O treime din companiile românești au deficiențe masive de capitalizare

DCBusiness Team |
Data publicării:
Analiză date / FOTO: Freepik
Analiză date / FOTO: Freepik

Creșterea taxelor, accentuarea blocajului financiar și efectele inflației creează mari probleme în mediul de business, acolo unde peste o treime din companiile românești au deficiențe masive de capitalizare. Fără un capital de lucru suficient, dependente de încasări, multe dintre companii riscă să intre în zona de risc, fapt care ar putea genera ample probleme pe lanțurile economice, avertizează Sierra Quadrant.

O radiografie a mediului de afaceri românesc, în 2024, indică un nivel ridicat de vulnerabilitate. Peste 133.000 de firme au intrat anul trecut în dificultate (16335 de companii și-au suspendat activitatea, 39.031 au fost dizolvate, 71.241 au fost radiate iar 6650 au intrat în insolvență), iar perspectivele lui 2024 nu arată deloc bine.

Sierra Quadrant estimează că numărul firmelor cu probleme ar putea depăși, în acest an, 150.000, pe fondul efectelor negative generate de creșterea taxelor, de persistența inflației și accentuarea scăderii vânzărilor. Dincolo de estimările privind fragilitatea mediului de afaceri, un semnal de alarmă vine inclusiv de la Banca Națională care, în ultimul său raport, afirmă că numărul firmelor cu pierderi (circa 225.000 de firme) se menține ridicat, la aproximativ 29% din totalul companiilor active.

Dintre acestea, 15% au consemnat o persistență a pierderilor în ultimii trei ani. Mai mult chiar, o treime din companii au deficiențe masive de capitalizare (aproape 140 de miliarde de lei), cu implicații asupra disciplinei la plată, precum și asupra accesului la credite. Acestea generează 58% din restanțele nebancare și 21% din creditele aflate în stare de neperformanță. Gradul de îndatorare a firmelor românești a crescut, anul trecut, la 166,7%.

Radiografia financiară realizată de Banca Națională indică faptul că 16% dintre firme se află în zona de risc (au un grad de îndatorare peste 200%), iar eventuale riscuri (persistența inflației, riscuri legate de războiul din Ucraina ș.a.) ar putea genera dificultăți pentru companiile cu credite bancare.

BNR afirmă, astfel, că riscul de credit a crescut pentru 8 din cele 10 sectoare luate în considerare, cele mai riscante sectoare fiind cel energetic, urmat de industrie și transport. Potrivit datelor statistice, peste 42% dintre întreprinderile mici sunt considerate riscante de bănci, urmare de microîntreprinderi, cu un procent de 30%.

Finanțarea costă dublu față de acum 2 ani

Pentru o firmă românească, costurile de finanțare au crescut exponențial în ultimii ani. Dacă în 2021-2022, companiile accesau credite cu dobânzi de circa 4%, în prezent se împrumută la o dobândă dublă, de 8-9%.

,,Creșterea costurilor de finanțare se reflectă direct în competitivitatea firmelor românești. Împrumuturile scumpe, costurile mari cu energia, gazele și forța de muncă au dus ca multe dintre produsele românești să ajungă mai scumpe decât cele din import, iar efectele se resimt din plin în economie. Producția industrială scade de câteva luni încoace, exporturile ridică tot mai multe semne de întrebare, iar perspectivele nu arată deloc bine’’, arată analiza Sierra Quadrant.

În 2021, BNR avea o dobândă cheie de 1,75%. În prezent, ea se situează la 7%, iar perspectivele reducerii acesteia par să se îndepărteze pe măsură ce inflația continuă să se afle la un nivel ridicat. Avem, în ianuarie, cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană.

Banca Națională afirma, în ultimul său raport privind riscurile sistemice, că ,,pe fondul perspectivelor economice în deteriorare, recesiunea rămâne încă un scenariu plauzibil. Riscul ca prețurile la energie să întrerupă traiectoria descendentă a inflației de bază nu poate fi exclus, materializarea acestuia depinzând în mare măsură de condițiile meteorologice pe timpul iernii, precum și de evoluțiile economice și politice globale. În plus, o intensificare a riscului geopolitic poate avea loc pe fondul incertitudinii în ceea ce privește conflictul recent din Orientul Mijlociu, al persistenței războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, precum și al tensiunilor continue între Statele Unite și China’’.
 
Restructurarea, cuvântul la ordinea zilei

În fața riscurilor economice din ce în ce mai accentuate, multe companii au trecut la restructurarea afacerilor, de la limitarea cheltuielilor neesențiale pentru core-business-ul  (chirii, costuri de birou, achiziții de mobilier, tehnică de calcul, utilități etc.) la  restucturarea portofoliului de servicii/produse. Dincolo de măsurile de prevenire mai ales a riscului de contagiune pe lanțurile economice, cert este că multe dintre companii vor ajunge, din păcate, la fundul sacului.

Asta mai cu seamă că nu este exclus ca inflația să continue să se afle la un nivel ridicat, pe fondul efectelor generate de creșterea taxelor. Primele semnale de alarmă au apărut deja în sectoarele cele mai dinamice ale economiei, de la comerț la zona imobiliară. Problemele raportate de firme precum Vivre, Elefant, Qualis sau Nemo Express vin să confirme fragilitatea mediului de afaceri.

Acordul de restructurare, de exemplu, funcționează ca un instrument proactiv, permițând afacerilor să abordeze problemele financiare înainte ca acestea să escaladeze în insolvență si chiar faliment.
Companiile pot elabora un plan de restructurare adaptat nevoilor și constrângerilor unice ale afacerilor lor, fără a fi limitați de procedurile rigide de insolvență.

,,În loc să treacă prin proceduri complexe și de lungă durată de insolvență, companiile pot continua să funcționeze în timp ce sunt în desfășurare negocieri și eforturi de restructurare. În plus, acordul de restructurare poate permite afacerilor să acceseze noi finanțări pentru a acoperi golurile de lichiditate, sub termeni care ar putea fi mai favorabili decât finanțarea de urgență sau de criză’’, spun experții de la Sierra Quadrant.

Aceștia consideră că o restructurare rapidă poate ajuta la prevenirea erodării valorii întreprinderii, care însoțește adesea procedurile prelungite de insolvență. Cu un cadru structurat pentru abordarea dificultăților financiare, părțile interesate, inclusiv furnizorii, clienții și angajații, ar putea menține sau recâștiga încrederea în viabilitatea afacerii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.97
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.969
USD
Azi 4.5781
Diferența -0.0004
Zi precendentă 4.5785
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-07-2024
EUR flag1 EUR = 4.9700 RON
USD flag1 USD = 4.5781 RON
GBP flag1 GBP = 5.8914 RON
CHF flag1 CHF = 5.1865 RON
AUD flag1 AUD = 3.0027 RON
DKK flag1 DKK = 0.6660 RON
CAD flag1 CAD = 3.3139 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0297 RON
NOK flag1 NOK = 0.4154 RON
SEK flag1 SEK = 0.4235 RON
XAU flag1 XAU = 349.3503 RON
Monede Crypto
1 BTC = 310434.64RON
1 ETH = 14928.59RON
1 LTC = 326.60RON
1 XRP = 2.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.86% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.80%
6 luni: 5.85%
12 luni: 5.90%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18562.570.62%
BET-BK3451.260.29%
BET-EF1000.000.00%
BET-FI60522.910.44%
BET-NG1324.700.60%
BET-TR40567.250.64%
BET-TRN39460.390.64%
BET-XT1582.580.60%
BET-XT-TR3406.050.63%
BET-XT-TRN3319.700.63%
BETAeRO1041.04-0.45%
BETPlus2742.330.56%
RTL40817.270.65%

Opinii

Preț halucinant ca să îți pui prosopul pe plajă

200 de lei ca să stai cu prosopul pe plajă. Românul, mai tare ca francezul de la Saint Tropez

Litoralul românesc continuă să ne surprindă...

Tren deraiat / Foto: Replica Online

Călătoriile cu trenul au devenit sport extrem în România

Căile Ferate din România se mai țin în doar...

Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel