OMV Petrom investeşte 300 de milioane de euro în Bulgaria

omv-petrom_09839800
OMV Petrom / Foto: Oana Pavelescu
OMV Petrom investeşte 300 de milioane de euro într-un proiect de energie solară din Bulgaria

OMV Petrom va investi 300 de milioane de euro într-unul dintre cele mai mari proiecte solare cu stocare în baterii din Bulgaria, Gabare, a anunţat compania într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

Proiectul, situat în regiunea Byala Slatina, include o centrală fotovoltaică cu o capacitate de aproximativ 415 MWp şi un sistem de stocare în baterii (BESS) cu o capacitate de stocare de circa 600 MWh.

"Primul nostru proiect de stocare energie electrică în baterii marchează un pas important în dezvoltarea unui portofoliu energetic modern, în care regenerabilele şi soluţiile flexibile se completează reciproc. În acelaşi timp, ne extindem amprenta regională, prin dezvoltarea de proiecte în Bulgaria, în plus faţă de România", a declarat, în comunicat, Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Gaze & Energie.

Potrivit companiei, dezvoltarea proiectului implică investiţii de circa 300 de milioane de euro, care includ aproximativ 100 de milioane de euro pentru componenta de stocare.

Proiectul, ce va fi finanţat atât din surse ale partenerilor, cât şi prin finanţare externă, va fi dezvoltat prin Dunav Solar Plant OOD, companie în care OMV Petrom deţine 50%, alături de Enery, care are o deţinere egală.

x close