Sărăcia energetică nu mai este o problemă punctuală, legată doar de facturi mari sau de lunile de iarnă, ci a devenit o vulnerabilitate sistemică în România. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, avertizează că până la finalul anului fenomenul ar putea cuprinde o treime dintre români, în condițiile în care milioane de gospodării sunt afectate de costuri ridicate, locuințe ineficiente, venituri mici și lipsă de infrastructură energetică.
România nu se mai confruntă doar cu o problemă de facturi mari la energie, ci cu o fractură socială tot mai vizibilă, arată o analiză realizată de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. Potrivit acestuia, sărăcia energetică a depășit deja pragul unei probleme izolate și a devenit un fenomen sistemic, cu efecte directe asupra nivelului de trai al populației.
Chisăliță atrage atenția că energia nu mai este, pentru multe gospodării, doar o utilitate de plătit lunar, ci un factor care poate împinge familiile spre sărăcie materială: „România nu se confruntă cu o simplă problemă de facturi mari. Sărăcia energetică a devenit o structură socială paralelă, cu mecanisme diferite, dar convergente, care fragilizează milioane de gospodării.”
Datele invocate în analiză arată că 32% dintre gospodăriile din România au costuri cu energia care depășesc 10% din bugetul familiei. Într-o astfel de situație, nu mai poate fi vorba despre cazuri excepționale sau despre vulnerabilitate temporară, ci despre o problemă care afectează masiv populația. „Când 32% dintre gospodării cheltuiesc peste 10% din buget pe energie, nu mai vorbim despre excepții. Vorbim despre un prag sistemic depășit”, afirmă președintele AEI.
Analiza arată că 32% dintre gospodăriile din România sunt considerate vulnerabile deoarece energia consumă peste 10% din bugetul familiei. Alte 26% dintre gospodării se află într-un tipar și mai complicat: locuințe ineficiente, consum mare de energie și probleme la plata facturilor. Această combinație duce la ceea ce Chisăliță numește o vulnerabilitate structurală, în care clădirea slab izolată, venitul redus și costurile ridicate se alimentează reciproc.
În același timp, 11% dintre gospodării sunt în situație de subconsum. Asta înseamnă că nu au doar facturi mari, ci consumă mai puțină energie decât ar avea nevoie pentru un nivel minim de confort. Practic, oamenii aleg să stea în frig, să încălzească doar o cameră sau să reducă drastic utilizarea energiei pentru a nu se prăbuși financiar.
O situație gravă apare și în cazul gospodăriilor care cad sub pragul sărăciei după plata facturilor. Potrivit datelor din analiză, 7% dintre gospodării ajung în această situație. Chisăliță subliniază că aici energia devine un mecanism direct de sărăcire: „Când 7% dintre gospodării ajung sub pragul materialelor după ce plătesc facturile, energia nu mai este doar un serviciu - devine un factor direct de sărăcire.”
Există și forme extreme ale sărăciei energetice. La nivel național, 0,07% dintre gospodării sunt fără electricitate, iar 0,10% au nevoie acută de lemne de foc. Procentele pot părea mici, dar severitatea acestor situații este foarte mare, pentru că ele indică excluziune energetică, nu doar dificultăți financiare.
Una dintre cele mai importante observații din analiza AEI este că România nu are o singură formă de sărăcie energetică, ci mai multe realități paralele. Pe de o parte, există România împovărată de facturi, unde oamenii continuă să consume energie, dar costul acesteia apasă tot mai greu pe venituri. Pe de altă parte, există România care reduce consumul sub nivelul minim necesar, pentru că nu își permite să se încălzească sau să utilizeze energia normal.
În Vest, 40% dintre gospodării depășesc pragul de 10% din buget alocat energiei. În Centru, procentul este de 35%, iar în Sud-Est ajunge la 36%. În aceste regiuni, spune Chisăliță, oamenii consumă în continuare energie pentru că au nevoie, dar facturile ajung să ocupe o parte disproporționată din veniturile familiei.
Președintele AEI arată că politicile de plafonare au vizat mai ales această categorie de consumatori, dar nu au rezolvat cauzele profunde ale problemei: „Plafonarea tratează simptomul, nu cauza: fond locativ ineficient, sisteme de încălzire costisitoare, lipsa reabilitărilor profunde.”
A doua Românie energetică este cea a subconsumului. În Nord-Est, 30% dintre gospodării sunt în această situație, iar în Sud-Vest Oltenia procentul este de 29%. Aceste gospodării nu ies mereu în evidență în statistici prin facturi uriașe, pentru că nu consumă mult. Problema este exact inversă: consumă prea puțin.
Chisăliță descrie subconsumul ca pe una dintre cele mai dure și mai puțin vizibile forme ale sărăciei energetice: „Subconsumul este forma cea mai tăcută a sărăciei energetice. Înseamnă camere neîncălzite, umezeală, compromisuri zilnice între căldură și hrană.”
Analiza indică Sud-Muntenia drept regiunea în care se concentrează aproape toate formele severe ale sărăciei energetice. Aici, 25% dintre gospodării au locuințe neizolate și risc de neplată, 19% sunt în subconsum, iar 14% cad sub pragul sărăciei după plata energiei. Acesta este cel mai mare procent din țară pentru acest indicator.
Tot în Sud-Muntenia se înregistrează și cea mai mare pondere a gospodăriilor cu lipsă acută de lemne de foc, de 0,20%. Pentru Chisăliță, această regiune ar trebui tratată ca prioritate absolută în politicile publice, deoarece energia nu doar apasă asupra bugetelor, ci transformă vulnerabilitatea în sărăcie materială directă.
Soluțiile nu pot fi doar compensări sau reduceri temporare de preț. Analiza vorbește despre nevoia unor intervenții integrate: renovare profundă a locuințelor, înlocuirea sistemelor ineficiente de încălzire și coordonare reală între politicile sociale și cele energetice.
Cu alte cuvinte, problema nu se rezolvă doar din pix, printr-o schemă generală de sprijin. În zonele unde locuințele sunt prost izolate, veniturile sunt mici, iar oamenii depind de soluții energetice scumpe sau improvizate, ajutorul trebuie să fie țintit și adaptat realității locale.
O parte dură a analizei se referă la gospodăriile care nu au energie electrică. La nivel național, ponderea acestora este de 0,07%, dar în Nord-Vest și Centru ajunge la 0,17%, respectiv 0,16%. Chisăliță avertizează că aceste cazuri nu trebuie minimalizate doar pentru că procentul este mic.
Lipsa electricității înseamnă mult mai mult decât lipsa unui bec aprins. Înseamnă imposibilitatea accesului real la educație digitală, servicii, comunicare, igienă și confort minim. „Aceste procente înseamnă excluziune completă. Fără electricitate nu există acces real la educație digitală, la servicii, la confort minim”, arată președintele AEI.
În această formă extremă, sărăcia energetică nu mai este doar vulnerabilitate, ci eșec de infrastructură. Chisăliță spune tranșant: „Sărăcia energetică, în această formă, nu mai este vulnerabilitate. Este absență de infrastructură și eșec instituțional.”
Analiza se oprește și asupra gospodăriilor care depind de lemnul de foc sau care nu își pot acoperi necesarul de încălzire. Sud-Muntenia și Nord-Estul apar din nou ca zone vulnerabile. În Sud-Muntenia, ponderea gospodăriilor cu nevoie acută de lemne de foc este de 0,20%, iar în Nord-Est de 0,13%.
Chisăliță atrage atenția că folosirea lemnului de foc nu trebuie privită simplist, ca o tradiție rurală. În multe cazuri, este singura soluție disponibilă sau singura pe care oamenii și-o pot permite. „Nu este o alegere culturală pură. Este adesea o alegere dictată de lipsa alternativelor accesibile”, spune acesta.
Aici apare și riscul unei tranziții energetice rupte de realitatea rurală. Dacă politicile publice sunt gândite doar pentru consumatorul urban, conectat la rețele, cu acces la tehnologii noi și finanțare, o parte din populație rămâne în afara schimbării. „Fără soluții moderne adaptate ruralului, tranziția energetică riscă să fie o formulă urbană, ruptă de realitate”, avertizează Chisăliță.
Regiunea București-Ilfov are cel mai redus profil relativ de vulnerabilitate, potrivit analizei. Aici, 26% dintre gospodării depășesc pragul de 10% din buget pentru energie, 9% sunt în subconsum, iar 3% cad sub pragul sărăciei după plata facturilor.
Totuși, imaginea Capitalei poate fi înșelătoare. Vulnerabilitatea urbană este mai concentrată și mai puțin vizibilă statistic. Ea poate apărea în rândul chiriașilor cu venituri mici, al persoanelor care locuiesc în blocuri vechi, prost izolate, sau al consumatorilor captivi în sisteme centralizate ineficiente.
Chisăliță avertizează că datele nu trebuie citite superficial: Bucureștiul poate părea mai protejat, dar asta nu înseamnă că problema lipsește. Ea este doar mai greu de văzut în medii urbane dense, unde vulnerabilitățile sunt ascunse în spatele mediilor statistice.
Una dintre concluziile centrale ale analizei este că sărăcia energetică nu poate fi rezolvată doar prin intervenții asupra prețului. Reducerea sau plafonarea tarifelor poate ajuta temporar gospodăriile care cheltuiesc prea mult din buget pe energie, dar nu rezolvă subconsumul, lipsa electricității, locuințele ineficiente sau dependența de soluții de încălzire precare.
„Reducerea prețurilor poate diminua temporar sărăcia gospodăriilor care cheltuie peste pragul de 10%. Nu rezolvă subconsumul. Nu rezolvă LIHC. Nu rezolvă lipsa electricității sau a lemnelor de foc”, arată Chisăliță.
Potrivit acestuia, România are mai multe hărți ale sărăciei energetice. Vestul, Centrul și Sud-Estul sunt zone ale împovărării prin facturi. Nord-Estul și Sud-Vest Oltenia sunt zone ale subconsumului. Sud-Muntenia este regiunea severității cumulative. Nord-Vestul și Centrul indică forme de excluziune energetică prin lipsa electricității în unele gospodării.
Această fragmentare arată că o singură politică generală nu poate funcționa pentru toată țara. „A trata toate aceste realități cu o singură politică generală este o eroare de design public”, afirmă președintele AEI.
Pentru gospodăriile care cheltuiesc peste 10% din buget pe energie, soluțiile indicate sunt reabilitarea termică țintită, optimizarea consumului, contorizarea inteligentă, consilierea consumatorilor și sprijin temporar pentru șocurile de preț, dar nu sub formă universală, ci țintit.
Pentru locuințele neizolate, cu consum mare și risc de neplată, analiza vorbește despre renovare profundă, nu doar intervenții superficiale, despre înlocuirea sistemelor de încălzire ineficiente și despre mecanisme de prevenire a debranșărilor prin eșalonări și asistență socială coordonată.
În cazul gospodăriilor aflate în subconsum, soluțiile trebuie să includă sprijin de venit, vouchere sau compensări pentru servicii energetice minime, dar și programe legate de sănătatea publică, având în vedere efectele frigului și umezelii asupra populației vulnerabile. Pentru zonele fără acces la gaze, Chisăliță indică soluții adaptate: pompe de căldură unde este fezabil și sobe cu eficiență ridicată acolo unde alte variante nu sunt posibile.
Pentru gospodăriile fără electricitate, intervenția trebuie să vizeze accesul de bază: racordare, legalizare, conformare și micro-soluții acolo unde extinderea rețelei este imposibilă sau foarte dificilă. În privința lemnului de foc, analiza vorbește despre tehnologii curate, eficientizarea arderii, management forestier local și alternative energetice acolo unde lemnul este singura opțiune economică pe termen scurt.
Mesajul final al analizei este că sărăcia energetică nu mai poate fi tratată ca o temă sezonieră, activată doar când vin facturile mari sau când începe iarna. Ea a devenit o problemă structurală, legată de calitatea locuințelor, nivelul veniturilor, accesul la infrastructură și inegalitățile dintre regiuni.
Chisăliță sintetizează dur situația: „România nu este doar o țară cu facturi mari. Aceasta este țara în care o treime dintre gospodării sunt împovărate energetic, una din zece gospodării consumă sub nivelul minim necesar, energia împinge mii de familii sub pragul sărăciei materiale, există încă locuințe fără electricitate.”
În lipsa unor politici publice care să meargă dincolo de preț și să intre în zona clădirilor, infrastructurii și veniturilor, România riscă să rămână prinsă într-un model în care energia nu este doar o utilitate, ci o linie de separare între cei care își permit un trai decent și cei care sunt împinși în excludere socială. După cum avertizează președintele AEI: „Dacă politicile vor continua să trateze doar prețul, fără să intervină asupra clădirilor, veniturilor și infrastructurii, România va rămâne o țară în care energia nu este doar o utilitate - ci un criteriu de excludere socială.”
