Guvernul extinde controlul asupra investițiilor străine și din UE

De la participații la „active de orice natură”

Una dintre cele mai importante modificări este extinderea definiției investiției. Nu mai sunt vizate doar participațiile la capital sau preluarea controlului, ci și dobândirea de active de orice natură, dacă acestea se încadrează într-un domeniu considerat sensibil. În practică, acest lucru înseamnă că inclusiv achiziții punctuale – terenuri, clădiri, infrastructură IT, echipamente – pot intra sub incidența mecanismului de examinare.

Pentru investitori, mesajul este clar: aria tranzacțiilor supuse avizării se lărgește substanțial, iar riscul de a intra într-o procedură administrativă complexă crește, chiar și în absența unei preluări clasice de companie.

Proiectul introduce o listă detaliată de domenii sensibile: tehnologii critice și avansate (inteligență artificială, semiconductori, securitate cibernetică, tehnologii cuantice), infrastructură critică (energie, apă, transporturi, comunicații, sănătate), sectorul financiar-bancar și al asigurărilor, procesarea și stocarea datelor, mass-media, sectorul farmaceutic și industria de apărare.

Editorial vorbind, problema nu este existența listei, ci lipsa unor criterii de materialitate. Formulări precum „procesarea sau stocarea datelor” ori „proprietăți imobiliare esențiale” sunt suficient de vagi încât aproape orice investiție relevantă să poată fi încadrată ca sensibilă, în funcție de interpretare.

Citește și: Centrala de la Iernut, un proiect vechi de un deceniu, din nou amânată

Tranzacțiile mici nu mai scapă de control

Guvernul introduce și o regulă anti-ocolire: tranzacțiile interdependente realizate într-o perioadă de un an se cumulează. Chiar dacă fiecare operațiune este sub pragul de 2 milioane de euro, obligația de notificare apare în momentul în care valoarea cumulată depășește acest nivel.

Măsura are o logică de securitate, dar pentru mediul de afaceri înseamnă mai multă incertitudine, mai ales în cazul investițiilor etapizate sau al proiectelor de dezvoltare graduală.

O comisie cu puteri sporite și acces la informații „strict secret”

Proiectul consolidează rolul Comisia pentru examinarea investițiilor directe (CEID), aflată în subordinea Guvernului și condusă de șeful Cancelariei prim-ministrului. Comisia poate solicita informații suplimentare, impune condiții structurale sau comportamentale investitorilor și poate propune chiar măsuri de restabilire a situației anterioare, dacă o investiție este considerată problematică.

Toți membrii și experții implicați trebuie să dețină certificate de acces la informații clasificate, nivel „strict secret”, iar în cazurile sensibile procedura poate ajunge la CSAT. Din perspectivă editorială, aceasta marchează mutarea deciziei de la criterii economice clare către o zonă profund politizată, greu de anticipat pentru investitori.

Pe lângă autorizarea simplă, proiectul introduce explicit posibilitatea autorizării condiționate, cu angajamente impuse investitorului, sau respingerea investiției. Mai mult, Guvernul poate decide anularea efectelor unei investiții realizate fără aviz sau cu încălcarea condițiilor impuse.

Termenele pot ajunge, în cazurile complexe, până la 135 de zile, fără a exclude suspendări suplimentare. Pentru investiții greenfield sau tranzacții cu finanțare externă, astfel de durate pot face proiectele nefezabile economic, indiferent de intențiile investitorului.

Taxă de 5.000 de euro pentru dreptul de a fi analizat

O altă noutate este introducerea unei contribuții de examinare de 5.000 de euro, plătită la depunerea cererii. Deși suma nu este mare pentru tranzacții mari, ea devine simbolică: investitorul plătește pentru a intra într-un proces care se poate solda cu blocarea investiției, fără garanții reale privind termenele sau criteriile de decizie.

Din punct de vedere editorial, proiectul de OUG pleacă de la o premisă legitimă – protejarea securității naționale într-un context geopolitic tensionat –, dar riscă să meargă prea departe. Definițiile largi, lista extinsă de domenii sensibile și puterea concentrată într-o structură aflată direct sub control politic pot transforma mecanismul de securitate într-un filtru general pentru investiții.

Dacă Guvernul își dorește un instrument credibil și funcțional, nu doar unul dur, proiectul are nevoie de ajustări clare: criterii mai precise, termene diferențiate în funcție de risc și garanții reale de transparență. Altfel, mesajul transmis pieței poate fi unul periculos: investițiile sunt binevenite în România – dar doar până când nu devin incomode.