Doar 3 români din 10 au loc în adăposturi în caz de război

Într-un raport publicat în martie 2025, Curtea de Conturi trage un semnal de alarmă în privința stării sistemului național de adăpostire: doar 3,21% din populația României ar putea fi adăpostită în caz de atac aerian, în spații special amenajate. Chiar și dacă sunt luate în calcul și spațiile de la metrou, pasaje subterane sau parcări, procentul nu depășește 5,19%. Mai mult, peste jumătate dintre adăposturile existente sunt nefuncționale.

Adăposturi construite în comunism, abandonate în democrație

Raportul arată că România are în prezent 5.072 de adăposturi de protecție civilă, dintre care 2.543 sunt complet neoperaționale. Nu doar că infrastructura este învechită – 73% dintre adăposturi au fost construite înainte de 1990 – dar multe dintre ele sunt în stare avansată de degradare, transformate în depozite sau complet uitate de autorități.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a constatat că doar în 2022–2024 au fost remediate 458 de adăposturi. O cifră infimă în raport cu nevoia reală, într-un context geopolitic marcat de riscuri din ce în ce mai palpabile în proximitatea României.

Citește și: Normele pentru pregătirea economiei pentru apărare și întocmirea bugetului de stat pentru război, publicate în Monitorul Oficial

O țară NATO, dar fără plan concret pentru populația sa

Adăpostirea populației în caz de conflict armat nu a fost o prioritate în nicio strategie națională, deși este prevăzută ca obligație în Legea protecției civile. Normele tehnice care reglementează funcționarea și întreținerea acestor adăposturi datează din anii ’70. Instruirea populației lipsește aproape complet, iar exerciții de evacuare sau simulări în caz de război nu s-au realizat aproape deloc în ultimii ani.

Curtea de Conturi mai arată că nici autoritățile locale, nici cele centrale nu și-au asumat clar responsabilitatea pentru adăpostirea populației. Prefecții nu au inclus măsuri specifice în planurile de pregătire pentru situații de urgență, iar primăriile nu au prevăzut fonduri pentru construirea de adăposturi noi sau reabilitarea celor existente.

Amenzi prea mici, lipsă de controale și dezinteres generalizat

IGSU, autoritatea responsabilă cu verificarea funcționalității adăposturilor, nu are suficiente instrumente legale pentru a impune respectarea normelor. Amenzile prevăzute sunt derizorii – între 100 și 2.000 de lei – iar dezvoltatorii imobiliari care ar fi obligați să construiască adăposturi în clădirile noi ignoră frecvent reglementările.

Pe fondul lipsei de fonduri și de interes, în foarte puține cazuri au fost reabilitate sau marcate corespunzător adăposturile existente. În același timp, Curtea constată că nici la nivel central nu există o concepție clară despre ce înseamnă protecția civilă în caz de conflict: nu s-au definit riscurile de tip „conflict armat” în planurile strategice, iar legislația este complet depășită.

Comparativ: Finlanda acoperă 87% din populație, Elveția peste 100%

În timp ce România abia reușește să asigure adăpost pentru o persoană din 20, alte state europene sunt mult mai bine pregătite. În Finlanda, adăposturile pot găzdui 4,8 milioane de oameni, adică peste 87% din populație. Elveția a mers și mai departe: fiecare cetățean are loc într-un adăpost, iar multe clădiri noi sunt construite cu astfel de spații incluse în proiect.

În România, însă, responsabilitatea adăpostirii este pulverizată între diverse instituții: Ministerul de Interne, prin DSU și IGSU, primării, consilii județene, dar și proprietarii privați. Nimeni nu are o imagine clară asupra fondului de adăpostire, iar evidențele sunt incomplete sau neactualizate.

Ce recomandă Curtea de Conturi

Pentru remedierea situației, Curtea recomandă:

elaborarea urgentă a unei „Concepții naționale privind adăpostirea populației”;

actualizarea legislației și normelor tehnice, înlocuirea celor din anii ’70;

inventarierea completă a adăposturilor publice și private;

alocarea de fonduri pentru reabilitare și construcția de adăposturi noi;

definirea clară a responsabilităților fiecărei autorități;

înființarea unui grup de lucru interinstituțional pentru planificarea investițiilor în sistemul național de adăpostire.

Până atunci, România rămâne una dintre cele mai vulnerabile țări europene în fața unui potențial conflict armat. Nu pentru că nu ar avea specialiști sau resurse, ci pentru că lipsește, de la vârf până la bază, voința de a lua în serios protecția populației.

Doar 3,21% din populație (aproximativ 612.000 de persoane) ar putea fi protejată în adăposturi special construite.

Cu tot cu spații improvizate (metrou, pasaje, parcări etc.), procentul urcă la doar 5,19% (aprox. 989.000 de persoane).

În comparație, România are o populație rezidentă de peste 19 milioane de locuitori.