Este oficial. Câte tichete primesc cei care se vaccinează

DCBusiness Team |
Data publicării:
Nu este cine știe ce, dar tot ce ceva
Nu este cine știe ce, dar tot ce ceva

Mai devreme sau mai târziu, toți vor realiza că singura soluție împotriva pandemiei de COVID-19 este vaccinarea iar autoritățile s-au convins că cei care ezită trebuie stimulați și încurajați să facă acest lucru într-un mod mai pragmatic.

Astfel, pentru a susține campania de vaccinare, autoritățile au decis să acordare tichete de masă și organizarea unei loterii pentru cei care se vaccinează împotriva COVID-19. În acest context, Ministerul Sănătății (MS) a stabilit, printr-un ordin oficializat luni, metodologia de acordare a voucherelor pentru persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19. Concret, cei vaccinați după începutul lunii septembrie vor primi, cel mai probabil, din luna octombrie, o alocație de hrană în valoare de 100 de lei, sub forma a cinci tichete de masă.

Ordinul MS nr. 1.863/2021, publicat luni în Monitorul Oficial nr. 876,  stabilește regulile în baza cărora se vor acorda alocațiile de hrană celor care se vaccinează complet împotriva COVID-19.

Mai exact, persoanele care s-au vaccinat (cu schema completă) după data de 3 septembrie (data intrării în vigoare a OG 19/2021, documentul care a introdus acordarea alocației de hrană pentru vaccinați) vor primi 100 de lei, sub forma a cinci tichete de masă.

Nelu Tătaru: Vaccinarea obligatorie, discutată la Guvern

Cei îndreptățiți vor putea lua tichetele de masă de la centrul de vaccinare, de la cabinetul medicului de familie sau de la ambulatoriul de specialitate, în funcție de locul în care a avut vaccinare cu ultima doză, în cazul imunizării cu două doze. 

Cele cinci tichete de masă vor trebui cerute în cel mult 60 de zile de la data în care au primit ultima doză de vaccin (sau singura, în anumite cazuri).

“Estimăm că voucherele vor putea fi distribuite în centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie și ambulatoriile de specialitate începând cu luna octombrie”, a declarat, în contextul apariției ordinului, Cseke Attila, ministrul interimar al sănătății.

Astfel, în primă fază a fost stabilit faptul că cei ce se vaccinează acum vor primi vouchere în valoare totală de 100 de lei (cele cinci bonuri de masă), în timp ce persoanele vaccinate înainte de finalul lunii august vor avea posibilitatea înscrierii într-o loterie cu premii în bani. Regulile loteriei însă nu au apărut încă.

Totodată OG nr. 19/2021 stabilește recunoașterea certificatelor digitale verzi privind COVID-19 pe interiorul României. Astfel, certificatele digitale COVID-19 pot fi utilizate, începând din 3 septembrie, și pe teritoriul țării noastre, nu doar în cazul călătoriilor în alte state membre ale Uniunii Europene, pentru atestarea vaccinării, testării sau trecerii prin boală a celor ce le dețin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294724.47RON
1 ETH = 8688.40RON
1 LTC = 235.63RON
1 XRP = 6.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28579.340.88%
BET-BK5700.190.84%
BET-EF1532.480.98%
BET-FI109595.901.76%
BET-NG2052.681.24%
BET-TR66925.800.88%
BET-TRN64648.650.88%
BET-XT2479.080.97%
BET-XT-TR5675.010.97%
BET-XT-TRN5496.830.97%
BETAeRO1021.290.47%
BETPlus4139.990.84%
RTL64282.030.91%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel