Testament scris de mână sau autentificat la notar

În România există două forme principale. Testamentul olograf, scris integral de mână, datat și semnat, e mai simplu și mai accesibil, dar poate fi contestat. Pe de altă parte, cel notarial, redactat în fața notarului și păstrat oficial în arhive, are o forță juridică mult mai mare și reduce riscul disputelor.

Cine are dreptul la moștenirea legală

Legea stabilește patru grupe de moștenitori. Primii chemați sunt copiii și descendenții lor direcți, apoi părinții și frații, bunicii și, în cele din urmă, unchii, mătușile și verii până la gradul patru. Dacă prima categorie renunță sau nu există, se trece la următoarea, și tot așa. Totuși, există și excepții: persoanele condamnate pentru tentativă de omor asupra defunctului sau a altui moștenitor sunt considerate nedemne și pierd dreptul la succesiune.

Acceptarea sau renunțarea la moștenire

După deces, moștenitorii trebuie să își clarifice poziția. Acceptarea se face prin înscris notarial sau prin fapte care arată clar că bunurile au fost preluate. Renunțarea poate fi expresă sau tacită, dar odată făcută, este irevocabilă.

Certificatul de moștenitor, emis de notar sau instanță, devine documentul-cheie pentru dovedirea drepturilor succesorale în relația cu băncile, autoritățile sau înregistrarea bunurilor imobile.

Citește și: Avocatul Sima: Testamentul întocmit la notar prezintă două mari avantaje

Drepturile soțului supraviețuitor

Soțul sau soția supraviețuitoare beneficiază de o cotă-parte din avere, care variază în funcție de cine mai este prezent la succesiune. De exemplu, dacă există copii, partea soțului este de un sfert. Dacă sunt doar frați sau părinți ai defunctului, cota urcă la o treime sau chiar la jumătate. În lipsa altor rude, soțul supraviețuitor poate moșteni întreaga avere. Totuși, dacă există un divorț pronunțat definitiv sau doar concubinaj, acest drept dispare, cu excepția cazului în care persoana a fost inclusă explicit în testament.

Rezerva succesorală – partea care nu poate fi atinsă

Chiar și prin testament, libertatea testatorului are o limită. Codul Civil protejează așa-numiții „moștenitori rezervatari” – copiii, părinții și soțul supraviețuitor. Aceștia au dreptul la o parte minimă din avere, indiferent de voința exprimată în testament.

Acte și costuri

Succesiunea vine cu birocrația de rigoare: certificat de deces, acte de proprietate, certificate de naștere și căsătorie pentru moștenitori, dovada că defunctul nu avea datorii la bugetul local și, evident, testamentul dacă există. Costurile variază: onorariile notariale se calculează în funcție de valoarea bunurilor, iar intabularea în cartea funciară adaugă alte taxe.

Un detaliu important: dacă procedura se finalizează în cel mult doi ani de la deces, nu se plătește impozit către stat. După acest termen, intră în joc un impozit de 1% din valoarea totală a bunurilor.

Așadar, testamentul rămâne cel mai direct mod de a-ți pune ordine în patrimoniu și de a decide cui îi lași bunurile. Totuși, regulile stricte din Codul Civil și rezerva succesorală arată că libertatea nu este absolută. Iar pentru moștenitori, succesiunea aduce nu doar drepturi, ci și responsabilitatea de a parcurge o procedură legală și uneori costisitoare.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.