Explozii la Beirut. Neglijență sau atac? Interpolul trimite oameni

Mara Ivan |
Data publicării:
Imaginile dezastrului
Imaginile dezastrului

Interpol va trimite, la solicitarea autorităților libaneze, o echipă de experţi internaţionali specializată în identificarea victimelor celor două explozii devastatoare care au avut loc marţi la Beirut, în contextul în care preşedintele libanez Michel Aoun a declarat că deflagrația este rezultatul ''fie a unei neglijenţe, fie a unei intervenţii străine''. 

''Este posibil să fi fost cauzată de neglijenţă sau de o acţiune externă, cu o rachetă sau o bombă'', a spus şeful statului libanez, cerând sprijinul Franţei pentru a elucida acest aspect, dar respingând ideea unei anchete internaţionale. Este pentru prima dată când un oficial libanez avansează ipoteza unei intervenţii externe care să fi provocat această explozie, până în prezent fiind evocată doar pista unui accident.

La câteva zile după tragedia soldată cu peste 150 de morţi şi mii de răniţi, multe persoane sunt încă date dispărute. "Oraşul, ţara şi nenumărate familii rămân în stare de şoc", a afirmat secretarul general al Interpol, Jürgen Stock. "Experienţa Interpol poate oferi un ajutor important autorităţilor ţării şi vom continua să oferim Libanului toată asistenţa necesară", a precizat sursa citată.

Citește și Bill Gates: ”Am avut NOROC!” Când se termină PANDEMIA de covid-19

Pe acest fundal, liderul mişcării libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a negat "categoric" speculațiile potrivit cărora organizația sa ar fi avut "vreun depozit de arme" în portul Beirut, locul unde s-a produs înfricoșătoarea explozie. "Neg total, categoric, că ar fi existat în port depozite de arme, de rachete (...) o bombă, un glonte sau nitrat" de amoniu, a insistat şeful Hezbollah, după acuzaţiile care au circulat în media sau în cadrul opiniei publice şi care se îndreptau împotriva influentei mişcării şiite libaneze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 393042.62RON
1 ETH = 13395.08RON
1 LTC = 351.75RON
1 XRP = 9.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel