În prima etapă, se prezintă aspiranţii la postul de premier, care trebuie să fie deputaţi conservatori şi să fie susţinuţi de cel puţin doi colegi. 

Apoi, deputaţii din Comitetul 1922 (grupul parlamentar conservator) se pronunţă într-o serie de voturi secrete până când în cursă mai rămân doar doi candidaţi. 

În etapa următoare, membrilor partidului le revine sarcina de a departaja finaliştii, după o campanie dusă la nivel naţional timp de mai multe săptămâni. Acest proces poate fi însă scurtat, cum s-a întâmplat şi în cazul desemnării Theresei May, care a beneficiat de retragerea din cursă a contracandidatei Andrea Leadsom. 

În orice caz, Partidul Conservator a asigurat vineri că tot acest proces se va încheia cel târziu pe 20 iulie, data începerii vacanţei parlamentare. 

Premierul este numit formal de către Regina Elisabeta a II-a, care desemnează persoana ce poate avea susţinerea Camerei Comunelor, respectiv şeful celui mai mare partid, în cazul de faţă Partidul Conservator, care cu ajutorul formaţiunii nord-irlandeze DUP are majoritate în legislativ. 

Însă în rândul conservatorilor nu întotdeauna favoritul a fost cel care în final a ajuns prim-ministru. 

De pildă, în anul 1965 favorit era considerat Reginald Maudling, dar premier a devenit Edward Heath. În 2005 David Davis era dat ca sigur câştigător, pentru ca în final să fie învins de către David Cameron, considerat atunci un ''outsider''. Chiar şi la votul din 2016 în urma căruia Theresa May a devenit premier, fostul primar al Londrei Boris Johnson plecase din poziţia de favorit, dar a fost nevoit să renunţe după ce aliatul său, Michael Gove, l-a abandonat. 

Boris Johnson, care a demisionat din postul de ministru de externe al cabinetului May, acuzând că opţiunea sa pentru o ruptură clară de UE nu se potriveşte cu abordarea mai conciliantă a premierului acum demisionar, este din nou considerat un favorit pentru preluarea şefiei executivului.