Alianța dintre constructorii auto Nissan și Renault va fi restructurată

Alianța dintre constructorii auto Nissan și Renault va fi restructurată
Alianța dintre constructorii auto Nissan și Renault va fi restructurată

Unele modificări legate de viitoarele investiții și de un transfer de acțiuni vor avea loc între cele două mari companii din industria auto.

Nissan şi Renault vor face un anunţ în următoarele zile privind alianţa lor restructurată şi au finalizat acordul. Această hotărâre, conform unor surse, vine în urma unor negocieri lungi de 10 ani.

Conform unui acord preliminar anunţat în februarie, Renault şi Nissan au convenit o restructurare profundă a alianţei lor, înfiinţată în 1999, care le va pune pe picior de egalitate, iar producătorul auto nipon va investi în noua divizie de vehicule electrice a grupului francez. Conform acordului, Renault îşi reduce participaţia la Nissan la 15%, de la aproximativ 43%, transferându-şi participaţia rămasă, de 28%, într-un trust francez.


Decizii grele pentru Nissan

 

Dar încheierea unui acord a eşuat, după ce directori importanţi ai Nissan au contestat unele detalii ale tranzacţiei şi protejarea proprietăţii intelectuale pentru Nissan, după cum a informat anterior Reuters.

Întârzierile arată că cele mai recente tensiuni de la vârful Nissan complică eforturile de a reechilibra alianţa de două decenii cu Renault.

Nissan vrea să reducă plafonul pentru investiţia sa strategică în Ampere (divizia de vehicule electrice a Renault) sub ţinta maximă de 15% anunţată în februarie, susţin sursele. Mărimea participaţiei Nissan afectează evaluarea Ampere, dar Nissan va achiziţiona probabil mai puţin de 10% în noua divizie de vehicule electrice a grupului francez, susţin sursele. Acestea adaugă că un anunţ este aşteptat în următoarele zile.

"Negocierile dintre Nissan şi Renault sunt în derulare şi sunt constructive. Vom da publicităţii un comunicat la momentul potrivit, când vor fi finalizate acordurile", a precizat producătorul auto japonez.

Reprezentanţii Renault nu au dorit să facă comentarii. Grupul francez se aşteaptă să listeze Ampere la începutul anului viitor, iar Mitsubishi şi Qualcomm ar urma să investească în noua entitate, evaluată la zece miliarde de euro.

Un purtător de cuvânt al Mitsubishi a anunţat că firma încă ia în considerare o investiţie în Ampere dar nu s-a luat o decizie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9746
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.6864
Diferența -0.0350
Zi precendentă 4.7214
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 30-09-2023
EUR flag1 EUR = 4.9746 RON
USD flag1 USD = 4.6864 RON
GBP flag1 GBP = 5.7433 RON
CHF flag1 CHF = 5.1446 RON
AUD flag1 AUD = 3.0414 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.4896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0314 RON
NOK flag1 NOK = 0.4418 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 282.2442 RON
Monede Crypto
1 BTC = 126394.93RON
1 ETH = 7851.22RON
1 LTC = 308.18RON
1 XRP = 2.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.96% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.40%
6 luni: 6.50%
12 luni: 6.63%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 14337.52 0.87%
BET-BK 2675.95 1.25%
BET-FI 54101.37 0.96%
BET-NG 1068.38 0.97%
BET-TR 29328.70 0.86%
BET-TRN 28686.39 0.86%
BET-XT 1237.92 0.89%
BET-XT-TR 2509.46 0.88%
BET-XT-TRN 2458.16 0.88%
BETAeRO 919.08 0.85%
BETPlus 2132.92 0.89%
RTL 31565.47 0.92%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1