Știrile dimineții. Cele mai importante informații la început de zi

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Bună dimineața!
Bună dimineața!

Cardul de energie. Află, pas cu pas, cum poţi plăti facturile direct la poştaş, online sau la oficiul poştal

Autorităţile au întocmit un ghid care să îi ajute pe română să îşi plătească online facturile cu cardul de energie. 

Mircea Coșea: Ce înseamnă pentru România conflictul armat din Israel și riscul unui Al Treilea Război Mondial

Mai este un lucru important, și anume că pentru România relația economică cu Israelul a reprezentat, deși nu foarte la vedere, un punct de legătură al economiei românești cu economia extracomunitară, prin negocierile, prin relațiile, prin ...

Prețul gazului, la cel mai înalt nivel din aprilie, petrolul scade

Prețurile gazelor europene au crescut cu peste 26% față de valoarea de închidere a tranzacțiilor, vinerea trecută, cu câteva ore înainte ca mișcarea teroristă Hamas să atace Israelul, sâmbătă dimineață. ...

Pensii speciale. Noile reguli, votate de Senat

Așadar, proiectul de lege stabilește în primul rând că pensiile de serviciu nu pot depăși venitul net din ultima lună de activitate înainte de pensionare pentru profesii precum judecători, procurori și alți magistrați....

Singura țară din lume care nu are o echipă națională de fotbal

Totul a început cu un telefon de la Shem Livai, un inginer mecanic din Insulele Marshall care a absolvit Universitatea din Hawaii, în Statele Unite. ...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0945
Diferența 0.0002
Zi precendentă 5.0943
USD
Azi 4.3209
Diferența 0.0079
Zi precendentă 4.313
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0945 RON
USD flag1 USD = 4.3209 RON
GBP flag1 GBP = 5.8730 RON
CHF flag1 CHF = 5.5565 RON
AUD flag1 AUD = 3.0137 RON
DKK flag1 DKK = 0.6823 RON
CAD flag1 CAD = 3.1564 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4462 RON
SEK flag1 SEK = 0.4799 RON
XAU flag1 XAU = 678.2085 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294110.29RON
1 ETH = 8556.08RON
1 LTC = 234.20RON
1 XRP = 5.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27277.94-0.33%
BET-BK5516.32-0.67%
BET-EF1462.00-0.43%
BET-FI103126.47-1.64%
BET-NG1963.77-0.90%
BET-TR63878.23-0.33%
BET-TRN61704.78-0.33%
BET-XT2362.94-0.42%
BET-XT-TR5409.16-0.41%
BET-XT-TRN5239.31-0.42%
BETAeRO1002.940.62%
BETPlus3956.07-0.30%
RTL61305.39-0.33%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel