DCBusiness Auto Poliția locală saltă mașini parcate pe domeniul public. Amenzi și taxe pentru recuperarea vehiculelor

Poliția locală saltă mașini parcate pe domeniul public. Amenzi și taxe pentru recuperarea vehiculelor

Poliția locală începe vânătoarea
Sâmbătă a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă lege care interzice parcarea oricărui tip de vehicul pe domeniul public, în afara spațiilor marcate în acest sens.

Această nouă lege face posibilă ridicarea și a mașinilor care sunt parcate pe spațiile verzi sau parcuri, la întâmplare și nu doar pe drumurile publice.

Astfel cei care nu respectă această intertdicție riscă să le fie ridicate vehiculele, vor fi amendați și vor trebui să plătească și taxele de transport și depozitare a mașinii.

Dacă o mașină va fi lăsată pe domeniul public, “poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului”, se precizează în Legea nr. 273/2020. Totuși, în cazul în care în mașină vor fi persoane, ridicarea mașinii nu va avea loc sau, dacă a fost deja începută, va fi întreruptă, notează avocatnet.ro.

Până acum, potrivit Codului rutier (OUG 195/2002), era posibilă doar ridicarea mașinilor de pe drumurile publice, nu și de pe domeniul public, această posibilitate nefiind permisă în legislație, până la oficializarea schimbării de mai sus.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.