Parizienii au votat împotriva SUV-urilor. Ce înseamnă acest lucru

Delia Gheață |
Data publicării:
O stradă din Paris / FOTO: Unsplansh
O stradă din Paris / FOTO: Unsplansh

Anul trecut, locuitorii capitalei Franței au votat pentru interzicerea trotinetelor electrice de închiriat.

Parizienii au aprobat duminică, prin referendum, un proiect de triplare a preţurilor de parcare pentru SUV-uri. Astfel, cei 78.000 de participanți la vot din totalul de 1,3 milioane de alegători (5,68%) au fost de acord să fie creat un tarif specific pentru parcarea "maşinilor individuale grele, voluminoase, poluante".

Potrivit proiectului primarului socialist Anne Hidalgo, utilizatorul unui vehicul termic sau hibrid plug-in cu o greutate mai mare de 1,6 tone, sau două tone pentru un vehicul electric, va trebui să plătească în curând 18 euro pe oră pentru parcarea în cartierele centrale ale capitalei, 12 euro pentru arondismentele exterioare.

Locuitorii care parchează în cartierul lor şi profesioniştii, printre care taximetriştii, nu vor fi afectaţi.

Deliberarea va fi prezentată în luna mai pentru aplicare pe 1 septembrie, a indicat Anne Hidalgo când a anunţat rezultatele la Primăria Parisului. Primarul a salutat o "alegere clară a parizienilor" în favoarea unei măsuri "bune pentru sănătatea noastră şi bune pentru planetă".

În capitala care a pietonalizat deja cheiurile Senei şi a transformat eco-friendly 200 de străzi prin eliminarea traficului, Anne Hidalgo a justificat votul prin lupta împotriva poluării, o mai bună împărţire a spaţiului public şi "siguranţa rutieră", accidentele care implică un SUV fiind, potrivit primăriei, "de două ori mai mortale pentru pietoni decât cu o maşină standard".

Pentru opoziţia de dreapta, acest referendum "demonstrează amploarea manipulării de către Primărie, care vizează SUV-urile în comunicarea sa în timp ce, în realitate, orice tip de vehicul este susceptibil de a fi afectat de standardele supuse votului".

"Face parte dintr-o formă de ecologie punitivă", chiar dacă trebuie să "îndreptăm spre vehicule mai uşoare", a declarat pe RTL Christophe Béchu, ministrul francez al tranziţiei ecologice. Potrivit primăriei, suprataxa ar viza "aproximativ 10% din parc" şi ar putea aduce venituri suplimentare în jur de 35 de milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3789
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 487602.21RON
1 ETH = 17215.03RON
1 LTC = 421.03RON
1 XRP = 11.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel