Euro, scos din contractele românilor? Proiectul care vrea leul ca monedă unică de plată revine pe masa deputaților
Un proiect de lege care vrea să consolideze leul ca monedă unică de plată pe teritoriul României se află pe ordinea de zi a ședințelor Camerei Deputaților din 11 și 13 mai 2026. Inițiativa vizează contractele de furnizare și prestări de servicii dintre rezidenți și urmărește eliminarea clauzelor prin care prețurile sunt exprimate, indexate sau raportate la euro ori la o altă valută, chiar dacă plata efectivă se face în lei.
Miza este una sensibilă pentru consumatori: multe servicii sunt plătite în lei, dar calculate în funcție de euro. Asta înseamnă că riscul valutar este transferat, în practică, către client. Dacă euro crește, factura sau plata poate crește automat, chiar dacă veniturile consumatorului sunt în lei.
Proiectul pornește de la o nemulțumire reală, dar soluția propusă este una dură și foarte largă: nu se limitează la utilități sau la protecția consumatorului vulnerabil, ci intră într-o zonă amplă de contracte private.
Proiectul de lege poartă titlul „privind consolidarea monedei naționale ca monedă unică de plată pe teritoriul României” și a fost adoptat de Senat în ședința din 28 aprilie 2020. Documentul ajunge acum din nou în atenție, fiind inclus pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.
Textul prevede că, în contractele de furnizare și prestări de servicii, prețul și plata acestuia se exprimă în lei, dacă părțile contractante au sediul, reședința sau domiciliul în România. Sunt vizate utilitățile - alimentarea cu apă, canalizarea, energia electrică, iluminatul public, energia termică în sistem centralizat, salubrizarea, gazele naturale, transportul public local, telefonia fixă și mobilă, internetul și televiziunea prin cablu sau digitală.
Dar proiectul merge mai departe. El se aplică și altor categorii de plăți, încasări, transferuri și operațiuni care decurg din contracte între rezidenți, inclusiv asigurări, servicii, transporturi de mărfuri sau pasageri, coletărie, mesagerie, poștă, activități de întreținere corporală, fitness, sport, sănătate și învățământ particular, indiferent dacă sunt sau nu consemnate prin facturi.
Una dintre cele mai importante prevederi se referă la contractele deja existente. Potrivit proiectului, contractele pe perioadă nedeterminată sau încheiate pe o perioadă de minimum trei ani ar urma să fie modificate prin act adițional, în maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Scopul declarat este eliminarea oricărei clauze de indexare a prețului sau de raportare a volumului de plată în lei la o monedă de referință. Cu alte cuvinte, dacă un contract este în lei, dar prețul este calculat sau ajustat după euro, acea formulă ar trebui eliminată.
Pentru contractele aflate în derulare, încheiate pe o perioadă mai mică de trei ani, proiectul prevede că referința leului față de moneda străină nu poate fi mai mare decât cursul BNR din data plății efective.
În expunerea de motive, inițiatorii susțin că, deși moneda națională a României este leul, în practică s-a impus cutuma ca plățile în lei să fie consolidate în euro, la un curs stabilit după cursul BNR. Potrivit documentului, această practică ar fi transformat euro, contrar Constituției și Statutului BNR, într-o monedă de facto a României.
Inițiatorii mai susțin că această practică duce la pierderea încrederii în moneda națională și la transferul riscului valutar către consumator. În expunerea de motive se invocă și faptul că, în ultimii 10 ani, leul ar fi scăzut cu 50% față de euro, fără ca veniturile medii ale populației să crească în același ritm.
Ideea centrală este că furnizorii se protejează de riscul devalorizării leului, în timp ce consumatorul suportă majorarea prețului. Proiectul încearcă să inverseze această logică și să oblige piața internă să funcționeze în moneda națională.
Inițiativa are un punct de plecare corect: este problematic ca un consumator plătit în lei să suporte automat variațiile cursului valutar pentru servicii consumate în România. În special în contractele de utilități, telefonie, chirii sau servicii recurente, indexarea la euro poate deveni o povară greu de anticipat.
Totuși, proiectul ridică mari semne de întrebare prin întinderea sa. Nu se limitează la relația dintre companii și consumatori, ci poate afecta și contracte între firme. Nu se limitează la servicii esențiale, ci include o gamă foarte largă de activități comerciale.
Asta poate duce la efecte nedorite. Multe companii au costuri în valută: echipamente importate, licențe, software, componente, finanțări, combustibili sau servicii externe. Dacă legea le interzice complet să își protejeze contractele prin formule de indexare, ele pot reacționa prin creșterea prețurilor de la început, pentru a acoperi riscul valutar.
Astfel, o lege gândită pentru protecția consumatorului ar putea ajunge să producă exact efectul invers: prețuri mai mari, contracte renegociate forțat și litigii.
Obligația de modificare a contractelor în maximum 60 de zile poate deveni foarte greu de aplicat. Ar putea fi vorba despre milioane de contracte sau acte adiționale, mai ales dacă sunt incluse utilitățile, telecomunicațiile, serviciile comerciale, contractele de transport, contractele de asigurare și contractele private de lungă durată.
Pentru firme, asta înseamnă costuri administrative. Pentru consumatori, poate însemna notificări, modificări contractuale și posibile dispute privind noul preț. Pentru instanțe, există riscul unui val de litigii privind interpretarea clauzelor de indexare și aplicarea noilor reguli.
Mai există și o neclaritate de fond: proiectul vrea să elimine raportarea la valută, dar păstrează pentru unele contracte aflate în derulare referirea la cursul BNR din data plății efective. Această formulare poate genera interpretări diferite și poate complica aplicarea legii.
Consiliul Economic și Social a avizat favorabil propunerea legislativă în ședința din 20 martie 2020. Avizul CES se referă explicit la propunerea legislativă privind consolidarea monedei naționale ca monedă unică de plată pe teritoriul României.
Avizul favorabil arată că inițiativa a trecut de filtrul consultativ al CES, dar nu elimină problemele de oportunitate economică și de aplicare practică. Camera Deputaților va trebui să decidă dacă proiectul poate fi adoptat în această formă sau dacă are nevoie de modificări substanțiale.
Proiectul are o forță politică evidentă. El poate fi prezentat ca o măsură de protejare a leului și a consumatorilor, într-o economie în care euro a devenit reper informal pentru multe prețuri. Pentru public, mesajul este simplu: în România, contractele dintre rezidenți ar trebui să fie în lei, nu în euro mascat.
Dar economic, lucrurile sunt mai complicate. Protejarea consumatorilor de clauze abuzive este necesară. Eliminarea oricărei forme de indexare la valută, în toate contractele interne, poate fi prea mult.
O variantă mai echilibrată ar fi limitarea proiectului la contractele cu consumatori și la serviciile esențiale, interzicerea cursurilor artificiale sau a clauzelor netransparente și obligarea furnizorilor să afișeze clar prețul final în lei. În forma actuală, proiectul pare mai degrabă o intervenție masivă în contractele private.
Faptul că proiectul se află pe ordinea de zi a ședințelor Camerei Deputaților din 11 și 13 mai 2026 îl readuce într-un moment în care cursul valutar, inflația și costurile serviciilor sunt teme sensibile pentru populație.
Dacă va fi adoptat în forma actuală, efectul ar putea fi semnificativ: contractele interne ar trebui curățate de clauzele de indexare la valută, iar prețurile ar trebui exprimate și plătite în lei. Dacă va fi modificat, miza va fi găsirea unui echilibru între protecția consumatorului și libertatea contractuală.
În esență, proiectul pune o întrebare importantă: cât de mult ar trebui să permită statul folosirea euro ca reper în contractele interne, într-o țară care are încă moneda națională leul? Răspunsul corect nu este simplu. Problema este reală, dar soluția trebuie calibrată atent, pentru ca protecția consumatorului să nu se transforme într-un nou val de scumpiri, blocaje și conflicte contractuale.
