Liber la funcții grase pentru o categorie de funcționari

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Senatul României
Senatul României

Senatorii au eliminat interdicția de a fi membri în consiliile de administrație ale companiilor statului pentru funcționarii publici parlamentari. Astfel, funcționarii din Parlament vor putea fi numiți în funcții bine retribuite în alte instituții ale statului. În plus, există posiblitatea și ca parlamentari să promoveze în aceste instituții oameni pe care să-i poată controla sau influența. Legea va fi trimisă Camerei Deputaților, care este for decizional.

Proiectul constă într-o completare a unui articol din Legea statutului funcționarului public parlamentar și are o formulare aparent inofensivă: ”Nu se află în situație de incompatibilitate funcționarul public parlamentar care este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituit în temeiul actelor normative în vigoare”.

Inițiatorii, deputatul PSD Neculai Iftimie și deputatul ALDE Florică Ică Calotă, susțin în expunerea de motive că propunerea lor reprezintă doar echivalarea cu prevederile referitoare la funcționarii publici obișnuiți. Aceștia pot ocupa aceste funcții, însă în majoritatea cazurilor este vorba de funcționari ai primăriilor care reprezintă municipalitatea în companiile de utilități, variantă improbabilă pentru funcționarii parlamentari.

Citește și: Salariul lor depinde de cât dau la săraci. Formula magică din Casa Poporului

Proiectul a fost adoptat cu 79 de voturi "pentru", 29 - "împotrivă" şi o abţinere. Votul a fost și motiv de scandal în plenul Senatului, opoziția acuzând că social-democratul Virginel Iordache, deşi a votat cu mâna ridicată în lipsa cartelei, figurează pe listă şi la vot electronic.

Potrivit preşedintelui de şedinţă, Claudiu Manda, staff-ul ar fi explicat că votul electronic al senatorului Iordache îi aparţinea lui Ioan Simionca (ALDE), care ar fi votat de la pupitrul colegului său din PSD. Manda a spus că situaţia creată va fi analizată şi în Biroul permanent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9737
Diferența 0.0023
Zi precendentă 4.9714
USD
Azi 4.6664
Diferența 0.0019
Zi precendentă 4.6645
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 16-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6818 RON
GBP flag1 GBP = 5.8284 RON
CHF flag1 CHF = 5.1289 RON
AUD flag1 AUD = 3.0047 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3944 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4262 RON
SEK flag1 SEK = 0.4279 RON
XAU flag1 XAU = 356.8240 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296197.03RON
1 ETH = 14439.61RON
1 LTC = 367.61RON
1 XRP = 2.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16804.77 -0.61%
BET-BK 3083.77 -0.82%
BET-FI 60229.98 -0.41%
BET-NG 1201.91 -0.53%
BET-TR 34867.88 -0.61%
BET-TRN 34064.21 -0.61%
BET-XT 1432.88 -0.62%
BET-XT-TR 2939.66 -0.62%
BET-XT-TRN 2876.73 -0.62%
BETAeRO 1065.33 -0.09%
BETPlus 2484.13 -0.61%
RTL 36886.05 -0.59%

Comunicate de presa

O linie electrică inedită în România
Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...

Alin Burcea

Alin Burcea este noul președinte ANAT

Aurelian Marin a fost ales prim vicepreședinte...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel