PE propune oprirea vânzărilor de maşini cu ardere internă. Din ce an s-ar aplica

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

PE vrea oprirea vânzărilor de maşini cu ardere internă din 2035,dar decizia va aparţine statelor UE.

Parlamentul European s-a pronunţat, miercuri, în favoarea interzicerii vânzărilor de maşini noi dotate cu motoare cu ardere internă începând din anul 2035, dar decizia va trebui supusă aprobării Consiliului Uniunii Europene şi probabil vor apărea obiecţii.

Parlamentul European a aprobat miercuri după-amiază un proiect elaborat de Comisia Europeană care prevede norme stricte privind emisiile de dioxid de carbon, astfel că motoarele cu ardere internă nu vor mai putea fi montate pe vehicule produse începând din anul 2035.

"Vot istoric în Parlamentul European: deputaţii se pronunţă pentru interzicerea motoarelor cu ardere internă la vehicule noi din 2035", a reacţionat Comisia Europeană, amintind că prezentase această propunere în iulie 2021, în cadrul setului de măsuri pentru reducerea poluării.

Practic, Parlamentul European ar vrea să nu mai poată fi fabricate maşini echipate cu motoare pe benzină şi motorină din 2035. Vehiculele cu ardere internă înmatriculate până atunci vor rămâne însă în circulaţie până la un termen care urmează să fie stabilit, notează site-ul Tagesschau.de.

Însă Parlamentul European nu este for decizional unic. Consiliul Uniunii Europene, în care sunt reprezentate statele membre, se va pronunţa până la sfârşitul acestei luni asupra planului propus de Comisia Europeană şi probabil vor apărea obiecţii, astfel că va trebui elaborat un nou proiect, care să fie agreat atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliul Uniunii Europene, transmite Mediafax.

 

Citeşte şi: Mercedes recheamă masiv în service de teama unor probleme la frâne

 

Mercedes-Benz Group AG va rechema în service aproape un milion de vehicule la nivel mondial din cauza unei potențiale probleme la sistemul de frânare, a anunțat Agenția France-Presse, citând autoritatea federală germană pentru transporturi.

Autoritatea de reglementare, cunoscută sub numele de KBA, a precizat într-un comunicat din 1 iunie că mașinile afectate au fost construite între 2004 și 2015 și aparțin seriilor de vehicule utilitare sportive ML și GL, precum și monovolumului de lux R-Class, potrivit AFP.

Mercedes a confirmat rechemarea în service într-o declarație pentru AFP, precizând că o manevră de frânare "deosebit de puternică sau de dură" ar putea provoca deteriorarea mecanică a sistemului de amplificare a frânelor vehiculelor în "cazuri rare" de coroziune foarte severă.

 

Mercedes-Benz spune adio cutiilor de viteze manuale din 2023

 

Constructorul german de automobile Mercedes-Benz a anunţat miercuri că începând din 2023 va înceta să mai producă vehicule echipate cu cutii de viteze manuale, transmite DPA.

Tranziţia la cutiile de viteze automate se va face pentru fiecare model în parte, atunci când va fi introdusă o nouă generaţie de vehicule, a precizat un purtător de cuvânt al grupului de la Stuttgart.

"Odată cu creşterea electrificării, vedem cum cererea clienţilor migrează spre componentele de electromobilitate, baterii şi sisteme de propulsie electrice", a precizat purtătorul de cuvânt. În consecinţă, Mercedes-Benz va "înceta, treptat, să mai ofere cutii de viteze manuale".

În portofoliul actual al Mercedes-Benz, modelele A-Class şi B-Class precum şi CLA sunt în continuare disponibile cu transmisiune manuală. Trecerea la cutiile de viteze automate ar urma să aibă loc în 2023, dar constructorul auto german nu precizat dat exactă, din motive de competiţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 292229.38RON
1 ETH = 14465.36RON
1 LTC = 403.07RON
1 XRP = 2.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel