România încearcă să schimbe modul în care construiește spitale noi, după ani întregi în care marile proiecte de infrastructură medicală au mers greu, au fost amânate sau au rămas blocate între promisiuni, studii și schimbări de priorități. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat două contracte de asistență tehnică cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin care vrea să pregătească proiecte spitalicești ce ar putea fi realizate prin parteneriat public-privat.
Primul proiect vizat este Spitalul Universitar CF 2 din București, prezentat de MIPE drept cel mai ambițios proiect de infrastructură spitalicească pregătit până acum în România prin acest mecanism. Al doilea contract urmărește realizarea unei analize naționale pentru identificarea și prioritizarea unor spitale strategice care ar putea fi dezvoltate prin PPP, inclusiv proiecte importante din Constanța, București, Sibiu și Iași.
Spitalul CF 2, primul test major pentru modelul PPP în sănătate
Potrivit MIPE, primul contract semnat cu BERD vizează pregătirea proiectului-pilot de parteneriat public-privat pentru Spitalul Universitar CF 2 din București. Sprijinul tehnic al BERD ar urma să ajute statul român să structureze proiectul astfel încât acesta să fie sustenabil, finanțabil și compatibil cu cerințele legislației europene.
Modelul propus este unul în care serviciile medicale și activitățile clinice rămân în responsabilitatea sectorului public. Cu alte cuvinte, spitalul nu ar urma să devină privat din punctul de vedere al actului medical. Partenerul privat ar urma să se ocupe de proiectarea, construirea, dotarea și mentenanța infrastructurii.
Investiția ar fi finanțată de partenerul privat din surse proprii și/sau împrumuturi, iar recuperarea banilor s-ar face prin plăți de disponibilitate pe durata contractului, estimată la 30 de ani. Practic, statul nu ar plăti integral construcția de la început, ci ar achita în timp disponibilitatea infrastructurii, cu condiția ca aceasta să respecte parametrii stabiliți în contract.
Este un model folosit în mai multe state pentru proiecte mari de infrastructură, dar care în România a avut o istorie complicată. Tocmai de aceea, proiectul de la CF 2 va fi urmărit atent: dacă va fi structurat corect, ar putea deveni un precedent pentru alte spitale. Dacă va eșua, ar putea compromite din nou ideea parteneriatelor public-private în sănătate.
Ce ar urma să devină Spitalul CF 2
În legătură directă cu acest proiect, pe 20 mai 2026, MIPE, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Spitalul Clinic CF Nr. 2 București au semnat un protocol de colaborare instituțională. Documentul stabilește cadrul de cooperare pentru pregătirea proiectului și reflectă intenția celor trei instituții de a transforma Spitalul Clinic CF Nr. 2 într-un centru medical terțiar modern.
Noul model ar urma să integreze îngrijirea medicală de înaltă specializare, activitatea academică și cercetarea clinică. Cu alte cuvinte, proiectul nu este gândit doar ca o clădire nouă, ci ca un centru medical complex, legat de pregătirea universitară și de cercetarea medicală.
Această componentă este importantă în București, unde presiunea pe spitalele mari este uriașă, iar infrastructura multor unități medicale este depășită. Un spital modern, conectat la mediul universitar, ar putea prelua cazuri complexe și ar putea contribui la formarea medicilor într-un cadru adaptat standardelor actuale.
Zece proiecte spitalicești vor fi analizate pentru posibile PPP-uri
Al doilea contract semnat de MIPE cu BERD are o miză mai largă. Acesta vizează o analiză națională privind potențialul de implementare prin PPP a unor proiecte spitalicești strategice. Evaluarea va fi făcută în cooperare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor.
Vor fi analizate și prioritizate până la zece proiecte, printre care Spitalul Regional de Urgență Constanța, relocarea Spitalului de Urgență Floreasca, Spitalul Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Integrat de Boli Respiratorii Iași și Institutul de Medicină Cardiovasculară Iași.
Scopul declarat este construirea unui portofoliu național de proiecte mature, pregătite pentru atragerea de investiții private. Aceasta este, de fapt, una dintre marile probleme ale României: nu lipsesc doar banii, ci și proiectele suficient de bine pregătite pentru a putea fi finanțate, contractate și construite.
În cazul spitalelor, dificultatea este și mai mare. Un proiect medical nu înseamnă doar ziduri, instalații și echipamente. Înseamnă circuite medicale, standarde de siguranță, fluxuri pentru pacienți, compatibilitate cu activitatea clinică, costuri de operare și capacitatea statului de a administra ulterior serviciile medicale.
Bani europeni, buget de stat și capital privat
Cele două inițiative fac parte dintr-un model integrat de finanțare care combină fonduri europene nerambursabile, alocări bugetare și capital privat. Potrivit MIPE, un asemenea model ar putea tripla volumul investițiilor în infrastructura sanitară în viitorul cadru financiar european 2028-2034.
Formula este importantă pentru că, în mod realist, România nu poate construi toate spitalele de care are nevoie doar din bugetul de stat. Fondurile europene pot acoperi o parte din investiții, dar nu toate proiectele pot fi finanțate integral din granturi. În același timp, capitalul privat poate accelera construcția unor obiective mari, dacă riscurile sunt împărțite corect și dacă statul are contracte clare.
Riscul major într-un PPP este ca statul să semneze contracte prost structurate, care să devină scumpe pe termen lung. De aceea, implicarea BERD este prezentată de MIPE ca o garanție de expertiză în pregătirea proiectelor, astfel încât acestea să fie bancabile și atractive pentru investitori, dar și sustenabile pentru partea publică.
Pîslaru: România are nevoie de spitale noi, nu de promisiuni
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, afirmă că România nu își mai permite să piardă ani întregi schimbând priorități în loc să construiască efectiv spitale. El susține că proiectul-pilot pentru Spitalul CF 2 ar trebui să marcheze trecerea la un model diferit, în care statul pregătește serios investițiile înainte să semneze contracte.
„România are nevoie de spitale noi. Nu de promisiuni despre spitale - de spitale. Am văzut în ultimii ani ce înseamnă să pierzi ani întregi schimbând priorități în loc să construiești efectiv. Nu ne mai permitem acest lux. Proiectul pilot PPP pentru Spitalul CF 2 este primul pas concret spre un model diferit: unul în care statul știe ce vrea, se pregătește serios înainte să semneze contracte și atrage capital privat fără să cedeze actul medical”, a transmis ministrul.
Dragoș Pîslaru a subliniat că serviciile medicale rămân ale statului, în timp ce infrastructura ar urma să fie construită mai rapid, cu bani privați, și plătită în timp. „Lucrăm cu BERD tocmai pentru că avem nevoie de expertiză reală în structurarea acestor proiecte - nu de documente care să arate bine pe hârtie, ci de proiecte bancabile, care să poată fi efectiv finanțate și construite”, a mai spus ministrul.
Miza reală: poate România să construiască spitale fără să blocheze totul în birocrație?
Inițiativa MIPE vine într-un moment în care infrastructura spitalicească rămâne una dintre cele mai sensibile teme publice. România are spitale vechi, clădiri improprii, unități medicale supraaglomerate și proiecte mari care au avansat lent. În acest context, orice mecanism care promite accelerarea construcției de spitale va atrage atenție, dar și suspiciuni.
Pentru public, întrebarea esențială este simplă: vor fi construite efectiv spitale noi sau se va ajunge din nou la documentații, protocoale și promisiuni? Pentru stat, miza este mai tehnică, dar la fel de importantă: poate pregăti proiecte suficient de solide încât să atragă finanțare privată fără să piardă controlul asupra actului medical și fără să creeze obligații bugetare împovărătoare pentru următoarele decenii?
Proiectul Spitalului CF 2 va fi, din acest punct de vedere, un test. Dacă va merge mai departe și va fi structurat corect, România ar putea avea un model nou pentru spitalele mari. Dacă se va bloca, va confirma încă o dată problema veche a infrastructurii publice: statul anunță mult, dar construiește greu.