Cât costă să ne încălzim în diverse orașe din România - Analiză

DCBusiness Team |
Data publicării:
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres

Profesorul Dumitru Chisăliță face o analiză a prețurilor și costurilor pe care românii trebuie să le suporte în această iarnă.

Obținerea celui mai mic preț la energia necesară încălzirii locuințelor, dar și mai important, perspectiva reducerii în viitor a prețurilor la încălzire, se poate face doar prin investirea în sisteme care determină scăderea costurilor unitare cu energia, explică expertul.

Chiar dacă până acum am avut o iarnă blândă, costurile cu încălzire rămân unele din cele mai mari cheltuieli ale unei familii. Acestă situație se va accentua în viitor, iar rezolvarea lor nu sunt subvențiile la infinit. În primul rând subvenții mari în energie înseamnă mai puține spitale, școli, drumuri etc. Subvențiile infinite la energie înseamnă în fapt accentuarea sărăciei energetice. Și totuși asta facem, ne săpăm singuri groapa în care vom cădea cu siguranță. Alternativa este construirea unor sisteme eficiente care să se auto susțină în viitor și să se dezvolte cu reducerea costurilor pe unitatea de energie produsă și distribuită. 

Nu este o teorie, nu este o poză din vestul Europei, este normalitatea, iar aceasta se poate vedea și la noi în țară la Oradea.
Clasamentul costurilor cu energia achitată (fără costul instalațiilor) în două orașe din România pentru diverse forme de încălzire a locuințelor: Oradea și București.

Se poate observa că în situația în care există subvenții la energie electrică, gaze naturale, lemne de foc și energie termică, a determinat următorul clasament:
 

1. Lemne de foc – cu precizarea că urmare a plafonării prețului pentru acestea ele au dispărut de pe piață, determinând tăieri de arbori  la întâmplare, o exploatare ineficientă a masei lemnoase, folosirea lemnelor umede, cu randamente energetice reduse, cu emisii mari de CO2 si alte substanțe poluante

2. Gaze naturale – care au ajuns să fie folosite aproape exclsiv pentru a fi arse și nu în petrochimie acolo unde valoarea adăugată este mult mai mare

3. Termoficare – un sistem regândit în ultimii ani, pe principii corecte de dimensionare si grad de utilizare a rețelei, cu reducerea la maxima risipei, cu randamente energetice și economice performante și care se bazează pe cogenerare de înaltă eficiență.

În situația în care nu ar exista subvenții la energie, în Oradea sistemul de termoficare ar fi sistemul cu cel mai mic preț la energie pentru încălzire. Iar în situația în care acest system se va dezvolta prin creșterea numărului de consumatori și a gradului de utilizare, este singurul system din cele prezentate care în viitor poate să aibă prețuri mai mici, toate celelalte venind în viitor cu prețuri mai mari.

În opoziție cu Oradea, în București, în cazul păstrării subvențiilor, cel mai ieftin sistem este sistemul de termoficare (cu o subvenție de 64% !), iar în cazul eliminării subvențiilor aceeași termoficare s-ar găsi pe penultimul loc. 

Ceea ce este sigur este că în București viitorul nu poate să aducă decât creșteri de preț pentru oricare din modurile de încălzire, iar păstrarea actualului sistem de subvenții în termoficare bazat pe creșterea subvenției proporțional cu creșterea ineficienței nu va duce decât probleme și mai mari în încălzirea locuințelor și în final frig în locuințele odată cu la colapsul sistemului (acest scenariu a fost trăit de sute de mii de oameni în cele 250 de orașe în sistemul de termoficare a intrat în colaps în ultimii 25 de ani). 

Secretul de la Oradea este piața, numărul mare de consumatori, 75% din consumatori fiind racordați la sistemul de termoficare. Oradea având cel mai mare procent de consumatori racordați la termoficare duce la scăderea costurilor unitare și să aibă cele mai mici prețuri nesubvenționate, dar cel mai important oferă și o perspectivă a reducerii în viitor a prețurilor la încălzire.


În graficul de mai jos se poate vedea că situația în unele orașe din România este chiar mai rea decât în București, spre exemplul în Bacău dacă s-ar elimina subvențiile ar fi mai ieftin să te încălzești cu energie electrică decât cu sistemul de termoficare, ceea ce este de-a dreptul absurd


Prețul la energie, cel puțin se va dubla la fiecare din decadele următoare și va aduce tot mai mulți oameni la limita falimentului personal (a se vedea studiul AEI), dar mai ales va crea o adevărată problemă în ceea ce privește încălzirea locuințelor în anul 2050.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0315
Diferența -0.0718
Zi precendentă 5.1033
USD
Azi 4.4631
Diferența -0.0932
Zi precendentă 4.5563
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0315 RON
USD flag1 USD = 4.4631 RON
GBP flag1 GBP = 5.9760 RON
CHF flag1 CHF = 5.3581 RON
AUD flag1 AUD = 2.8755 RON
DKK flag1 DKK = 0.6744 RON
CAD flag1 CAD = 3.2001 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4325 RON
SEK flag1 SEK = 0.4600 RON
XAU flag1 XAU = 464.9896 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471347.23RON
1 ETH = 11392.33RON
1 LTC = 432.88RON
1 XRP = 10.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17445.264.08%
BET-BK3286.653.66%
BET-EF951.824.04%
BET-FI59459.042.59%
BET-NG1250.133.39%
BET-TR39129.824.09%
BET-TRN37966.144.09%
BET-XT1489.983.80%
BET-XT-TR3276.003.81%
BET-XT-TRN3186.353.81%
BETAeRO826.524.48%
BETPlus2570.574.03%
RTL38956.124.03%

Comunicate de presa

Tractor pe câmp / FOTO: Freepik
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel