Știrile de la prima oră. Evenimente de la noi și de la alții

Simona Haiduc |
Data publicării:
Inclusiv despre pensii
Inclusiv despre pensii

Alegeri în SUA. Joe Biden obține victoria într-un stat-cheie

Biden ar urma să obţină astfel încă 10 voturi ale marilor electori, ajungând la un total de 248 de voturi, faţă de 213 de voturi pentru Trump. Pentru a fi ales preşedinte, un candidat trebuie să obţină cel puţin 270 de voturi ale marilor electori.

Pensia de urmaș. CNPP vine cu noi precizări

Totuși, beneficiarii pensiei de urmaș vor trebui să prezinte autorităților și documentul în original, până cel mai târziu la sfârşitul anului şcolar 2020-2021.

Magistrala 6 de metrou. Contract semnat. Sunt 6,3 miliarde lei

Conform contractului de finanţare, perioada de implementare a proiectului se finalizează la data de 15 noiembrie 2026.

Bani pentru asistenții sociali. Florin Cîțu a găsit vinovații

Există bani, nu vor să-i dea. Acest lucru trebuie să se oprească. Aceşti preşedinţi de Consilii Judeţene trebuie să plătească salariile! Au bani din excedent şi trebuie să oprească această imagine falsă şi presiune asupra Ministerului de Finanţe Publice. 

Casa Națională de Pensii: Informații extrem de IMPORTANTE

CNPP menţionează că eliberarea documentului portabil A1, într-un interval de timp rezonabil, poate fi realizată cu condiţia ca dosarul să fie complet.

Reguli noi privind RIDICAREA mașinilor. Deputații le-au aprobat

Dacă o mașină va fi lăsată pe domeniul public, “poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului”, se precizează în proiect. Totuși, în cazul în care în mașină vor fi persoane, ridicarea mașinii nu va avea loc sau, dacă a fost deja începută, va fi întreruptă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.091
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.274
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.274
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0914 RON
USD flag1 USD = 4.2701 RON
GBP flag1 GBP = 5.8539 RON
CHF flag1 CHF = 5.5772 RON
AUD flag1 AUD = 3.0417 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1618 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4519 RON
SEK flag1 SEK = 0.4824 RON
XAU flag1 XAU = 699.7256 RON
Monede Crypto
1 BTC = 290935.07RON
1 ETH = 8479.27RON
1 LTC = 226.03RON
1 XRP = 5.96RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27571.350.52%
BET-BK5548.410.31%
BET-EF1479.160.59%
BET-FI105502.830.73%
BET-NG1967.190.22%
BET-TR64565.310.52%
BET-TRN62368.490.52%
BET-XT2387.190.53%
BET-XT-TR5464.680.53%
BET-XT-TRN5293.100.53%
BETAeRO997.830.54%
BETPlus3998.910.52%
RTL61947.910.49%

Opinii

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Portul Constanța / FOTO: Constanța Port Facebook

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel