Trei vaccinuri: Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson. Care este mai bun

Simona Haiduc |
Data publicării:
La ce concluzie au ajuns cercetătorii americani
La ce concluzie au ajuns cercetătorii americani

Care dintre cele trei seruri este mai bun din punctul de vedere al numărului de anticorpi dezvoltat în organismul uman. Un răspuns care se impune în condițiile în care pandemia de COVID-19 vine în valuri peste noi, când apar alte și alte tulpini și când s-a trecut deja la vaccinarea cu a treia doză.

Au încercat să clarifice această problemă un grup de cercetători din Statele Unite, care au ajuns la concluzia că producția de anticorpi la persoanele vaccinate cu Pfizer și Moderna a scăzut după șase luni de la vaccinare. Titrurile de anticorpi ale celor care au primit serul Johnson & Johnson au rămas stabile timp de opt luni. Un articol pe această temă a fost publicat în The New England Journal of Medicament.

Experții de la Beth Israel Diaconisse Medical Center și de la Universitatea din Carolina de Nord din Chapel Hill au comparat producția de anticorpi și celule T la 61 de persoane. Dintre acestea, 31 au primit vaccinul Pfizer, 22 au primit Moderna, iar opt au primit Johnson & Johnson. Măsurătorile au fost efectuate din a doua până la a patra săptămână după imunizarea completă (primind o doză unică de Johnson & Johnson sau două doze pentru vaccinurile ARNm), mergându-se chiar până la a luna a opta. 

„Pentru vaccinurile ARNm caracteristic a fost un puternic răspuns imun, dar care a scăzut brusc în luna a șasea, continuând să scadă în a luna a opta”, spune unul dintre cercetători, directorul Centrului pentru Cercetare Virologică și Vaccină de la Centrul Medical Beth Israel Deaconess, Dan Baruch.

Citește și Americanii au inventat coronavirusul INOFENSIV. În ce scop

În același timp, titrul anticorpilor neutralizanți dezvoltați după vaccinul Pfizer a fost mai mare și de mai lungă durată. În ciuda faptului că producția de anticorpi după vaccinarea cu Johnson & Johnson a fost inițial relativ scăzută, ea a rămas stabilă pe tot parcursul perioadei de observare, notează oamenii de știință.

În același timp, cercetătorii subliniază că nivelurile minime de producție de anticorpi necesare pentru a asigura protecția împotriva COVID-19 nu au fost încă determinate. „Chiar și cu o scădere a producției de anticorpi neutralizanți, un răspuns stabil al celulelor T și un răspuns neneutralizant până la a opta lună pot explica de ce vaccinurile continuă să ofere protecție completă împotriva formelor severe de COVID-19 sever”, a subliniat autorul principal al studiului, Reese Collier.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 421786.76RON
1 ETH = 8010.00RON
1 LTC = 379.22RON
1 XRP = 9.57RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Steagul SUA / Foto: Freepik

De ce a scos Donald Trump România din programul Visa Waiver

Revocarea accesului României la programul Visa...

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel