Spor natural negativ accentuat în România

for_reading_813666_1280_03300200
O bunică le citește nepoților
Sporul natural negativ s-a accentuat în România, în luna ianuarie a acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 9.867 faţă de cel al nou-născuţilor vii, reiese din datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

În luna ianuarie 2018 numărul decedaţilor l-a depăşit cu 6.495 pe cel al nou-născuţilor vii. 

În prima lună a acestui an, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 159, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, în timp ce numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu şase mai mic, la nivel comparativ. 

Pe de altă parte, în ianuarie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat cu 346 mai puţine căsătorii decât în aceeaşi lună din anul precedent. De asemenea, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 143 de divorţuri, în perioada analizată. 

Citește și:Războiul pensiilor! Budăi acuză: ”Se folosesc de pensionari”

Raportat la luna decembrie 2018, în ianuarie a acestui an, s-a înregistrat naşterea a 16.969 de copii, cu 2.150 mai mulţi, în timp ce numărul deceselor a fost de 26.836, cu 1.278 mai multe, la nivel comparativ. 

Tot faţă de ultima lună din 2018, în ianuarie 2019, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an a fost de 104, în creştere cu 16. 

De asemenea, în ianuarie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.270 de căsătorii, cu 1.929 mai puţine decât în luna decembrie 2018, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 896, cu 1.827 mai puţine decât în luna decembrie 2018. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close