Oferte „aliniate” la risc, nu la cost

Potrivit comparatorului de prețuri publicat de ANRE, ofertele pentru gaze naturale valabile de la 1 aprilie 2026 se situează între 0,32 și 0,41 lei/kWh cu TVA inclus. La prima vedere, diferența poate părea modestă. În realitate, spune Dumitru Chisăliță, acest interval semnalează o ruptură clară între costul real al gazului și prețul final facturat populației.

Datele de pe Bursa Română de Mărfuri indică pentru trimestrele II și III din 2026 un cost al gazului de aproximativ 0,31 lei/kWh, în timp ce cotațiile de pe hub-ul european TTF pentru anul 2026 sunt chiar mai mici, în jur de 0,29 lei/kWh. În plus, prețul facturat în decembrie 2025 a fost tot de 0,29 lei/kWh.

În acest context, o ofertă de 0,32 lei/kWh înseamnă o creștere de aproximativ 3% față de prețul plafonat, o ajustare relativ neutră, explicabilă prin costuri administrative sau ajustări comerciale minore. La polul opus, oferta de 0,41 lei/kWh reprezintă o majorare de circa 32%, o diferență care nu mai poate fi justificată prin costuri, ci indică o repoziționare agresivă a furnizorilor.

Citește și: Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Marje mai mari, volum mai mic

Analiza arată că, în timp ce în prezent marjele comerciale sunt de aproximativ 4%, pentru 2026 apar oferte care sugerează marje echivalente ce pot ajunge până la 22%. O parte din această diferență acoperă riscuri reale – dezechilibre, finanțare, întârzieri la încasare – însă, avertizează Chisăliță, o altă parte reflectă o schimbare de strategie: unii furnizori renunță la lupta pentru cotă de piață și mizează pe profit curat, predictibil, chiar cu riscul pierderii clienților sensibili la preț.

Această schimbare vine după ani marcați de volatilitate extremă, intervenții guvernamentale, plafonări succesive și întârzieri la plata compensațiilor, perioadă în care mulți furnizori au învățat, „pe pielea lor”, că prețurile mici pot genera pierderi majore.

Creșterea prețului final are un efect direct și asupra TVA. Deși cota procentuală rămâne neschimbată, valoarea efectivă a taxei plătite de consumator crește proporțional cu baza de calcul. Astfel, o scumpire de 32% a gazului duce automat la o majorare similară a sumei plătite către stat, ceea ce face factura „mai grea din ambele direcții”: către furnizor și către bugetul public.

Diferențe mari între România și piața europeană

Un alt semnal de alarmă vine din comparația dintre prețurile gazului pe piețele angro. Pentru 2026, pe BRM se conturează un preț de aproximativ 0,16 lei/kWh, în timp ce pe TTF nivelul este de circa 0,127 lei/kWh, o diferență de aproximativ 26%. Acest „premium” de preț intern poate avea mai multe explicații – lichiditate redusă, structură de piață, constrângeri interne sau risc perceput – însă Chisăliță nu exclude nici componenta de lăcomie.

Având în vedere că gazul rămâne în Europa un reper major pentru prețul marginal al energiei electrice, acest ecart se poate transmite în lanț și către facturile la curent, chiar dacă nu explică integral scumpirile din retail.

Cât va plăti concret consumatorul

Diferențele de preț se traduc direct în costuri anuale mai mari. Conform calculelor prezentate în analiză, pentru un apartament cu două camere, cheltuiala anuală cu gazele ar putea crește de la aproximativ 4.650 lei la 6.150 lei, în funcție de ofertă. Pentru o casă, costul anual poate urca de la 9.300 lei la peste 12.300 lei.

Astfel, impactul financiar suplimentar se situează între 150 și 1.500 de lei pe an pentru un apartament și între 300 și 3.000 de lei pe an pentru o casă.

O liberalizare prost gestionată și contracte semnate „în orb”

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, această situație este rezultatul direct al modului în care a fost gestionată pregătirea eliminării plafonului la gaze. Lipsa unei tranziții graduale, incertitudinea permanentă privind continuarea sau nu a plafonării, blocarea tranzacțiilor pe BRM în ultimele luni și lipsa transparenței privind marjele comerciale au contribuit la crearea unei crize artificiale de timp.

În opinia sa, dacă ofertele ar fi fost introduse treptat, lunar, cu obligativitatea publicării marjei comerciale pe factură și cu un angajament clar privind returnarea către consumatori a surplusului de TVA rezultat din scumpiri, România ar fi putut avea prețuri corecte, chiar sub nivelul plafonat.

Viteza cu care se vor încheia contractele pentru 1 aprilie 2026, pe fondul avalanșei de analize și al lipsei de claritate, riscă să îi împingă pe consumatori să accepte tacit aceste prețuri, fără să fie pe deplin conștienți de costurile reale.

În concluzie, avertizează Dumitru Chisăliță, intervalul 0,32–0,41 lei/kWh nu reprezintă doar o diferență de 9 bani, ci o diferență de model economic. În 2026, problema principală pentru consumatori nu va fi gazul în sine, ci lipsa de atenție la ofertă într-o piață în care „ieftin” a devenit sinonim cu „periculos”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.