Brexit. TOTUL sau NIMIC. Jocul s-a terminat, s-a ajuns la scadenţă

Mara Ivan |
Data publicării:
Merkel, despre BREXIT: Încă există şansă
Merkel, despre BREXIT: Încă există şansă

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a afirmat marţi că absenţa unui acord între Uniunea Europenă (UE) şi Regatul Unit asupra relaţiilor lor viitoare este o perspectivă "foarte credibilă" şi "probabilă în prezent", notează AFP.

"În situaţia în care ne aflăm acum, ipoteza unui +no-deal+ este o ipoteză foarte credibilă, din nefericire probabilă în prezent", a declarat Jean-Yves Le Drian în faţa Comisiei pentru politică externă a Adunării Naţionale a Franţei. "Ştim însă abilitatea britanică de a recurge la anumite tactici", a adăugat el. "Chiar dacă britanicii sunt tacticieni redutabili, în prezent nu mai este timp pentru tactică. Am terminat de jucat, ajungem la scadenţă", a mai spus ministrul francez.

"Asta înseamnă că între 15 octombrie şi jumătatea lui noiembrie se va juca totul", a subliniat el, amintind pentru prima dată 15 noiembrie ca termen-limită. "Suntem pregătiţi pentru toate eventualităţile", a adăugat Jean-Yves Le Drian. Şeful diplomaţiei de la Paris a respins ideea că viitorul summit european, care va avea loc joi şi vineri, constituie un termen-limită pentru a ajunge la un acord, după cum a sugerat premierul britanic, Boris Johnson.

"Data de 15 octombrie, premierul Boris Johnson a anunţat-o, nu este poziţia Consiliului European care se reuneşte joi şi vineri. Nu este obligatoriu ca atunci să se lege lucrurile", a afirmat ministrul francez de externe. La rândul său, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a lăsat să se înţeleagă marţi că încheierea unui acord comercial cu Regatul Unit ar putea să mai dureze "săptămâni". Până în prezent, europenii aveau stabilit sfârşitul lui octombrie pentru a se ajunge la un compromis.

Negocierile sunt dificile cu privire la menţinerea regulilor de concurenţă echitabilă cu Regatul Unit, găsirea unui bun compromis privind pescuitul şi încheierea unui acord solid în materie de guvernanţă, a reamintit ministrul. "Pescuitul nu trebuie să fie variabila de ajustare a acordului", a insistat el. "Accesul privilegiat pe Piaţa unică pe care îl doreşte Regatul Unit este indisolubil legat de garanţiile pentru pescarii noştri", a continuat Jean-Yves Le Drian.

Citește și Brexit. Se complică INTRAREA în Marea Britanie. De când

Acest subiect este deosebit de sensibil pentru unele state membre ale UE ca Franţa, Olanda, Belgia, Irlanda şi Danemarca. În ce priveşte condiţiile de acces la apele şi resursele britanice în peşte, ministrul francez a insistat asupra "necesităţii de a avea o predictibilitate multianuală, standarde tehnice comune, de a evita denaturarea concurenţei, de a ţine cont de drepturile istorice ale cotelor".

Iniţial, europenii au sperat să menţină în situaţia actuală accesul pescarilor lor la apele britanice, foarte bogate în peşte, după perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie la 31 decembrie. Regatul Unit vrea însă limitarea acestui acces şi propune ca drepturile de pescuit să fie renegociate în fiecare an. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0823
Diferența -0.0008
Zi precendentă 5.0831
USD
Azi 4.3826
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.3835
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0823 RON
USD flag1 USD = 4.3826 RON
GBP flag1 GBP = 5.8522 RON
CHF flag1 CHF = 5.4929 RON
AUD flag1 AUD = 2.8541 RON
DKK flag1 DKK = 0.6804 RON
CAD flag1 CAD = 3.1323 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4386 RON
SEK flag1 SEK = 0.4654 RON
XAU flag1 XAU = 580.0143 RON
Monede Crypto
1 BTC = 477617.59RON
1 ETH = 16867.18RON
1 LTC = 407.63RON
1 XRP = 10.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22430.751.31%
BET-BK4296.230.72%
BET-EF1228.021.58%
BET-FI79396.370.04%
BET-NG1682.892.01%
BET-TR52063.881.31%
BET-TRN50337.701.31%
BET-XT1928.391.20%
BET-XT-TR4383.831.20%
BET-XT-TRN4249.191.20%
BETAeRO957.22-0.86%
BETPlus3269.421.27%
RTL50314.401.38%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...

Comunicate de presa

Banca de Investiții și Dezvoltare

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții și Dezvoltare: noi programe de finanțare pentru IMM-uri

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții...

Mihai Voicu

Industria berii cere stabilitate economică: investiții record și planuri de extindere

Industria berii din România a ajuns la o...

Circulația s-a redeschis pe Transalpina / Foto: Oana Pavelescu

Transfăgărășanul și Transalpina, închise pentru iarnă. Ce sectoare sunt afectate

Compania Națională de Administrare a...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel