DCBusiness Auto Ministrul german de Finanțe avertizează industria auto după relaxarea regulilor CO₂

Ministrul german de Finanțe avertizează industria auto după relaxarea regulilor CO₂

Uzină auto
Ministrul german de Finanțe, Lars Klingbeil, a avertizat producătorii auto din Germania să nu interpreteze greșit propunerea Uniunii Europene de relaxare a noilor limite privind emisiile de CO₂, subliniind că dependența prelungită de motoarele pe benzină și motorină ar putea crea probleme majore industriei în anii următori, transmite DPA.

„Viitorul mobilității este electric”

Într-un interviu acordat publicației Neue Osnabrücker Zeitung, Klingbeil a declarat că tranziția către mobilitatea electrică trebuie să continue „în ritm rapid”, în pofida flexibilizărilor propuse la nivel european: dacă producătorii cred că pot rămâne dependenți de mașinile cu motoare cu ardere internă, „dificultățile lor vor fi cu atât mai mari în câțiva ani”.

Oficialul german a punctat tranșant direcția strategică a sectorului auto: „Viitorul mobilității este electric”.

Klingbeil a atras atenția și asupra intensificării concurenței internaționale, afirmând că vizitele recente în Beijing și Shanghai i-au arătat cât de avansată este China în domeniul vehiculelor electrice, progres susținut masiv de politicile guvernamentale. În acest context, ministrul german de Finanțe a subliniat că producătorii auto din Germania trebuie să recupereze rapid decalajul față de competitorii chinezi.

Citește și: Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Compromis european privind neutralitatea climatică

Ministrul german a descris propunerea Bruxelles-ului drept „un compromis realizabil”, care oferă o cale mai flexibilă către neutralitatea climatică, permițând vehiculelor hibride să rămână mai mult timp pe piață. Germania, cea mai mare piață auto din Europa și statul cu cea mai puternică industrie auto din UE, a făcut presiuni de mai mult timp pentru relaxarea reglementărilor privind emisiile de CO₂.

Săptămâna aceasta, Comisia Europeană a anunțat că renunță la obligația ca producătorii auto să treacă exclusiv la vehicule complet electrice începând cu 2035, una dintre măsurile emblematice ale Pactului verde european, în contextul dificultăților cu care se confruntă industria auto europeană.

Ce se schimbă după 2035

Potrivit noilor propuneri, producătorii vor putea continua să vândă un număr limitat de mașini noi echipate cu motoare cu ardere internă sau hibride și după 2035, cu condiția respectării unor criterii stricte, inclusiv compensarea emisiilor de CO₂ generate de aceste flexibilități. În locul obiectivului de emisii zero, Comisia Europeană propune o reducere cu 90% a emisiilor de CO₂ față de nivelurile din 2021, nu de 100%, așa cum prevedeau regulile actuale.

Relaxarea reglementărilor marchează o schimbare semnificativă față de decizia adoptată în 2022, când UE stabilise că, începând din 2035, nu vor mai putea fi înmatriculate mașini noi care emit dioxid de carbon.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.