România încearcă să repornească piața hidrogenului regenerabil printr-o modificare amplă a legii adoptate în 2023. Proiectul schimbă regulile pentru producători, furnizori și marii consumatori industriali, introduce posibilitatea acordării unor scheme de sprijin și pregătește apariția unui Cod tehnic al hidrogenului.
Inițiativa a fost înregistrată la Senat sub numărul B445/2026 și a devenit L453/2026. Procedura de urgență a fost aprobată, însă parcursul parlamentar s-a complicat rapid: comisiile pentru energie și economie au întocmit inițial un raport comun de respingere, considerând nejustificată viteza cu care proiectul a fost dezbătut. Propunerea a fost ulterior retrimisă comisiilor pentru un raport suplimentar. Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social au avizat favorabil proiectul, Comisia pentru transporturi și cea pentru buget au dat avize favorabile, iar Comisia pentru mediu s-a pronunțat negativ.
Principala problemă identificată de inițiator este că Legea nr. 237/2023 a stabilit cote obligatorii începând cu anul 2026, deși România nu are încă toate normele de aplicare, sistemele de certificare și mecanismele de trasabilitate necesare.
În lipsa lor, companiile ar trebui să respecte obligații pe care nu le pot demonstra în mod clar în fața autorităților. Proiectul elimină, astfel, cota aferentă anului 2026 și menține ținta de minimum 1% combustibili regenerabili de origine nebiologică în consumul final de energie din transporturi, începând cu anul 2030.
Pentru industrie, proiectul păstrează pragurile europene: din 2030, minimum 42% din hidrogenul utilizat în anumite procese industriale ar trebui să provină din combustibili regenerabili de origine nebiologică, iar din 2035 ponderea ar urma să urce la 60%.
O altă schimbare importantă este restrângerea legii exclusiv la hidrogenul regenerabil. Cotele obligatorii pentru hidrogenul cu emisii scăzute de carbon sunt eliminate, inițiatorul argumentând că legislația europeană nu impune în prezent României asemenea ținte.
Prin urmare, proiectul ar putea aduce claritate pentru investițiile bazate pe energie eoliană, solară sau alte surse regenerabile, dar nu rezolvă direct situația proiectelor de hidrogen cu emisii reduse de carbon. Acestea vor depinde de un cadru european și național separat de certificare.
Cea mai importantă noutate economică este posibilitatea acordării unui sprijin pentru producția de hidrogen regenerabil prin contracte bidirecționale pentru diferență sau prin mecanisme cu efect economic echivalent.
Schema ar urma să fie aprobată prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Energiei, iar beneficiarii ar fi selectați prin licitații concurențiale, transparente și nediscriminatorii. Sprijinul nu ar urma să fie finanțat prin contribuții adăugate în facturile consumatorilor de electricitate.
Contractele pentru diferență pot reduce unul dintre cele mai mari riscuri ale proiectelor de hidrogen: diferența dintre costul ridicat de producție și prețul pe care consumatorii industriali sunt dispuși să îl plătească. Un mecanism de acest tip poate garanta producătorului un venit minim, oferind băncilor și investitorilor predictibilitatea necesară finanțării unei instalații.
Schema nu va deveni însă disponibilă automat după adoptarea legii. Va fi nevoie de o hotărâre separată a Guvernului, de bani prevăzuți în buget și, după caz, de aprobarea Comisiei Europene în materia ajutoarelor de stat.
Transelectrica va trebui, de asemenea, să emită un aviz consultativ privind efectul noilor electrolizoare asupra Sistemului Electroenergetic Național. Termenul propus este de 90 de zile, iar lipsa avizului în acest interval nu va putea bloca continuarea procedurii. Electrolizoarele sunt consumatori foarte mari de electricitate, astfel că amplasarea lor poate necesita investiții suplimentare în rețea.
În primul rând, noul cadru poate susține instalațiile de electroliză asociate unor parcuri eoliene sau fotovoltaice. Producătorii ar putea combina energia regenerabilă cu fabricarea hidrogenului, folosind inclusiv contracte de achiziție a energiei pe termen lung.
În industrie, beneficiarii potențiali sunt rafinăriile, combinatele chimice, producătorii de îngrășăminte și alte companii care utilizează deja hidrogen obținut în principal din combustibili fosili. În aceste sectoare, înlocuirea hidrogenului convențional cu unul regenerabil poate reduce emisiile fără modificarea completă a proceselor industriale.
Proiectul recunoaște mai multe modalități de îndeplinire a obligațiilor: achiziția de hidrogen, importul, producția proprie, autoconsumul și transferurile între unitățile aceluiași operator economic integrat. Această flexibilitate poate ajuta marile grupuri industriale să dezvolte proiecte proprii, fără să fie obligate să cumpere întreaga cantitate de pe o piață care încă nu există.
În transporturi, regulile naționale vor fi limitate la transportul rutier. Aviația și transportul maritim sunt eliminate din lege deoarece sunt deja reglementate direct prin ReFuelEU Aviation și FuelEU Maritime. În practică, investițiile vizate pot include stații publice de alimentare, flote de autobuze sau camioane și capacități de producție amplasate în apropierea marilor coridoare rutiere.
Proiectul extinde regulile existente asupra instalațiilor de electroliză și asupra infrastructurii de rețea și stocare. ANRE ar urma să aprobe, până la 31 decembrie 2027, Codul tehnic al hidrogenului.
Documentul ar trebui să reunească standardele și normele de siguranță pentru producerea, transportul, distribuția, stocarea și utilizarea hidrogenului. Fără asemenea reguli, proiectele pot rămâne blocate între cerințele operatorilor de rețea, autorizațiile tehnice și standardele diferite aplicate de instituții.
ANRE va trebui să adopte și un format unic de raportare și o procedură de verificare, iar operatorii vor folosi baza de date a Uniunii Europene pentru trasabilitatea loturilor. În acest mod, aceeași cantitate de hidrogen nu va putea fi declarată de mai multe ori sau utilizată simultan pentru îndeplinirea mai multor obligații.
Ultimul bilanț public al Ministerului Energiei indica șase proiecte românești de producere a hidrogenului verde, cu o capacitate totală de 52,6 MW și un ajutor de stat de peste 97,6 milioane de euro. Proiectele se aflau în diferite stadii de implementare.
La nivel european, ritmul este însă mult mai ridicat. Numai cele șase proiecte care au semnat contracte după licitația din 2024 a Băncii Europene pentru Hidrogen vor instala 381,25 MW de electrolizoare în Spania, Finlanda și Norvegia. În 2026, o nouă rundă a acordat peste un miliard de euro pentru proiecte din șapte state ale Spațiului Economic European, care însumează aproape 1,1 GW.
Comparația nu este perfectă, deoarece programele, calendarele și sursele de finanțare sunt diferite. Ea arată însă că România nu recuperează încă decalajul doar prin proiectele aflate acum în implementare.
Noua lege poate elimina o parte dintre blocajele juridice și poate crea mecanismele necesare investițiilor private. Nu va produce însă singură fabrici de hidrogen. Pentru recuperarea întârzierilor vor conta viteza cu care ANRE adoptă regulile tehnice, lansarea efectivă a schemelor de sprijin, disponibilitatea energiei regenerabile și existența unor clienți industriali dispuși să semneze contracte pe termen lung.
