DCBusiness Auto China susține că nu subvenționează exporturile de mașini electrice

China susține că nu subvenționează exporturile de mașini electrice

Mașină electrică / FOTO: Freepik
Un purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe susține că Beijingul subvenționează vehiculele electrice.

Companiile auto chineze produc în masă vehicule electrice cu tarife sub prețul piețelor, care ar putea dăuna marilor producători auto din SUA, unii dintre aceștia concentrându-se mai nou pe vehicule sport mari, care funcționează cu benzină.

„Noile produse provenite din China, inclusiv vehiculele electrice, sunt foarte populare pe piața internațională. Ele sunt rezultatul efectelor combinate ale avantajelor comparative și ale legilor pieței”, a declarat Mao Ning, purtătorul de cuvânt, în cadrul unei conferințe de presă, relatează Reuters.

Comentariile au venit ca răspuns la o întrebare privind remarcile președintelui american Joe Biden, potrivit cărora China oferă subvenții pentru a inunda piața americană cu vehicule electrice, preocupări reluate și de alți oficiali ai administrației.

Mașinile electrice au fost rezultatul eforturilor întreprinderilor, nu al subvențiilor guvernamentale, a declarat Mao, adăugând: „Anul trecut, China a exportat doar 13.000 de vehicule electrice în Statele Unite. Cum pot ele să inunde piața americană?".

Biden a majorat taxele pentru o serie de importuri din China, cu măsuri precum majorarea de patru ori a taxelor de import pentru vehiculele sale electrice, la peste 100%, în timp ce a dublat taxele pentru semiconductori la 50%.

Înainte de acestă hotărâre, la sfârșitul lunii martie, China a inițiat o dispută în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului privind taxele americane pentru vehicule electrice și energie regenerabilă.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.