de dobândă ale băncilor centrale.

Dacă acest Campionat European ar fi despre cine reușește să învingă inflația anuală și nu despre fotbal, România nu ar avea nicio șansă. Din cele 24 de țări participante, România ar termina pe penultimul loc, cu o inflație anuală de 5,1%. Pe ultimul loc s-ar afla Turcia, cu o inflație incredibilă de 75%. Campionatul european al inflației ar fi câștigat de Italia, a cărei inflație a ajuns la 0,8%, urmată de Elveția (1,4%) și Georgia (2%). Chiar și incluzand țările europene care nu participă la Turneul Final Euro 2024, România este în continuare țara cu cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană. Per ansamblu, in Europa, după Turcia, următoarele țări sunt Rusia (8,3%), Islanda (6,2%), Belarus (5,7%) și pe locul cinci, România. Chiar și Ucraina, o țară aflată în război, înregistrează o inflație mai mică decât la noi (3,3%), se arată într-o analiză semnată de analistul eToro, Bogdan Maioreanu.

În România, însă, inflația este acum în scădere. În mai 2023, inflația anuală a fost de 10,64%, în decembrie anul trecut a ajuns la 6,61%, în timp ce în ianuarie 2024 a fost de 7,41%, împinsă în sus de deciziile Guvernului. Scăderea din mai 2024 la 5,1% a surprins atât așteptările analiștilor financiari, cât și pe cele ale Băncii Naționale a României, a cărei prognoză era o inflație de 6% în al doilea trimestru al acestui an. Următoarea ședință a Consiliului de Administrație al BNR este pe 5 iulie, iar analiștii se întreabă dacă vom asista la prima scădere a dobânzii de la nivelul actual de 7%. Responsabilii BNR au subliniat importanța monitorizării deciziilor luate de BCE și Fed, alături de riscurile geopolitice globale și de evoluțiile economice din Europa. 

BCE a decis deja prima scădere a ratei dobânzii cu 0,25%, urmând ca deciziile viitoare să se bazeze pe date și să fie evaluate de la o ședință la alta. Declarația a înclinat spre un ton care indică o abordare viitoare mai agresivă, subliniind dependența de date. BCE își menține angajamentul de a avea o politică monetară restrictivă până la atingerea obiectivului de inflație de 2%. Previziunile privind inflația pentru 2024 și 2025 au fost majorate mai mult decât așteptările, inclusiv în ceea ce privește inflația de bază. Între timp, Fed a menținut neschimbată rata dobânzii, iar acum graficul său (“dot plot-ul”)  se orientează către o singură reducere a ratei dobânzii în 2024 și patru în 2025. Decizia a fost suficient de “soft” pentru ca ratele dobânzilor pe 10 ani din SUA să scadă de la 4,43% la 4,21%.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.