Valabilitatea unor documente CNAS expiră pe 31 martie

Matei Ion |
Data publicării:
CNAS anunță că începe marea modernizare
CNAS anunță că începe marea modernizare

O serie de documente, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, își vor pierde valabilitatea în 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea de noi acte, informează CNAS.

Potrivit unui comunicat al CNAS, Executivul a aprobat două acte normative care reglementează condițiile de acordare a serviciilor medicale în sistemul de sănătate în trimestrul II al anului 2021, urmând ca până la data de 1 iulie 2021 să fie elaborate și aprobate actele normative necesare pentru punerea în aplicare a unor noi reglementări.

Astfel, în trimestrul II consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare. De asemenea, consultațiile medicale la distanță se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia.

Conform reglementărilor, consultațiile la distanță din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv pentru specialitatea clinică medicină fizică și de reabilitare, precum și cele de îngrijiri paliative în ambulatoriu se acordă fără a fi necesară prezentarea biletului de trimitere. Pentru toate celelalte consultații este necesar biletul de trimitere.

Schimbări IMPORTANTE pentru MEDICAMENTELE luate pe REȚETĂ

„Medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu mențiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice și a unor formulare specifice (medicamente notate cu ()β în Lista de medicamente compensate și gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale. Medicii de familie inițiază tratamentul specific și în absența unei scrisori medicale emise de medicul din ambulatoriul de specialitate/spital pentru medicamentele notate cu * din Lista de medicamente compensate și gratuite, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008. Medicii de familie pot emite prescripție medicală în continuare pentru pacienții cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului de către medicul specialist - scrisoare medicală și/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, și pentru medicamentele care se prescriu de către medicii specialiști în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008”, se mai arată în comunicat.

CNAS anunță că o serie de documente, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, își vor pierde valabilitatea în data de 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea de noi documente: biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare, biletele de trimitere pentru specialități paraclinice, recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate, deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

„În condițiile determinate de evoluția situației epidemiologice, aceste noi măsuri asigură accesul neîntrerupt și nediscriminatoriu al asiguraților la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale necesare pentru diagnosticarea, tratarea și monitorizarea bolilor, inclusiv a celor cu impact major asupra stării de sănătate”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 302376.85RON
1 ETH = 14449.02RON
1 LTC = 378.30RON
1 XRP = 2.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16905.89 0.14%
BET-BK 3110.96 0.04%
BET-FI 60278.61 -0.35%
BET-NG 1208.06 0.13%
BET-TR 35077.67 0.14%
BET-TRN 34269.17 0.14%
BET-XT 1440.98 0.07%
BET-XT-TR 2956.27 0.07%
BET-XT-TRN 2892.99 0.07%
BETAeRO 1058.90 -0.52%
BETPlus 2497.97 0.12%
RTL 37120.35 0.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel