Transelectrica: Sistemul Energetic Național este sub presiune, dar nu există riscul unei avarii majore

transelectrica_27290300
Stație trafo
Transelectrica anunță că Sistemul Energetic Național este menținut în siguranță, în ciuda secetei, și exclude riscul unei avarii majore.

Transelectrica anunță că funcționarea Sistemului Energetic Național este menținută în condiții de siguranță, în pofida stresului operațional provocat de seceta severă. Compania susține că riscurile sunt gestionate astfel încât să nu existe pericolul unei avarii majore sau al întreruperii alimentării cu energie electrică.

Condițiile excepționale generate de secetă afectează atât sistemul energetic din România, cât și sistemele din regiune, într-o manieră pe care Transelectrica o descrie drept fără precedent din perspectiva operării.

„Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA menține funcționarea în siguranță a Sistemului Electroenergetic Național, prin aplicarea măsurilor operative necesare, monitorizarea permanentă a parametrilor de funcționare, coordonarea în timp real a sistemului și colaborarea continuă cu toate instituțiile relevante și entitățile implicate, precum și cu toți operatorii de transport și sistem din regiune și din Europa”, se arată în comunicatul companiei.

Transelectrica exclude riscul unei avarii majore

Reprezentanții operatorului de transport precizează că, în ciuda presiunii exercitate asupra Sistemului Energetic Național, situația este ținută sub control.

„În pofida stresului operațional la care este supus Sistemul Electroenergetic Național, în condițiile actuale, nivelul actual de risc privind funcționarea sigură a sistemului și continuitatea alimentării cu energie electrică este gestionat astfel încât să nu existe riscul unei avarii majore”, transmite Transelectrica.

Prin Dispecerul Energetic Național sunt urmărite permanent consumul și producția de energie electrică, echilibrul dintre producție și consum, frecvența sistemului, nivelurile de tensiune, fluxurile de putere, schimburile transfrontaliere și rezervele operaționale disponibile.

Pentru menținerea alimentării cu energie electrică sunt utilizate toate resursele și instrumentele de operare disponibile, inclusiv capacitățile de import.

Apelul la consum responsabil rămâne în vigoare

Transelectrica susține că măsurile voluntare de consum responsabil și-au demonstrat eficiența în ultimele zile și au contribuit la păstrarea echilibrului în sistem.

Aceste măsuri rămân importante și în perioada următoare, în condițiile în care seceta limitează producția de energie și pune presiune asupra capacităților disponibile în România și în statele vecine.

Pentru asigurarea continuității alimentării sunt valorificate la maximum capacitățile disponibile de producție și stocare, posibilitățile de import și schimburile transfrontaliere, precum și rezervele pregătite pentru gestionarea unor asemenea situații.

x close