Cantităţile necesare de ţiţei destinate procesării sunt asigurate pentru luna august şi, în mare măsură, pentru luna septembrie, iar volumele de produse finite pentru cerere normală sunt securizate, în aceeaşi perioadă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Radu Căprău, membru al Directoratului responsabil pentru segmentul Rafinare și Marketing.
"Vorbind despre securitatea aprovizionării, în ceea ce ne priveşte, avem cantităţile necesare de ţiţei asigurate pentru procesare pentru luna august şi, în mare măsură, pentru luna septembrie. Prioritatea noastră este să ne asigurăm că procesăm ţiţeiul sau utilizăm rafinăria la capacitate maximă în perioada următoare. De asemenea, avem securizate volumele de produse finite pentru cerere normală estimată de noi pentru august şi septembrie. În ceea ce priveşte legislaţia, facem încă evaluările şi încercăm să înţelegem toate implicaţiile pentru a realiza ce înseamnă pentru noi şi pentru aprovizionare în viitor", a menţionat Căprău.
La rândul său, Alina Popa, director financiar (CFO) al companiei, a subliniat, referitor la discuţiile din Parlament despre restabilirea situaţiei de criză pe piaţa carburanţilor, că este aşteptată o variantă finală a legii, care să fie publicată în Monitorul Oficial.
"Într-adevăr, săptămâna aceasta, Parlamentul a decis să restabilească situaţia de criză pentru ţiţei şi produse petroliere, având în vedere contextul şi preţurile. Practic, din ce am văzut, a fost aprobat, însă nu avem încă o lege finală publicată în Monitorul Oficial. Aşteptăm să vedem varianta finală şi vom calcula impactul aşa mai departe. Din înţelegerea noastră, din ceea ce am văzut în drafturile publicate, practic sunt trei modificări importante: prima este dată de plafonarea marjelor de retail şi comercial la nivelul anului 2025, cu o inflaţie care se poate aplica peste acest nivel din 2025. A doua este o taxă de solidaritate modificată faţă de varianta trecută, în care rata de impozitare nu depinde doar de evoluţia preţurilor Brent, dar şi de diesel. Deci, o nouă taxă de solidaritate pentru trei uni, cu posibilitate de prelungire. A treia dimensiune este legată de o acciză dinamică, care înseamnă că există posibilitatea de reducere undeva între 5% şi 25%. Sigur, pentru implementarea şi pentru calculul de impact trebuie să vedem legislaţia exactă şi vom face acest lucru în următoarele săptămâni", a spus Popa.
OMV Petrom a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 1,8 miliarde lei, în scădere cu 14% comparativ cu perioada similară din 2025, acesta fiind afectat de rezultatul financiar, care reflectă, în principal, venituri nete mai reduse din dobânzi şi de taxa de solidaritate în Explorare şi Producţie în trimestrul al doilea, a anunţat compania, într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Investiţiile au totalizat în primele şase luni ale acestui an 3,7 miliarde lei, fiind cu 13% mai mari, iar contribuţia la Bugetul de Stat a crescut cu 29%, la 10,2 miliarde de lei.