Vine Crăciunul, vine și ASTEROIDUL. Anuțul celor de la NASA

Simona Haiduc |
Data publicării:
NASA stă cu ochii pe toți bolizii spațiali care se apropie de Planeta albastră
NASA stă cu ochii pe toți bolizii spațiali care se apropie de Planeta albastră

Un asteroid de mărimea Turnului Eiffel se va apropia de Pământ în luna decembrie, a anunțat Jet Propulsion Laboratory al NASA. 

Asteroidul 4660 Nereus se va afla la cea mai mică distanță de Terra pe 11 decembrie. Bolidul spațial va zbura la o distanță de 3,9 milioane de kilometri de planeta noastră, ceea ce înseamnă de 10 ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Lună.

Roca denumită 4660 Nereus, a fost clasificată ca fiind un asteroid potențial periculos din cauza apropierii sale suspecte de Pământ, relatează Space Reference, un portal de informații despre obiecte spațiale.

Asteroidul are o lungime de 330 de metri. A fost observat pentru prima dată pe 30 septembrie 1981. Space Reference notează că, în virtutea structurii sale spectrale, 4660 Nereus poate conține fier, nichel și cobalt.

Specialistul Nathan Eismont a explicat ce fel de pericol reprezintă asteroidul Nereus pentru Pământ. 

"Ceea ce pot spune cu certitudine este că nu există greșeli de evaluare a gradului de periculozitate. Desigur, s-ar putea strecura o eroare de până la 10.000 de kilometri, ceea ce nu schimbă însă datele problemei”, a arătat expertul. 

Citește și Extratereștrii au trimis un SEMNAL. Profesor de la Harvard, explică

Potrivit spuselor sale, ”acest asteroid se încadrează în categoria asteroizilor potențial periculoși. Este vorba despre acei asteroizi ale căror orbite se apropie de orbita Pământului la o distanță mai mică decât o anume valoare. În acest caz, avem aproximativ trei milioane de kilometri. Cu siguranță nu se va ciocni. Nu se poate spune că dimensiunea asteroidului este mare. Dar dacă s-ar produce o coliziune, ar fi un dezastru pentru Terra”, a spus Eismont.

El a remarcat că dimensiunea asteroidului Nereus este aceeași cu cea a asteroidului Apophis, descoperit în 2004.

"În ceea ce privește Apophis, inițial a fost calculată greșit traiectoria bolidului și, în aceste condiții, s-a estimat la 2% probabilitatea unei coliziuni cu Pământul. Trebuie spus că, în prezent, există peste 20.000 de astfel de asteroizi, care se deplasează pe o rază de milioane de kilometri, de 10 ori mai mult decât orbita Lunii. Acestea sunt orbitele pe care le parcurg de câteva ori pe săptămână. Doar că sunt mai mici decât acesta, dar sunt clasificate ca fiind potențial periculoase, dar nu mai mult de atât", a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9757
USD
Azi 4.6285
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.6253
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 08-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6285 RON
GBP flag1 GBP = 5.7804 RON
CHF flag1 CHF = 5.0930 RON
AUD flag1 AUD = 3.0419 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3667 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4245 RON
XAU flag1 XAU = 343.9028 RON
Monede Crypto
1 BTC = 289173.50RON
1 ETH = 13927.71RON
1 LTC = 378.43RON
1 XRP = 2.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17161.64 -0.48%
BET-BK 3153.02 -0.58%
BET-FI 59941.90 -0.72%
BET-NG 1226.84 -0.26%
BET-TR 35608.31 -0.48%
BET-TRN 34787.59 -0.48%
BET-XT 1459.55 -0.50%
BET-XT-TR 2994.38 -0.50%
BET-XT-TRN 2930.25 -0.50%
BETAeRO 1042.56 -0.68%
BETPlus 2533.87 -0.52%
RTL 37653.09 -0.47%

Comunicate de presa

Deșeuri
CEC Bank

INS: Creștere a activității în construcții și comerțul cu amănuntul

Institutul Naţional de Statistică a publicat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel