Cum se compensează zilele lucrate de Anul Nou

pexels-photo-4481260_12423300
Cei care muncesc azi și mâine, în prima și a doua zi a Anului Nou, au dreptul la compensații din partea angajatorului, conform Codului muncii, care stabilește că acestea sunt sărbători legale.

Minivacanța de trei zile începe pe 1 ianuarie și este cea de-a doua din această iarnă, după cea de Crăciun. Mai exact, astăzi și mâine sunt prima și a doua zi de Anul Nou - 1 și 2 ianuarie 2021, la care se adaugă ziua de duminică.

Angajații care nu pot beneficia de aceste zile libere sunt cei care lucrează în unităţile sanitare sau de alimentaţie publică, dar şi cei a căror activitate nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Guvernul a decis. Ce se întâmplă cu pensiile și salariile în 2021

Codul Muncii prevede că acești salariați au dreptul la compensaţii în zile libere în următoarele 30 de zile din partea angajatorului.

În cazul în care nu sunt acordate zilele libere, salariaţii trebuie să primească un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Angajatorii care nu acordă liberele legale sau nu-i recompensează pe cei care lucrează în zilele declarate libere riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close