SMR-urile, reactoarele modulare mici, sunt prezentate de ani de zile drept una dintre marile soluții pentru energia curată, sigură și disponibilă permanent. În realitate, diferența dintre anunțurile politice, contractele comerciale, autorizațiile de proiectare și centralele care produc efectiv energie este uriașă.
La data de 5 iulie 2026, în sens strict, în lume există doar două proiecte comerciale SMR aflate în exploatare: centrala plutitoare Akademik Lomonosov din Rusia și reactorul HTR-PM de la Shidao Bay, în China. Dacă numărăm modulele nucleare, situația arată ușor diferit: Akademik Lomonosov are două reactoare KLT-40S, iar HTR-PM folosește două module de reactor care alimentează o turbină comună. Dar, la nivel de centrale/proiecte comerciale, vorbim tot despre două amplasamente funcționale. Agenția Internațională pentru Energie Atomică menționează explicit aceste două tehnologii ca fiind deja în operare: KLT-40S de pe Akademik Lomonosov și HTR-PM din China.
Potrivit definiției folosite de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, SMR-urile sunt reactoare nucleare avansate cu o putere de până la 300 MW electrici pe unitate/modul. Conceptul presupune dimensiuni mai mici decât reactoarele nucleare clasice, posibilitatea de fabricare modulară și instalarea treptată, în funcție de necesarul de energie.
Această definiție este importantă pentru că multe proiecte promovate drept SMR-uri sunt, în realitate, fie reactoare demonstrative, fie reactoare avansate de putere medie, fie proiecte aflate încă în proceduri de autorizare. Un contract semnat sau o tehnologie selectată nu înseamnă că există o centrală funcțională.
Citește și: Cernobîlul plutitor al rușilor a ajuns la destinație
Primul exemplu funcțional este Akademik Lomonosov, centrala nucleară plutitoare amplasată la Pevek, în regiunea Chukotka din Extremul Orient rus. Centrala este operată de Rosenergoatom, divizia de producție electrică a Rosatom, și include două reactoare KLT-40S, fiecare de 35 MW electrici brut, respectiv 32 MW electrici net, potrivit datelor PRIS ale IAEA.
Cele două unități au fost conectate la rețea în decembrie 2019 și au intrat în exploatare comercială în mai 2020. Centrala furnizează atât electricitate, cât și căldură pentru orașul Pevek și pentru sistemul energetic regional Chaun-Bilibino.
Akademik Lomonosov este un caz special: nu este o centrală SMR terestră, ci una plutitoare. Tehnologia derivă din experiența rusă în reactoare navale și spărgătoare de gheață nucleare, ceea ce o face dificil de comparat direct cu proiectele occidentale SMR gândite pentru producție de serie pe amplasamente terestre. Totuși, din punct de vedere funcțional, este unul dintre foarte puținele exemple comerciale existente.
Al doilea proiect operațional este Shidao Bay-1, cunoscut și ca HTR-PM, în provincia Shandong din China. Este un reactor modular de temperatură înaltă, răcit cu gaz, dezvoltat în jurul conceptului pebble-bed. Potrivit PRIS, reactorul este operațional, are model HTR-PM, este deținut de China Huaneng Group și operat de Huaneng Shandong Shidao Bay Nuclear Power Co.
Shidao Bay-1 are o putere brută de 211 MW electrici și o putere netă de proiectare de 200 MW electrici. A fost conectat la rețea în decembrie 2021 și a intrat în operare comercială la 6 decembrie 2023.
World Nuclear Association descrie configurația HTR-PM ca fiind alcătuită din două module de reactor de câte 250 MW termici, care alimentează o turbină de aproximativ 210 MW electrici. Din acest motiv, China poate susține că are în operare un SMR terestru comercial, dar, tehnic, sistemul este un ansamblu modular integrat într-o singură unitate de centrală.
China mai are un proiect foarte important: Linglong One, reactorul ACP100 de la Changjiang, în provincia Hainan. Acesta este frecvent prezentat drept primul SMR comercial terestru de tip PWR aflat aproape de punerea în funcțiune.
Totuși, datele PRIS actualizate la 4 iulie 2026 arată că Linglong-1 este încă în construcție. Pentru acest reactor nu apar încă date de primă criticitate, conectare la rețea sau operare comercială. Puterea brută este indicată la 125 MW electrici, iar modelul este ACP100.
World Nuclear Association notează că proiectul Linglong One a început construcția în iulie 2021, a parcurs teste la rece în octombrie 2025 și avea ca țintă operarea comercială în 2026. Dar, până când PRIS sau autoritățile chineze confirmă intrarea în operare comercială, Linglong One trebuie tratat ca proiect în construcție, nu ca centrală funcțională.
Știrea recentă din Suedia este importantă, dar nu schimbă numărul centralelor SMR aflate în funcțiune. În iunie 2026, Videberg Kraft, companie deținută de Vattenfall și Industrikraft, a selectat Rolls-Royce SMR pentru trei reactoare noi în Suedia. Fiecare reactor ar urma să aibă 470 MW electrici, iar proiectul ar putea produce aproximativ 12 TWh de energie electrică pe an.
Reuters a relatat că cele trei unități ar urma să fie construite în zona Ringhals, pe coasta de vest a Suediei, iar primul reactor ar putea fi gata la mijlocul anilor 2030. Proiectul este estimat la mai multe miliarde de lire sterline și are nevoie de susținere financiară și aprobare europeană pentru schema de sprijin.
Prin urmare, Suedia nu are încă o centrală SMR Rolls-Royce. Are o tehnologie selectată, un proiect politic și comercial major și o direcție clară de investiție. Dar nu are încă o centrală în construcție autorizată final și cu atât mai puțin o centrală funcțională.
Aici trebuie făcută o distincție esențială între patru categorii: centrale operaționale, autorizații de construire, aprobări de proiect/design și simple aplicații aflate în analiză.
În prezent, operatorii care au efectiv centrale/proiecte SMR comerciale în operare sunt Rosenergoatom/Rosatom, pentru Akademik Lomonosov în Rusia, și Huaneng Shandong Shidao Bay Nuclear Power Co./China Huaneng Group, pentru HTR-PM în China.
Cel mai avansat proiect occidental este cel din Canada. Ontario Power Generation a primit, în aprilie 2025, licența de construire pentru un reactor GE Hitachi BWRX-300 la Darlington, în provincia Ontario. Licența este valabilă până la 31 martie 2035, iar OPG a depus în 2026 cererea pentru o licență de operare. Așadar, OPG are autorizație de construire, dar nu are încă reactor funcțional.
În Statele Unite, Kairos Power a primit autorizații de construire pentru Hermes 2, o instalație demonstrativă cu două reactoare răcite cu sare fluorurată. Proiectul este important pentru validarea tehnologiei, dar nu este încă o centrală comercială SMR în exploatare, iar operarea va necesita pași separați de autorizare.
Tot în SUA, TerraPower a primit în martie 2026 permis de construire pentru proiectul Natrium de la Kemmerer, Wyoming, iar lucrările au început în aprilie 2026. Totuși, Natrium are 345 MW electrici, deci depășește pragul clasic de 300 MW folosit pentru SMR-uri, fiind mai corect încadrat ca reactor avansat de talie mică-medie. În plus, va fi necesară o licență separată de operare.
NuScale este cazul cel mai cunoscut. În SUA, Comisia de Reglementare Nucleară a certificat designul SMR NuScale, iar ulterior a aprobat și varianta de 77 MW electrici, US460, printr-un Standard Design Approval. Aceasta înseamnă că tehnologia poate fi folosită ca referință în cereri de autorizare, dar nu înseamnă că există o centrală NuScale funcțională.
În Coreea de Sud, designul SMART100 a primit în 2024 aprobarea standard de proiect din partea autorității nucleare sud-coreene. Și aici vorbim despre o aprobare de design, nu despre o centrală construită și pusă în funcțiune.
Rolls-Royce SMR are în Marea Britanie o decizie de justificare reglementară și se află în etapa a treia, finală, a procesului Generic Design Assessment. Dar nici în Regatul Unit, nici în Suedia, Rolls-Royce nu are astăzi un SMR construit și pus în operare.
X-energy și Dow au depus în SUA o cerere pentru construcția unor reactoare Xe-100 la Long Mott/Seadrift, Texas, iar Comisia de Reglementare Nucleară a acceptat documentația pentru analiză. Acesta este un pas important, dar nu echivalează cu o autorizație de construire deja acordată.
Holtec are în analiză documentația pentru proiectul SMR-300 de la Palisades, însă autoritatea americană notează că este vorba despre o aplicație în curs de examinare, iar pentru operare vor fi necesare etape suplimentare.
TVA are în SUA un amplasament autorizat preliminar la Clinch River și a depus cerere pentru BWRX-300, dar un early site permit nu autorizează construcția propriu-zisă a reactorului.
România este una dintre țările europene cele mai avansate în planurile pentru SMR. În februarie 2026, acționarii Nuclearelectrica au aprobat decizia finală de investiție pentru proiectul de la Doicești, bazat pe tehnologia NuScale, cu șase module de câte 77 MW electrici și o capacitate instalată totală de 462 MW electrici.
Citește și: EXCLUSIV Dosar SMR Doicești. CNCAN confirmă ce nu se spusese clar până acum
Totuși, Doicești nu trebuie confundat cu o centrală aflată deja în construcție nucleară sau cu o centrală autorizată la operare. Proiectul este într-o etapă de dezvoltare și finanțare, iar oficiali români au indicat în iunie 2026 că rămân condiții importante de îndeplinit, inclusiv legate de finanțare.
La nivel global, realitatea este mult mai modestă decât discursul politic și comercial. Astăzi există doar două proiecte comerciale SMR operaționale: Akademik Lomonosov în Rusia și HTR-PM la Shidao Bay în China.
Canada este cel mai avansat caz occidental, cu autorizație de construire pentru BWRX-300 la Darlington. Statele Unite au mai multe proiecte în autorizare sau autorizate la nivel de demonstrație/construcție, iar Europa are proiecte importante în Suedia, România, Marea Britanie și Cehia. Dar între un contract, o aprobare de design și o centrală care produce efectiv energie există încă o distanță mare.
În acest moment, SMR-urile sunt mai degrabă o industrie în formare decât o realitate comercială extinsă. Ele există, dar nu încă la scara promisă.
