Fermierii cer un „mandat de țară”: România pierde la Bruxelles din lipsă de strategie

Georgel Simionică |
Data publicării:
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) cere instituțiilor statului adoptarea unui mandat național de negociere care să stabilească clar poziția României în procesul decizional european, pe fondul controverselor generate de voturile politicienilor români privind acordul comercial UE–Mercosur. Organizația avertizează că lipsa unei poziții unitare slăbește capacitatea României de a-și apăra interesele agricole și economice la Bruxelles.

LAPAR: fără mandat clar, România pierde la negocieri

Într-un comunicat oficial, LAPAR solicită „adoptarea unui Mandat Național de Negociere care să ghideze poziția României în cadrul deciziilor europene cu impact asupra agriculturii, economiei și mediului antreprenorial”. Potrivit organizației, absența unei strategii asumate instituțional a dus, în timp, la acceptarea unor politici europene care nu au fost adaptate la realitățile economice interne.

Președintele LAPAR, Nicu Vasile, susține că statele care reușesc să-și impună interesele în negocierile de la Bruxelles o fac pe baza unor mandate clare și coerente: „Statele care câștigă la Bruxelles negociază pe baza unui mandat clar. România, în lipsa acestuia, ajunge să aplice politici europene fără adaptare la realitățile economice naționale”.

Critici legate de acordul UE–Mercosur

Apelul LAPAR vine în contextul dezbaterilor legate de acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul Mercosur, acord care stârnește îngrijorări în rândul fermierilor europeni. LAPAR atrage atenția că politicile europene în domeniul agriculturii, mediului și comerțului ar trebui susținute doar dacă respectă principii fundamentale precum reciprocitatea, proporționalitatea și tratamentul echitabil al fermierilor din statele membre.

Organizația avertizează că importurile provenite din afara UE, realizate în condiții diferite de producție și standarde, pot crea dezechilibre majore pe piața agricolă și pot afecta competitivitatea producătorilor români.

Agricultura, sector strategic pentru România

LAPAR consideră că adoptarea unui mandat național de negociere, asumat de toate instituțiile relevante, ar permite României să participe constructiv la deciziile europene, fără a sacrifica sectoare strategice. În lipsa unei astfel de abordări, vulnerabilitățile deja existente în mediul rural riscă să se adâncească.

„Agricultura este un pilon esențial al economiei românești. Fără o strategie unitară de reprezentare la nivel european, România riscă să piardă nu doar competitivitate, ci și stabilitate economică și socială în mediul rural”, avertizează Nicu Vasile.

Prin acest demers, LAPAR cere practic o schimbare de abordare în relația României cu instituțiile europene: mai multă coerență, mai multă fermitate în negociere și o apărare explicită a intereselor naționale în dosarele sensibile care vizează agricultura și comerțul internațional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0007
Zi precendentă 5.0936
USD
Azi 4.3411
Diferența -0.0161
Zi precendentă 4.3572
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0960 RON
USD flag1 USD = 4.2972 RON
GBP flag1 GBP = 5.8747 RON
CHF flag1 CHF = 5.5322 RON
AUD flag1 AUD = 2.9759 RON
DKK flag1 DKK = 0.6824 RON
CAD flag1 CAD = 3.1427 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4400 RON
SEK flag1 SEK = 0.4805 RON
XAU flag1 XAU = 703.3520 RON
Monede Crypto
1 BTC = 0.00RON
1 ETH = 0.00RON
1 LTC = 0.00RON
1 XRP = 0.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27253.690.40%
BET-BK5450.740.44%
BET-EF1475.850.31%
BET-FI101872.200.26%
BET-NG2013.870.37%
BET-TR63821.500.40%
BET-TRN61649.980.40%
BET-XT2355.560.43%
BET-XT-TR5392.250.43%
BET-XT-TRN5222.940.43%
BETAeRO963.01-0.02%
BETPlus3952.140.38%
RTL61450.640.41%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel