Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pregătește, în plină vară, schimbarea regulilor după care producătorii de energie termică își vând producția către operatorii sistemelor centralizate de termoficare.
Proiectul pus în consultare publică modifică Ordinul ANRE nr. 122/2013 și contractul-cadru folosit în relația dintre producători și companiile care transportă, distribuie și furnizează căldură și apă caldă populației. Observațiile pot fi transmise timp de 30 de zile de la publicarea proiectului.
Reglementarea nu modifică direct contractele dintre asociațiile de proprietari și operatorii de termoficare. Ea intervine însă într-o zonă esențială pentru funcționarea sistemului: achiziția energiei termice de la CET-uri și centrale termice, stabilirea prețului de producție, plata facturilor dintre operatori și condițiile în care livrarea poate fi redusă sau întreruptă.
Contractul-cadru va fi extins la mai mulți producători
Actualul contract-cadru a fost construit în principal pentru energia termică produsă în centrale electrice de cogenerare. Proiectul ANRE extinde explicit aplicarea lui și asupra producătorilor care operează centrale termice, nu doar CET-uri care produc simultan energie electrică și căldură.
Astfel, în relația contractuală vor intra producătorul de energie termică, în calitate de vânzător, și operatorul licențiat al serviciului public de alimentare centralizată, în calitate de cumpărător.
După aprobarea ordinului, producătorii din centrale termice vor avea la dispoziție nouă luni pentru încheierea contractelor potrivit noilor reguli. În același interval, producătorii din centralele de cogenerare și operatorii de termoficare vor trebui să actualizeze contractele deja existente.
Contracte de minimum cinci sau zece ani
ANRE menține ideea unor contracte pe termen lung, dar actualizează criteriile folosite pentru instalațiile vechi și cele modernizate.
Pentru instalațiile de producere intrate în funcțiune înainte de 2011 și care nu au fost retehnologizate, contractele vor avea o durată de minimum cinci ani. Pentru instalațiile noi sau retehnologizate, durata minimă prevăzută este de zece ani.
În contractul actual, pragul de referință pentru instalațiile vechi era anul 1998. Mutarea acestuia până în 2011 lărgește categoria centralelor pentru care poate fi folosită durata minimă de cinci ani.
Duratele lungi ar trebui să ofere predictibilitate producătorilor și operatorilor care trebuie să planifice achiziția de combustibil, reparațiile, investițiile și cantitățile de energie necesare fiecărui sezon rece.
Cum se va modifica prețul energiei termice
Prețul de contract va fi înscris într-o anexă și va putea fi schimbat prin act adițional atunci când intră în vigoare un nou preț de producere.
În cazul CET-urilor, acesta poate fi aprobat prin decizie a președintelui ANRE. Pentru anumite centrale termice sau centrale de cogenerare, prețul poate fi aprobat prin hotărârea autorității locale, în baza avizului ANRE.
Actualul contract-cadru se referă în principal la prețul de producere aprobat de ANRE pentru centralele de cogenerare. Proiectul introduce explicit și situațiile în care prețul este aprobat de administrația publică locală.
Această modificare nu înseamnă automat că populația va plăti un tarif mai mare sau mai mic. Prețul reglementat între producător și operator reprezintă însă una dintre componentele care intră în costul total al termoficării, alături de transport, distribuție, pierderile din rețea și subvenția acordată de primărie.
Garanții pentru operatorii care au acumulat datorii
Una dintre cele mai importante prevederi vizează datoriile dintre companiile de termoficare și producători.
Producătorul va putea solicita constituirea unei garanții la încheierea, prelungirea sau modificarea contractului atunci când operatorul cumpărător are datorii restante mai mari decât valoarea energiei termice contractate pentru luna cu cel mai ridicat consum.
Garanția va fi negociată între cele două părți, dar nu va putea depăși contravaloarea energiei contractate pentru luna de vârf. Regula încearcă să protejeze producătorii în situațiile în care operatorii de transport și furnizare nu achită la timp energia preluată.
Subiectul este sensibil în special la București. ELCEN arată că produce peste 90% din energia termică a Capitalei, iar Termoenergetica este clientul său aproape exclusiv. Energia este transportată prin rețeaua municipală către aproximativ două milioane de bucureșteni și peste 5.000 de instituții publice.
Potrivit situației publicate de ELCEN, soldul neachitat de Termoenergetica pentru facturile aferente perioadei noiembrie 2025–mai 2026 ajunsese, la 13 iulie 2026, la aproximativ 1,48 miliarde de lei. Datele sunt prezentate de producător și nu includ un punct de vedere al Termoenergetica asupra sumelor.
Căldura nu poate fi oprită în mijlocul iernii
Proiectul păstrează protecția consumatorilor racordați la sistemele centralizate în cazul în care furnizorul acumulează datorii către producător.
Pentru facturile neachitate, întreruperea poate fi declanșată în baza unui preaviz de zece zile, după depășirea a 50 de zile de la scadență. În cazul energiei destinate încălzirii și apei calde, dacă procedura începe în sezonul rece, livrarea nu va putea fi oprită decât după încheierea sezonului de încălzire.
Până atunci, producătorul poate reduce livrarea până la minimul tehnic necesar funcționării instalațiilor. Contractul actual conține deja o protecție asemănătoare, însă definește rigid sezonul rece drept perioada 1 octombrie–31 martie. Noua formulare folosește sezonul de încălzire stabilit potrivit regulilor aplicabile fiecărui sistem.
Reviziile trebuie programate în afara sezonului de încălzire
Contractul va stabili mai clar și parametrii tehnici ai livrării: temperatura și presiunea agentului termic, debitele, pierderile nominale, puterea maximă solicitată și timpul estimat pentru restabilirea alimentării după o avarie.
Producătorii și operatorii vor trebui să planifice de comun acord, în afara sezonului de încălzire, lucrările de întreținere, reviziile, reparațiile și verificările metrologice ale contoarelor.
Noile reguli sunt, așadar, mai degrabă despre funcționarea și finanțarea sistemelor de termoficare decât despre consumul individual din apartamente. Ele pot deveni însă importante pentru populație atunci când datoriile, lipsa investițiilor sau neînțelegerile dintre producători și distribuitori pun în pericol continuitatea furnizării căldurii.