Centrele de date, noua bulă AI? Avertismentul care zguduie industria

Centrele de date, noua bulă a inteligenței artificiale? Avertisment dur: „Nu știm dacă această industrie va mai exista peste 10 ani”

Goana după centre de date, alimentată de explozia inteligenței artificiale, începe să provoace reacții dure în Statele Unite. Carl Setzer, candidat democrat pentru Camera Reprezentanților a SUA în districtul 14 din Ohio, a avertizat, într-o mărturie susținută la Ohio Statehouse, că actualul val de investiții în data centers seamănă cu o bulă speculativă, în care comunitățile locale riscă să rămână cu facturile, iar marile companii și investitorii privați cu profiturile.

Declarațiile sale vin într-un moment în care centrele de date sunt prezentate, în multe state americane, drept investiții strategice pentru viitorul economiei digitale. În spatele promisiunilor despre inteligență artificială, locuri de muncă și modernizare, Setzer susține însă că se ascunde o cursă grăbită pentru construcții, facilități fiscale și aprobări de mediu, fără garanții reale că beneficiile promise vor ajunge vreodată la comunitățile care acceptă aceste proiecte.

Citește și: Expert: Investițiile în inteligență artificială ar putea deveni nesustenabile în trei ani

„Suntem într-o bulă speculativă”

Carl Setzer a spus direct că Statele Unite se află „într-o bulă speculativă” legată de centrele de date și de infrastructura necesară inteligenței artificiale.

„We are in a speculative bubble right now”, a afirmat acesta, susținând că presiunea de a construi rapid centre de date nu vine doar din nevoia tehnologică reală, ci și din interesul investitorilor de a prinde momentul potrivit înainte ca piața să își dea seama că promisiunile industriei ar putea fi supraevaluate.

Setzer a folosit o expresie dură pentru a descrie această situație: „there’s no there there”. Cu alte cuvinte, în opinia sa, în spatele entuziasmului uriaș pentru centrele de date și inteligență artificială s-ar putea afla mai puțină valoare economică reală decât se sugerează publicului și investitorilor de retail.

El a criticat și modul în care sunt folosite conceptele de large language models, machine learning și AI, spunând că industria s-a grăbit să le prezinte drept inteligență artificială generativă matură, înainte ca tehnologia să demonstreze pe deplin că poate susține toate promisiunile financiare și industriale construite în jurul ei.

Private equity, dezvoltatori imobiliari și giganți tech

În centrul avertismentului se află relația dintre fondurile de private equity, dezvoltatorii imobiliari și marile companii din tehnologie. Setzer susține că investitorii financiari sprijină dezvoltatori care construiesc centre de date cu scopul de a le vinde sau închiria ulterior către companii precum Meta, Alphabet, Anthropic, OpenAI sau xAI.

Problema, spune el, este că aceste proiecte sunt prezentate comunităților locale ca investiții stabile, de lungă durată, deși nimeni nu poate garanta cum va arăta industria peste un deceniu.

„Nu știm nici măcar dacă această industrie va mai exista peste 10 ani”, a avertizat Setzer, într-o formulare care lovește exact în punctul sensibil al actualului boom AI: diferența dintre entuziasmul investitorilor și garanțiile reale oferite comunităților.

În viziunea sa, localitățile sunt împinse să accepte proiecte mari, consumatoare de resurse, în schimbul unor promisiuni care pot deveni imposibil de verificat. Companiile care semnează contractele, atrage el atenția, pot să nu mai existe în aceeași formă atunci când ar trebui să apară beneficiile promise.

Promisiunea celor 200 de locuri de muncă

Unul dintre cele mai puternice pasaje ale declarației lui Setzer vizează numărul de locuri de muncă promis comunităților. El spune că, indiferent dacă un proiect presupune construirea a șase sau a 16 centre de date, narațiunea este aproape mereu aceeași: aproximativ 200 de joburi.

În opinia sa, cifra nu este întâmplătoare. Este suficient de mare pentru a suna bine într-o prezentare publică, dar nu atât de mare încât să ridice întrebări serioase despre presiunea asupra școlilor, infrastructurii, locuințelor sau serviciilor locale.

„De ce? Pentru că sunt suficiente locuri de muncă pentru a părea benefic, dar nu suficiente pentru a vă rupe sistemul școlar”, a spus Setzer, sugerând că aceste promisiuni sunt parte a unei strategii de marketing folosite pentru a obține sprijin local, reduceri de taxe, aprobări de zonare și avize de mediu.

Cu alte cuvinte, comunitățile primesc o poveste despre dezvoltare economică, dar nu neapărat și garanții clare că locurile de muncă vor fi create, că vor fi bine plătite sau că vor rămâne acolo pe termen lung.

Răcirea centrelor de date, marea miză ascunsă

Centrele de date consumă cantități mari de energie și, în multe cazuri, au nevoie de sisteme complexe de răcire. Aceasta este una dintre cele mai sensibile teme în dezbaterea publică, mai ales în comunitățile unde resursele de apă sunt limitate sau unde infrastructura locală nu a fost proiectată pentru astfel de consumuri.

Setzer a atras atenția asupra unui risc concret: companiile pot promite inițial sisteme de răcire în circuit închis, mai puțin problematice pentru comunitate, iar după începerea lucrărilor pot spune că soluția este prea scumpă și că au nevoie de un sistem în circuit deschis.

„Dar nu îi mai poți opri, pentru că deja au început lucrările”, a spus acesta.

Este un avertisment important, pentru că mută discuția din zona abstractă a inteligenței artificiale în zona foarte concretă a apei, energiei, terenurilor și infrastructurii locale. Un centru de date nu este doar o clădire plină cu servere. Este un consumator uriaș de resurse, cu impact asupra rețelelor electrice, asupra mediului și asupra comunităților care îl găzduiesc.

Facilități fiscale acum, beneficii incerte mai târziu

O altă critică majoră vizează facilitățile fiscale. Pentru a atrage investiții, autoritățile locale pot oferi reduceri de taxe sau alte avantaje investitorilor. În teorie, ideea este simplă: comunitatea renunță temporar la o parte din venituri pentru a atrage dezvoltare economică, locuri de muncă și investiții.

Setzer pune însă sub semnul întrebării acest schimb. El avertizează că, până când facilitățile fiscale expiră și comunitatea ar trebui să vadă dacă vor exista taxe plătite efectiv, firmele care au negociat contractele ar putea să nu mai existe în forma inițială. Industria însăși se poate contracta sau transforma.

Aceasta este una dintre cele mai mari temeri în jurul proiectelor mari de infrastructură digitală: localitățile suportă costuri imediate, dar beneficiile sunt amânate, condiționate și nesigure.

Propunerea: garanții financiare din prima zi

Setzer nu s-a limitat la critică. El a propus introducerea unei garanții financiare obligatorii la nivel de stat, un tip de bond de capital, construit în colaborare între stat, comitat și municipalitatea care găzduiește proiectul.

Logica este simplă: dacă o companie promite 200 de locuri de muncă, trebuie să spună și ce salarii vor avea acele locuri de muncă. Suma totală a salariilor promise, calculată pe 10 ani, ar trebui depusă într-un fond de garanție încă din prima zi.

Astfel, dacă proiectul eșuează, dacă industria se prăbușește sau dacă centrul de date lasă în urmă terenuri degradate și infrastructură afectată, comunitatea ar avea măcar o rezervă financiară pentru a repara pagubele.

„Dacă vă prăbușiți, comunitatea și municipalitățile au măcar o formă de capital pentru a repara degradarea lăsată în urmă”, a spus Setzer.

De ce contează dezbaterea din Ohio

Ohio a devenit unul dintre statele americane în care dezvoltarea centrelor de date provoacă dezbateri intense. Pentru susținători, aceste proiecte sunt parte a viitorului economic: atrag investiții, consolidează infrastructura digitală și pot transforma comunități aflate în căutare de noi surse de creștere.

Pentru critici, însă, centrele de date sunt investiții cu raport discutabil între costuri și beneficii. Ele ocupă terenuri, consumă energie și apă, cer infrastructură solidă și pot beneficia de scutiri fiscale importante, dar creează relativ puține locuri de muncă permanente în raport cu dimensiunea investiției.

Dezbaterea este cu atât mai importantă cu cât boomul AI a transformat centrele de date într-o nouă goană după aur. Marile companii tehnologice au nevoie de capacitate uriașă de calcul pentru modelele de inteligență artificială, iar investitorii au început să trateze infrastructura digitală ca pe un activ extrem de valoros.

Întrebarea este cine își asumă riscurile dacă această piață se răcește.

Lecția pentru restul lumii

Deși declarațiile lui Setzer au fost făcute în Ohio, subiectul depășește granițele Statelor Unite. Centrele de date sunt promovate tot mai agresiv și în Europa, inclusiv în țări care vor să atragă investiții în cloud, inteligență artificială și infrastructură digitală.

Pentru autorități, tentația este mare. Un centru de date sună modern, tehnologic și strategic. Poate fi prezentat ca investiție de viitor, ca dovadă că o regiune intră în economia AI. Dar întrebările incomode rămân aceleași: câtă energie consumă, câtă apă folosește, câte locuri de muncă reale creează, ce taxe va plăti și ce se întâmplă dacă proiectul nu mai este profitabil peste câțiva ani.

Avertismentul din Ohio arată că discuția despre centrele de date nu mai poate fi purtată doar în limbajul promoțional al investițiilor. Ea trebuie să includă garanții, costuri, responsabilitate și protecție pentru comunități.

Pentru că, dacă inteligența artificială este viitorul, atunci întrebarea esențială este cine plătește infrastructura acestui viitor. Iar dacă boomul se dovedește o bulă, comunitățile locale nu ar trebui să fie cele care rămân cu terenurile degradate, facilitățile fiscale pierdute și promisiunile evaporate.