Lansarea programului Rabla Local, amânată

DCBusiness Team |
Data publicării:
Sunt două motive care au condus la această decizie
Sunt două motive care au condus la această decizie

Administrația Fondului de Mediu (AFM), care gestionează acest program, a anunțat și ce anume a condus la luarea acestei decizii. 

Inițial, acest program de casare a autovehiculelor uzate, fiind vorba despre mașini mai vechi de 15 ani, cu acordarea de către primării a unui stimulent de 3000 de lei, urma să demareze până la sfârșitului acestui an, dar lansarea lui a fost amânată pentru prima jumătate din 2023. 

Chiar dacă se știe, merită menționat că Rabla Local este un program separat de cele două deja cunoscute Rabla Clasic, prin care pot cere bani de la stat pentru înlocuirea mașinilor vechi cu unele noi, mai puțin poluante, și Rabla Plus, destinat cumpărării de mașini electrice sau hibride.

Potrivit ghidului de finanțare a programului Rabla Local, cuprins în Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2.261/2022, la casat vor putea fi duse mașini mici, microbuze și chiar autoutilitare sau autospeciale ușoare, iar cei interesați vor trebui să se adreseze primăriilor din localitățile de domiciliu, care vor recupara o parte din sumele plătite persoanelor înscrise de la autoritățile de mediu, prin depunerea unor cereri de finanțare.

Amânarea anunțată este urmare a dorinței autorităților de a simplifica procedurile "de accesare a proiectelor finanțate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și implementarea proiectelor, așa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate".

În plus, AFM anunță că lucrează la modificarea ghidului de finanțare aferent acestui program, cel mai probabil, pentru a micșora finanțarea pe care trebuie s-o asigure primăriile, astfel încât programul să se poată desfășura în cât mai multe localități. Perioada și modalitatea de depunere a cererilor de finanțare, însoțite de documentația aferentă, vor fi stabilite prin dispoziție a președintelui AFM.

Pentru a putea cere stimulentul pentru casare, proprietarul unei mașini vechi va trebui să îndeplinească următoarele condiții:

- să aibă domiciliul sau reședința în România, pe raza primăriei la care face solicitarea;

- să dețină un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin cinci ani și să fie în evidențele fiscale ale primăriei respective;

- să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat și cel local;

- să nu folosească aceeași mașină pentru a obține diverse alte finanțări, inclusiv prin Rabla Clasic sau Rabla Plus;

- să nu aibă condamnări definitive pentru infracţiuni împotriva mediului.

E de subliniat faptul că la acest program de casare a mașinilor vechi nu vor putea participa și firmele, așa cum e cazul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus.

Ghidul de finanțare stabilește și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mașina pentru a putea fi casată prin programul Rabla Local:

- să fie înregistrată în evidențele primăriei la care se face solicitarea;

- să aibă, la data solicitării, o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;

- să aibă o normă de poluare Euro 3 și/ sau inferioară;

- să conțină componente esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație).

Totuși, cei care vor cere cei 3.000 lei nu vor putea cumpăra, timp de trei ani de la obținerea banilor, o mașină cu normă de poluare Euro 4 sau mai mică, menționează Avocatnet.

Citește și Programul Rabla Plus. Laurențiu Neculaescu (AFM): Pentru anul 2023 bugetul va fi mai mare

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300604.14RON
1 ETH = 14711.59RON
1 LTC = 389.11RON
1 XRP = 2.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel