România riscă să repete, în cazul bateriilor de stocare, aceeași greșeală făcută în dezvoltarea haotică a regenerabilelor: să instaleze echipamente multe, dar fără o strategie clară, fără integrare în sistem și fără beneficii reale pentru consumatorul final. Avertismentul vine de la Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, care susține că stocarea energiei nu trebuie tratată ca o simplă oportunitate comercială, ci ca infrastructură critică pentru securitatea energetică, reducerea volatilității și scăderea costurilor din sistem.
Dumitru Chisăliță afirmă că România a abordat prea târziu problema stocării și nu a integrat-o într-un plan coerent de dezvoltare energetică. În analiza sa, acesta arată că stocarea ar fi trebuit gândită împreună cu dezvoltarea regenerabilelor, cu adaptarea rețelelor, cu prosumatorii, cu consumul flexibil, cu digitalizarea și cu serviciile de echilibrare.
În realitate, spune el, dezvoltarea regenerabilelor a mers înainte rapid, dar nesecurizat și necoordonat. S-au instalat capacități solare și eoliene, a crescut numărul prosumatorilor, s-au multiplicat proiectele de racordare, însă elementele care ar fi trebuit să facă sistemul funcțional au rămas mult în urmă. Chisăliță enumeră aici stocarea, dezvoltarea rețelelor, smart meteringul, digitalizarea, flexibilitatea, consumul controlabil și echilibrarea rapidă.
Expertul susține că România nu a învățat suficient din această experiență, iar acum există riscul ca aceeași logică să fie aplicată și în cazul bateriilor. În loc să se discute despre un sistem de stocare bazat pe un mix de tehnologii, adaptat nevoilor reale ale sistemului energetic, discuția publică s-ar concentra aproape exclusiv pe instalarea de baterii.
„Astăzi constatăm că România nu a învățat nimic. Aceeași abordare, alte echipamente - bateriile”, afirmă Dumitru Chisăliță.
Una dintre ideile centrale ale analizei este că România nu are nevoie doar de baterii, ci de capacități de stocare utile sistemului. Chisăliță avertizează că discuția publică este prea mult concentrată pe numărul de MW instalați și prea puțin pe rolul tehnic al acestor capacități.
Potrivit acestuia, într-un sistem energetic cu multă producție intermitentă, stocarea nu este un lux, ci o condiție minimă pentru ca energia regenerabilă să nu devină sursă de volatilitate. Fără sisteme de stocare amplasate corect, dimensionate corect și operate în interesul sistemului, România poate ajunge în situația paradoxală de a produce energie ieftină atunci când nu are nevoie de ea și de a importa energie scumpă atunci când consumul este ridicat.
Chisăliță subliniază că nu este suficient ca România să cumpere baterii. Acestea trebuie să aibă un rol clar în rețea, să reducă dezechilibrele, să susțină integrarea regenerabilelor și să ajute la scăderea costurilor totale ale sistemului.
„România nu are nevoie doar de MW în baterii. Are nevoie de MW utili sistemului”, arată președintele AEI.
În lipsa unor criterii tehnice, România riscă să importe masiv „orice fel de baterii”, fără să știe exact ce problemă rezolvă, unde trebuie amplasate și ce obligații de performanță trebuie să aibă beneficiarii.
Dumitru Chisăliță avertizează că întârzierea dezvoltării stocării a creat terenul pentru o deturnare a scopului real al acesteia. În loc ca bateriile să fie promovate în primul rând ca instrumente pentru reducerea prețurilor, diminuarea dezechilibrelor, limitarea importurilor scumpe la orele de vârf și creșterea securității energetice, ele sunt văzute, în multe cazuri, ca oportunitate de business.
Expertul spune că, pentru unii actori, stocarea nu înseamnă stabilitate de sistem, ci vânzare de echipamente, comisioane, marje comerciale, proiecte rapide și profit din volatilitate.
„Dacă singura logică devine «să se vândă baterii» sau «să se consume banii din PNRR», atunci stocarea nu mai este politică energetică, ci piață de desfacere”, afirmă Chisăliță.
Aceasta este una dintre cele mai dure acuzații din analiza sa. Președintele AEI susține că România riscă să finanțeze o nouă industrie de profit pe seama propriei dezordini energetice. Într-un sistem dezechilibrat, diferențele mari de preț dintre orele cu producție abundentă și orele de vârf pot deveni o sursă importantă de câștig pentru operatorii care fac arbitraj.
O baterie poate cumpăra energie ieftină la prânz și o poate vinde scump seara. În sine, acest mecanism nu este greșit, dar Chisăliță atrage atenția că beneficiul trebuie să ajungă structural și la consumator. Dacă bateria doar monetizează diferențele de preț, fără să corecteze cauzele volatilității, atunci nu reduce problema, ci trăiește din ea.
„În acest caz, bateria nu corectează sistemul, ci monetizează defectele lui”, avertizează acesta.
Analiza face o distincție importantă între stocarea gândită ca infrastructură strategică și stocarea folosită exclusiv ca activ financiar. În primul caz, bateriile reduc volatilitatea, contribuie la stabilitatea rețelei, limitează importurile scumpe și ajută la integrarea regenerabilelor. În al doilea caz, ele devin simple instrumente prin care se câștigă din diferențele de preț create chiar de lipsa de planificare.
Chisăliță susține că un stat responsabil ar trebui să urmărească exact opusul: bateriile trebuie să reducă vârfurile de preț, nu doar să le exploateze. Trebuie să diminueze importurile scumpe, nu doar să participe la ele. Trebuie să securizeze sistemul, nu să creeze o nouă piață de intermediere.
„Aceasta este o logică periculoasă, profitul privat ajunge să depindă de menținerea dezechilibrului, nu de eliminarea lui”, arată președintele AEI.
Potrivit acestuia, cu cât sistemul este mai prost construit, cu atât oportunitățile de arbitraj sunt mai mari. Cu cât volatilitatea este mai ridicată, cu atât profiturile unor operatori pot crește. Tocmai de aceea, miza reală nu este doar câte baterii vor fi instalate, ci ce rol vor avea acestea în sistem.
Dumitru Chisăliță susține că discuția despre stocare este decuplată de întrebările esențiale. România nu pare să aibă răspunsuri clare privind mixul de tehnologii necesar, locurile unde trebuie instalate bateriile, congestiile din rețea pe care ar trebui să le rezolve, capacitățile regenerabile pe care trebuie să le securizeze sau serviciile de sistem pe care trebuie să le furnizeze.
La fel de importantă este întrebarea privind economia reală produsă pentru consumator. Dacă bateriile sunt finanțate din bani publici sau prin scheme susținute de stat, ele ar trebui să aibă obligații clare de performanță și să aducă beneficii măsurabile pentru sistem, nu doar randamente financiare pentru investitori.
„Fără răspunsuri clare, stocarea devine un slogan. Iar sloganul poate fi foarte profitabil, dar nu pentru consumatori”, spune Chisăliță.
El avertizează că România poate repeta greșeala făcută cu regenerabilele: multe capacități instalate, integrare slabă, efecte contradictorii și prețuri mai mari. Dezvoltarea regenerabilelor fără stocare a dus deja, spune acesta, la canibalizarea prețurilor în anumite intervale, la exporturi ieftine, la presiune pe rețele și la importuri scumpe în orele de vârf.
Dacă bateriile vor fi dezvoltate la fel de haotic, ele nu vor corecta problema, ci o vor transforma într-un nou model de business.
Președintele AEI insistă asupra diferenței dintre flexibilitate reală și simpla cumpărare de baterii. Flexibilitatea înseamnă un sistem capabil să absoarbă surplusul de energie ieftină, să reducă importurile scumpe, să stabilizeze rețeaua și să diminueze costurile structurale ale energiei electrice.
În schimb, bateriile dezvoltate fără coordonare și operate exclusiv pentru arbitraj comercial riscă să devină o nouă sursă de comisioane și câștiguri speculative. În acest scenariu, consumatorul final nu va vedea prețuri mai mici, ci doar o nouă rundă de investiții care generează câștiguri private și costuri publice.
„Flexibilitatea este infrastructură strategică. Bateriile tratate doar ca business devin simple active financiare”, afirmă Chisăliță.
Expertul susține că adevărata întrebare nu este câte baterii va instala România în următorii ani, ci dacă țara construiește un sistem energetic mai inteligent sau doar o nouă piață de profit alimentată de propriul haos energetic.
În opinia sa, România nu trebuie să confunde instalarea de baterii cu modernizarea sistemului energetic. Modernizarea nu înseamnă adăugarea unor echipamente noi într-un sistem prost coordonat, ci schimbarea logicii de funcționare a sistemului.
„În prezent, România riscă să facă exact invers, să importe tehnologie nouă pentru a administra un haos vechi”, avertizează Dumitru Chisăliță.
Analiza ridică o întrebare esențială pentru politica energetică a României: cine va fi beneficiarul real al investițiilor în stocare? Într-un model sănătos, consumatorul final ar trebui să câștige prin prețuri mai stabile, mai puține importuri scumpe și integrarea eficientă a regenerabilelor.
În modelul care riscă să se contureze, spune Chisăliță, beneficiarul ar putea fi intermediarul care monetizează dezechilibrele produse de lipsa de planificare. De aceea, el cere o linie clară între stocarea folosită pentru reducerea prețurilor și stocarea folosită pentru a profita de prețurile mari.
„Stocarea trebuie să fie răspunsul la problema prețului, nu o metodă sofisticată de a profita de prețul mare”, conchide președintele Asociației Energia Inteligentă.
