Nereguli grave la service-uri și showroom-uri

Oana Pavelescu |
Data publicării:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat la nivel național respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la service-urile auto și la comercializarea/promovarea autoturismelor și pieselor auto în cadrul spațiilor aferente showroom-urilor.

Astfel, din rezultatele centralizate până în acest moment, au fost controlaţi  386 operatori economici,  constatându-se abateri la mai mult de o treime dintre aceştia.
 
Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea a 134 avertismente şi 123 amenzi contravenţionale în valoare de 496.500 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 55.000 lei.
 
În cursul acţiunilor de control s-au constatat o serie de abateri dintre care mentionam:
 
Practici incorecte (constrângea consumatorilor să accepte condițiile contractuale, respectiv a renunțării la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului și anume, a nu putea ridica autovehiculul reparat în cazul neachitării integrale a facturilor de reparație aferente acestuia indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparație; prezența în cotract a penalităților doar din partea consumatorilor), în județele Caraș Severin și Timiș.

Lipsa totală sau parțială a autorizațiilor de funcționare, în județele: Bacău, Mureș, Covasna, Harghita, Mehedinți, Timiș, Olt, Ilfov, Bihor și Municipiul București.

Valabilitatea permisului auto și a ITP-ul se prelungesc

Prestarea serviciilor de reparații auto fără prezentarea informațiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor care făceau obiectul devizelor de lucru,  folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrările realizate, în județele: Mehedinți, Arad, Caraș Severin, Bihor, Sălaj, Giurgiu, Covasna, Sibiu, Tulcea și Harghita.

Lipsa totală sau parțială a precizărilor cu privire la garanția pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate, în județele: Galați, Cluj, Gorj, Olt, Alba, Harghita, Sibiu, Mureș, Covasna, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Satu Mare și Municipiul București.
Nerespectarea timpului de remediere al defecțiunilor acoperite de garanție, în județele: Covasna, Hunedoara, Harghita, Olt, Gorj și Bihor.

Lipsa totală sau parțială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse în limba română pentru piesele de schimb auto de import, în județele: Hunedoara, Argeș, Teleorman, Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Harghita, Arad, Sibiu, Brașov, Mehedinți.

Afișarea tarifelor fără să conțină TVA conform legii, în județele: Neamț, Iași, Mureș, Covasna, Sibiu, Satu Mare și Sălaj.

Lipsa afișării sau afișare neconformă a prețurilor și tarifelor orare (prețurile sau tarifele afișate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt așezate la loc vizibil sau sunt afișate în mod echivoc, fără a avea toate explicațiile necesare), în județele: Vâlcea, Olt, Gorj, Alba, Giurgiu, Teleorman, Brașov, Sibiu, Buzău, Bacău, Iași, Covasna, Vaslui, Tulcea, Galați, Ilfov, Mureș, Hunedoara, Cluj, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Botosani și Municipiul București.

Utilizarea aparatelor de măsură fără dovada verificării metrologice, în județele: Iași, Olt și Prahova.

Comercializare de produse cu data ieșirii din uz depășită sau cu termenul de valabilitate nespecificat, în județele: Mureș, Bistrița Năsăud, Ilfov. Mehedinți, Gorj, Giurgiu și Municipiul București.

Abateri privind promotiile, în județele: Hunedoara, Arad și Cluj.

Nespecificarea duratei imobilizării autovehiculului sau prezența devizelor nesemnate de clienți, în județele: Satu Mare, Ilfov și Municipiul București.

Condiții insalubre de lucru și depozitare, în județul Sălaj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298688.58RON
1 ETH = 14255.41RON
1 LTC = 380.97RON
1 XRP = 2.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel