Şi Renault SA, partenerul celor doi producători auto niponi, a numit un preşedinte interimar şi un adjunct al directorului general pentru a conduce temporar compania, deşi Ghosn rămâne preşedinte director general al grupului francez.
Mitsubishi s-a alăturat alianţei Nissan-Renault în 2016, când Nissan a preluat o participaţie de 34% în producătorul auto. Şefii Nissan-Renault-Mitsubishi se vor întâlni săptămâna aceasta la Amsterdam pentru a analiza efectele arestării lui Ghosn şi viitorul alianţei.
Deşi cei trei producători auto au dat asigurări că operaţiunile se desfăşoară normal, Nissan a amânat lansarea modelului electric de ultimă generaţie Leaf "pentru a se asigura că prezentarea acestui produs important va beneficia de acoperirea pe care o merită", a anunţat un purtător de cuvânt al companiei nipone.
La Bursa de la Tokyo, acţiunile Mitsubishi şi Nissan au urcat luni cu 3,3% şi, respectiv, 1,8%, depăşind indicele principal Nikkei-225 care a înregistrat un avans de 0,76%.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile cu 10,6 milioane unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota. În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.