Parlamentul European a aprobat miercuri cea mai amplă reformă a sistemului vamal comunitar din ultimele decenii. Noile reguli introduc o taxă de procesare pentru fiecare produs cumpărat din magazine online din afara Uniunii Europene și trimis direct unui consumator european.
Valoarea taxei nu a fost încă stabilită. Aceasta va fi fixată de Comisia Europeană și revizuită o dată la doi ani, astfel încât să reflecte costurile suportate de autoritățile vamale pentru controlarea volumului uriaș de colete.
Statele membre vor trebui să înceapă colectarea taxei cel târziu la 1 noiembrie 2026.
Taxa va fi achitată din punct de vedere juridic de entitatea care răspunde și pentru celelalte obligații vamale aferente coletului, nu direct de cumpărător. Aceasta nu exclude însă posibilitatea ca platformele sau comercianții să includă costul în prețurile produselor ori în tarifele de livrare.
Noua taxă de procesare este distinctă de eliminarea facilității vamale pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro, decisă anterior la nivel european.
Platformele vor fi considerate importatori
Una dintre cele mai importante modificări privește responsabilitatea platformelor care intermediază vânzarea produselor din țări din afara UE.
Comercianții și platformele care facilitează vânzările la distanță către cumpărătorii europeni vor fi considerați importatori. În consecință, aceștia vor avea obligația:
- să transmită autorităților vamale toate datele necesare;
- să achite sau să garanteze taxele datorate;
- să se asigure că produsele respectă legislația și standardele europene;
- să răspundă pentru îndeplinirea formalităților vamale.
Companiile vor trebui să fie stabilite în Uniunea Europeană sau să fie reprezentate de o entitate înregistrată în UE, care deține statut de operator economic autorizat ori de comerciant de încredere.
Măsura urmărește să împiedice utilizarea unor firme-paravan prin care platformele ar putea evita obligațiile vamale și răspunderea pentru produsele neconforme.
Depozitele din UE vor aduce taxe mai mici
Reforma încurajează comercianții din afara Uniunii să importe mărfurile în cantități mari și să le depoziteze pe teritoriul UE, în loc să expedieze separat milioane de colete direct către cumpărători.
Livrările efectuate ulterior din aceste depozite către consumatorii europeni vor beneficia de o taxă de procesare mai mică, dacă produsele au fost importate în ambalaje colective și în volume suficient de mari pentru a permite controale vamale mai eficiente.
În 2025, autoritățile europene au gestionat aproximativ șase miliarde de colete provenite din comerțul electronic. Peste 90% dintre acestea au sosit din China, potrivit Consiliului UE.
Amenzi de până la 6% din valoarea importurilor
Platformele și comercianții care încalcă în mod repetat regulile europene riscă sancțiuni calculate în funcție de valoarea mărfurilor introduse pe piața comunitară.
Amenzile vor porni de la cel puțin 1% și vor putea ajunge la 6% din valoarea totală a bunurilor importate în UE de compania respectivă în precedentele 12 luni.
Autoritățile vamale vor putea, de asemenea, să suspende, să retragă sau să anuleze statutul de comerciant de încredere ori de operator economic autorizat. Companiile vor putea fi marcate drept operatori cu risc ridicat, ceea ce va determina controale mai frecvente.
Controale mai puține pentru firmele transparente
Companiile care respectă regulile și permit accesul autorităților vamale la sistemele lor electronice vor putea intra într-un regim simplificat denumit „trust and check”.
După verificarea inițială, aceste firme vor beneficia de controale mai rare și de o flexibilitate mai mare în ceea ce privește declararea mărfurilor și plata taxelor vamale.
Actualul statut de operator economic autorizat va fi păstrat, astfel încât procedurile simplificate să rămână accesibile și companiilor mai mici.
Un singur sistem informatic pentru vămile europene
Reforma creează EU Customs Data Hub, o platformă informatică paneuropeană care va reuni informațiile privind importurile și exporturile.
Sistemul ar urma să înlocuiască cel puțin 111 aplicații informatice utilizate în prezent de administrațiile vamale naționale. Pentru companii, noul sistem ar trebui să simplifice declararea mărfurilor și comunicarea cu autoritățile.
Pentru vămi, centralizarea informațiilor va permite identificarea mai rapidă a transporturilor cu risc ridicat și coordonarea controalelor între statele membre.
Utilizarea platformei va deveni obligatorie pentru operatorii de comerț electronic la 1 iulie 2028 și pentru toți comercianții de la 1 martie 2034.
O nouă autoritate vamală europeană, cu sediul la Lille
Reforma instituie și Autoritatea Vamală a Uniunii Europene – EUCA, cu sediul la Lille, în Franța.
Instituția va coordona cooperarea dintre administrațiile vamale naționale, va gestiona riscurile la nivel european și va administra viitorul centru de date vamale. Potrivit calendarului prezentat de Consiliul UE, autoritatea urmează să își înceapă activitatea în 2027.
„Este cea mai amplă reformă a vămilor europene din 1968”, a declarat raportorul Parlamentului European, Dirk Gotink.
Acesta a susținut că avalanșa de colete provenite din China a copleșit autoritățile vamale, iar numeroase produse nu respectă standardele europene sau ajung pe piață fără achitarea corectă a obligațiilor fiscale.
Consiliul UE aprobase deja forma finală a reformei. După votul Parlamentului, actul legislativ urmează să fie semnat și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.