Cluburi și săli de spectacole: focul care prinde publicul captiv

Incendiile din cluburi și săli de spectacole sunt printre cele mai violente și mai rapide. Spațiile închise, aglomerația, materialele inflamabile și ieșirile insuficiente transformă câteva secunde de foc într-o capcană mortală.

În România, incendiul din Clubul Colectiv, în 2015, a ucis 64 de oameni și a rănit grav peste 150. Focul a pornit de la artificii de interior, iar flăcările s-au propagat instantaneu prin buretele fonoabsorbant. Deși tragedia a dus la schimbări legislative și controale masive, multe dintre problemele structurale au rămas.

Un tipar aproape identic a apărut în 2003, în Statele Unite, la The Station Nightclub, unde 100 de persoane au murit după ce artificii de scenă au aprins izolația. În 1942, la Boston, incendiul de la Cocoanut Grove a ucis 492 de oameni, rămânând unul dintre cele mai grave incendii din istoria modernă.

^{Urmările incendiului The Coconaut Grove}

Clădiri rezidențiale: când locuința devine o capcană

Incendiile din clădiri rezidențiale arată o altă față a aceleiași probleme: siguranța sacrificată pentru costuri mai mici. În 2017, incendiul de la Grenfell Tower a ucis 72 de persoane. Focul s-a extins rapid din cauza materialelor de fațadă inflamabile, deși existau avertismente repetate privind riscurile.

Cu decenii înainte, în 1990, incendiul de la Happy Land Social Club din New York a ucis 87 de oameni, într-un spațiu funcționând ilegal, fără ieșiri de urgență funcționale. Lecțiile au fost clare, dar aplicarea lor a rămas fragmentară.

^{Turnul Grenfell}

Hoteluri și centre comerciale: siguranța promisă, dar absentă

Hotelurile și centrele comerciale sunt percepute ca fiind sigure, însă istoria arată contrariul. Incendiul din 1980 de la MGM Grand Hotel a ucis 85 de persoane, multe prin inhalare de fum, nu prin arsuri. Lipsa sistemelor eficiente de evacuare și semnalizare a fost decisivă.

În 1997, la Uphaar Cinema, un incendiu declanșat de un scurtcircuit a ucis 59 de spectatori, blocați într-o sală fără ventilație adecvată. Ancheta a scos la iveală compromisuri grave făcute în numele profitului.

Citește și: Explozia din Rahova: despăgubiri posibile pentru locuințele asigurate facultativ

De ce se repetă tragediile, în ciuda lecțiilor

Privite împreună, aceste incendii au elemente comune aproape identice: materiale inflamabile ieftine, supraaglomerare, ieșiri blocate sau insuficiente, controale formale și o cultură a toleranței față de risc. După fiecare tragedie urmează promisiuni, anchete și legi mai dure, dar în timp presiunea economică și indiferența administrativă revin.

Incendiul din Crans-Montana arată că problema nu este una specifică unei țări sau unui nivel de dezvoltare. Elveția, Statele Unite, România sau India au trecut prin tragedii similare, semn că siguranța în spațiile publice rămâne vulnerabilă peste tot.

O lecție incomodă, dar constant ignorată

La 50 de ani distanță, concluzia este una dureroasă: nu lipsa tehnologiei ucide, ci lipsa aplicării regulilor. Focul nu discriminează între cluburi ilegale și clădiri „moderne”. Când normele sunt tratate ca formalități, iar controalele ca exerciții de bifare, tragedia devine doar o chestiune de timp.

Materiale ca acesta nu sunt doar exerciții de memorie. Sunt avertismente. Pentru că fiecare incendiu „excepțional” seamănă, în realitate, izbitor de mult cu cele de dinainte.

Cronologia dezastrelor

1942 – Boston, SUA | Cocoanut Grove
Un incendiu izbucnit într-un club supraaglomerat ucide 492 de persoane, majoritatea prin asfixiere. Tragedia duce la schimbări majore în codurile de siguranță la incendiu din Statele Unite, inclusiv reguli privind ușile de evacuare și capacitatea maximă.

1980 – Las Vegas, SUA | MGM Grand Hotel
Un incendiu pornit într-o zonă tehnică se propagă rapid prin hotel. 85 de persoane mor, cele mai multe intoxicate cu fum. Este unul dintre primele cazuri care arată cât de letal poate fi fumul într-o clădire mare, chiar fără flăcări extinse.

1990 – New York, SUA | Happy Land Social Club
Un local care funcționa ilegal, cu ieșiri blocate, devine o capcană mortală. 87 de oameni mor după ce focul este declanșat intenționat. Cazul scoate la iveală lipsa controalelor reale în spații „tolerate” de autorități.

1997 – New Delhi, India | Uphaar Cinema
Un scurtcircuit provoacă un incendiu într-o sală de cinema plină. 59 de spectatori mor, blocați într-un spațiu fără ventilație și evacuare adecvată. Tragedia declanșează proteste publice și procese de durată.

2003 – Rhode Island, SUA | The Station Nightclub
Artificii de scenă aprind materialele fonoabsorbante. 100 de persoane mor în câteva minute. Scenele seamănă izbitor cu tragedii ulterioare din Europa de Est.

2015 – București, România | Clubul Colectiv
Un concert se transformă într-un dezastru național. 64 de persoane își pierd viața, multe după internare, din cauza arsurilor și infecțiilor. Incendiul declanșează proteste masive și duce la căderea Guvernului, dar și la controale ample în cluburi și spații publice.

2017 – Londra, Marea Britanie | Grenfell Tower
Un incendiu izbucnit într-un apartament se propagă pe fațada clădirii. 72 de persoane mor, în mare parte din cauza materialelor inflamabile folosite la reabilitare. Tragedia devine simbolul compromisurilor făcute în numele costurilor reduse.

2025 – Hong Kong | Complexul rezidențial Wang Fuk Court (Tai Po)
Un incendiu izbucnit în timpul unor lucrări de renovare a cuprins mai multe blocuri din complex, iar focul s-a extins rapid pe exterior, alimentat de materiale folosite la șantier. Bilanțul a urcat la peste 160 de morți și zeci de răniți, iar identificarea victimelor a fost dificilă. Tragedia a declanșat anchete și o reacție publică puternică, inclusiv investigații privind standardele și eventuale nereguli în lucrările de renovare.

2026 – Crans-Montana, Elveția | Bar Le Constellation
Un incendiu izbucnit în noaptea de Revelion într-un local aglomerat provoacă aproximativ 40 de morți și peste 100 de răniți. Identificarea victimelor durează zile întregi din cauza arsurilor grave. Tragedia arată că nici statele cu standarde ridicate de siguranță nu sunt imune.

Ce arată acest timeline, privit ca ansamblu

La o distanță de peste cinci decenii, tiparele sunt aproape identice: spații aglomerate, materiale inflamabile, ieșiri insuficiente, controale formale și reacții ferme abia după dezastru. Timeline-ul nu este doar o cronologie a tragediilor, ci o hartă a lecțiilor repetate și, de multe ori, ignorate.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.