Două noi taxe se vor putea plăti prin ghișeul.ro

Ministerul Transporturilor a pus recent în tranasparență decizională un ordin al al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.463/2018 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere.

În expunerea de motive se spune că acest ordin vine pentru facilitarea achitării tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România de către utilizatorii români, persoane fizice și persoane juridice, reducerea numărului de contravenții aplicate acestora pentru circulația fără rovinietă valabilă sau fără peaj valabil și, implicit, pentru creșterea gradului de încasare a tarifelor, soluția identificată o reprezintă extinderea mijloacelor prin care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere -  S.A. poate asigura, în calitate de distribuitor, încasarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere, înregistrarea în baza de date a informaţiilor privind achitarea acestora şi eliberarea documentelor care atestă plata.

Astfel, a fost identificat Sistemului Național Electronic de Plată (SNEP) dezvoltat și operat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), disponibil la adresa www.ghiseul.ro, sistem ce poate fi utilizat de C.N.A.I.R. – S.A. în calitate de distribuitor și prin intermediul căruia solicitanții pot achita, după autentificare, tarifele cu cardul, într-un mediu online, securizat.

În cazul emiterii rovinietei și a peajului de către C.N.A.I.R. - S.A. prin intermediul SNEP, documentele vor fi puse la dispozitia utilizatorilor în mod automat, prin email.

Prin prezentul proiect de ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii se urmărește crearea cadrului legal de reglementare a posibilității de încasare a tarifelor și de înregistrare a informaţiilor privind achitarea acestora în baza de date a Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei (SIEGMCR), de către C.N.A.I.R. - S.A. prin intermediul SNEP, precum și de eliberare a documentelor care atestă plata.

În acest sens, au fost modificate și completate prevederile anexei la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1463/2018 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere.

Totodată, din cadrul prevederilor din OMT nr. 1463/2018 care reglementau că, în cazul achitării tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere prin intermediul portalurilor web, solicitantului i se va elibera, în format electronic, documentul care conține toate informațiile înregistrate în SEGMCR, au fost eliminate mențiunile care făceau referire la posibilitatea de tipărire a acestuia de către solicitant.

Vezi AICI noul ordin

Amenzi rutiere majorate la 550 de lei. Se aplică începând de ASTĂZI

De sâmbătă, 20 august, intră în vigoare doar una dintre amenzile rutiere care au fost majorate în baza unei legi oficializate în luna iulie. 

Actul normativ oficializat la sfârșitul lunii trecute a stabilit majorarea, din 20 august, a limitelor amenzilor pentru lipsa rovinietei valabile, vizate de modificări fiind inclusiv amenzile pentru mașinile mari de transport persoane și marfă, dar și amenzile pentru mașinile mici.

Legea 241/2022 vizează modificarea anexei nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Astfel, potrivit noii legi, de sâmbătă, amenzile pentru lipsa rovinietei se vor majora.

Concret, pentru autoturisme, de pildă, amenda care acum e stabilită între 250-500 de lei va ajunge să fie cuprinsă între 275-550 de lei.  Citește mai mult AICI

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close