DCBusiness Auto Stare de urgență. Registrul Auto Român, clarificări legate de valabilitatea ITP

Stare de urgență. Registrul Auto Român, clarificări legate de valabilitatea ITP

Registrul Auto Roman
Registrului Auto Român face precizări privind valabilitatea certificatul tehnic de inspecţie periodică (ITP) pentru perioada stării de urgență.

RAR pune că nu există suport legal pentru ca valabilitatea certificatelor ITP să fie prelungită.

Aşadar, certificatul ITP nu intră sub incidenţa Ordonanţelor Militare 1,2 şi 3 de până acum. Siguranţa deplasării pe drumurile publice trebuie să rămână o prioritate în perioada stării de urgenţă pe teritoriul României.

Registrului Auto Român precizează că vor fi efectuate şi activitati în regim de urgenţă pentru vehiculele care aparţin autorităţilor statului sau transportatorilor.

Ce se va întâmpla cu mașinile cu volanul pe dreapta după Brexit

RAR va asigura personalul necesar, astfel încât vor fi efectuate toate activităţile necesare pentru clienţii care deţin o programare valabilă.

În contextul social actual, privind prioritatea prevenirii şi limitării răspândirii coronovirusului, se menţine valabilitatea permiselor de conducere care expiră pe perioada stării de urgenţa.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.