De ce US Navy nu folosește tunurile cu laser ca să doboare proiectilele lansate de houthi în Marea Roșie

Și, în mod notabil, din declarațiile oficialilor americani despre incidente lipsesc armele de ultimă generație pentru care armata a petrecut ani de zile dezvoltându-le pentru a face exact această treabă. 

Un raport recent al Serviciului de Cercetare al Congresului oferă câteva indicii cu privire la motivul pentru care se întâmplă acest lucru.

Marina nu are prea multe probleme în a doborî dronele de fabricație iraniană ale luptătorilor houthi, chiar și atunci când sunt lansate cu zecile odată. Dar Pentagonul începe să se îngrijoreze cu privire la utilizarea rachetelor interceptoare de 11 milioane de dolari pentru a doborî drone care pot costa doar câteva mii de dolari.

Sistem Laser Weapon System (LaWS) instalat temporar pe nava USS Dewey

Această disparitate de preț este motivul pentru care armata a început să caute lasere și alte arme cu energie dirijată, care promit "încărcătoare" ieftine și aproape nelimitate pentru a intercepta drone în număr mare. Statele Unite au desfășurat deja lasere la bordul navelor în mod eficient, începând cu USS Ponce în 2014.

În prezent, SUA desfășoară opt sisteme Optical Dazzler Interdictor Navy, sau ODIN, de 30 kW, pe distrugătoare din clasa Arleigh Burke. În 2022, a desfășurat un laser de înaltă energie cu puls luminos ultra rapid integrat și supraveghere, sau laser HELIOS, (60-kw până la 150 kw) la bordul USS Preble. Și există mai multe lasere în curs de dezvoltare, cum ar fi programul High Energy Laser Counter, sau HELCAP, și programul Layered Laser Defense, sau LLD. 

Dar există încă provocări tehnice în ceea ce privește extinderea laserelor pentru a putea lovi ținte, în special ținte rapide. În timp ce fasciculul laser în sine este literalmente la fel de rapid ca viteza luminii, la nivelurile actuale de putere este nevoie de mai multe secunde de urmărire pentru a provoca daune suficiente pentru a doborî o dronă. Marina și alte părți ale Departamentului Apărării lucrează la aceste provocări de scalare, iar susținătorii spun că laserele cu fibră optică vor ajuta la depășirea acestor limitări pentru a le face mai utile împotriva dronelor. 

Dar există un alt obstacol birocratic în calea unei implementări pe scară largă, unul atât de paradoxal încât ar putea proveni de la Joseph Heller. După cum se arată în raportul CRS: "Marina a lucrat pentru a dezvolta estimări de costuri pentru achiziția viitoarelor sisteme de arme cu laser pentru a sprijini considerațiile programatice ale Marinei", dar "Nu există programe anterioare de înregistrare pentru sistemele de arme cu laser de la bordul navelor în cadrul Departamentului Apărării din care să se poată face comparații istorice, în special în domeniul logisticii și al costului ciclului de viață". 

Cu alte cuvinte, Marina nu poate achiziționa lasere pentru nave pentru că nu a mai achiziționat niciodată un număr mare de astfel de arme și, prin urmare, nu știe cât ar putea costa. 

În momentul de față, estimările sunt "un laser din clasa de 60 kW cu un control al fasciculului relativ matur și integrarea sistemului de luptă la rate de producție moderate va fi de aproximativ 100 milioane de dolari [milioane] în cantități limitate. Pentru arme cu o putere mai mare și/sau complexitate mai mare a controlului fasciculului, estimările variază până la 200 milioane de dolari/unitate pentru laserele din clasa 250 kW", potrivit raportului.