Matteo Politi. Câți bani cerea medicul fals care a operat în România

matteo_56973200
Italianul a fost reținut și adus la București
Tarifele practicate de Matteo Politi, impostorul italian care se dădea drept medic în România şi opera pacienţi, cerea 2.500 de euro pentru o operaţie de implant mamar, 1.500 de euro pentru o rinoplastie şi 800 de euro pentru liposucţie, scrie Antena3.

În ciuda acestor preţuri, falsul medic a mutilat paciente. Un astfel de caz a fost prezentat de chirurgul estetician Radu Ionescu, de la Medlife, care a postat pe contul său de Instagram un filmuleţ în care a arătat situaţia în care a ajuns o pacientă care a făcut un implant mamar la Matteo Politi.

Citește și Matteo Politi, reacție de ultimă oră

„Pe lângă rezultatul dezastruos estetic pe care îl are, are şi o complicaţie locală care se numeşte necroză de areolă. Practic, în urma actului chirurgical se întrerupe vascularizaţia zonei pigmentare a sânului, determinând la nivelul acesteia o zonă cicatricială, mutilantă, extrem de greu de rezolvat chirurgical într-un timp ulterior”, a declarat Ionescu.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close