Piaţa auto europeană a explodat în aprilie, dar nu și în România

Mara Ivan |
Data publicării:
O concluzie care spune multe
O concluzie care spune multe

Piaţa auto europeană a înregistrat o creştere explozivă în aprilie, arată datele publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în condiţiile în care vânzările de automobile pe continent şi-au revenit după nivelul extrem de scăzut înregistrat în luna aprilie a anului trecut când carantina a paralizat activitatea concesionarilor, informează Reuters.

Potrivit sursei citate, 1,039 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna aprilie 2021 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 256% comparativ cu cele 292.000 de unităţi, înregistrate în aceeaşi lună din 2020.

ACEA subliniază că multe pieţe auto din UE au înregistrat creşteri procentuale de două şi chiar trei cifre. De exemplu, piaţa auto din Italia a înregistrat o creştere de 3.276,8%, urmată de Spania cu un avans de 1.787,9%. Alte pieţe importante, precum Franţa (568,8%) şi Germania (90%), au înregistrat şi ele câştiguri puternice comparativ cu luna aprilie a anului trecut.

În schimb, piaţa auto din România a înregistrat un avans de doar 58,8% în luna aprilie 2021, fiind înmatriculate 6.862 de autoturisme, comparativ cu 4.321 autoturisme în luna aprilie a anului trecut. În rândul statelor membre, doar Suedia, Finlanda, Danemarca şi Olanda au înregistrat un ritm mai mic de creşterea vânzărilor de autoturisme în luna aprilie.

Mai mult, în perioada ianuarie-aprilie 2021, piaţa auto din Europa a avut o creştere de 24% în ritm anual însă piaţa din România a avut o contracţie de 14,5% în ritm anual, cea mai importantă scădere înregistrată de o piaţă europeană.

Citește și Bitcoin, în CĂDERE liberă. Deja nu mai este Elon Musk de vină

În ceea ce priveşte marii producători auto, în luna aprilie, toţi producătorii auto generalişti au înregistrat creşteri impresionante, în frunte cu Stellantis ale cărui vânzări au crescut cu 358,2% dar şi Volkswagen (228,4%) şi Renault (191,7%). În interiorul grupului Renault, vânzările de autoturisme marca Dacia au crescut cu 185%, un număr de 28.590 de unităţi fiind înmatriculate în luna aprilie în Europa, mai mult decât dublu faţă de 10.032 de unităţi în luna aprilie a anului trecut. Cu toate acestea, cota de piaţă a Dacia a scăzut de la 3,4% în luna aprilie a anului trecut până la 2,7% în luna aprilie 2021.

În ceea ce priveşte România, datele publicate, anterior, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), confirmă că piaţa auto din România a înregistrat o scădere de 14,5%, la patru luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, însă în această marjă autoturismele ecologice sunt pe un trend ascendent, cu aproape 80% creştere. În plus, autoturismele "electrificate", respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) deţin, în intervalul de analiză, o cotă de piaţă de 11,6%, de 2,1 ori mai mare decât cea pe care o aveau după perioada similară a anului trecut (5,5%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298732.75RON
1 ETH = 14577.73RON
1 LTC = 395.44RON
1 XRP = 2.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17006.80 0.21%
BET-BK 3128.78 0.27%
BET-FI 60511.68 0.77%
BET-NG 1215.97 0.10%
BET-TR 35287.04 0.21%
BET-TRN 34473.72 0.21%
BET-XT 1448.65 0.20%
BET-XT-TR 2972.00 0.20%
BET-XT-TRN 2908.36 0.21%
BETAeRO 1059.14 -0.07%
BETPlus 2512.42 0.22%
RTL 37341.33 0.19%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel