Știrile dimineții. Cinci informații care v-ar putea ajuta

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
O zi excelentă
O zi excelentă

Vaccinuri. Bogdan Chirieac: Este exclus să se fi dat vreo șpagă

S-ar putea însă să nu fi avut nici o vină, fiindcă, repet, este exclus ca onorabilele companii producătoare să fi dat vreun parandărăt, vreo șpagă, ceva, iar repartiția de vaccin s-a făcut nivelul Uniunii Europene, anul trecut, când, pe vremea aceasta, eram foarte bucuroși că primim vaccinuri.

Mai mulți bani pentru angajații români. Se va întâmpla după 1 mai

În cazul angajaţilor mobili, este obligatorie introducerea clauzei de mobilitate în contractul individual de muncă. Potrivit legii, acești lucrători se bucură de o serie de beneficii suplimentare acordate de angajator, precum prestaţii suplimentare în bani sau bunuri în natură, considerate venituri de natură salarială, ce intră în baza de calcul a tutoror taxelor salariale.

Salariile profesorilor. Este oficial! Cadrele didactice trebuie să știe

Diferențele salariale la care au avut dreptul profesorii din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat pentru perioada 1 iulie 2017 - 31 august 2021, dar neacordate, urmează să fie plătite eșalonat, într-un interval de cinci ani. De aceeași măsură va beneficia și personalul didactic auxiliar încadrat la bibliotecile centrale universitare.

Problemă cu pensiile în PNRR. Elena Cristian, intervenţie după declaraţiile ministrului Muncii: Cine trebuie să renegocieze? Eu?

Păi cine trebuie să renegocieze? Să merg eu la Bruxelles să renegociez? Ministrul Muncii face parte din Guvern, unde văd că există consens, ar fi trebuit să discute de acum jumătate de an acolo, el trebuie să demareze lucrurile. Nu pot să cred că la șase luni vin miniștrii și își smulg părul la televizor.

Camera Deputaților cumpără MULTE măști de gaze. Aleșii poporului au explicat de ce

Este vorba despre 600 de măști de gaze, în valoare de peste 250.000 de lei, precum și despre 360 de piloni de delimitare, în valoare estimată de 302.521 lei. Dintre aceştia, 300 sunt cu bandă retractabilă pentru interior şi pentru exterior, iar 60 sunt popici de delimitare a spaţiului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0879
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0903
USD
Azi 4.4034
Diferența 0.0129
Zi precendentă 4.3905
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0885 RON
USD flag1 USD = 4.3738 RON
GBP flag1 GBP = 5.8384 RON
CHF flag1 CHF = 5.4659 RON
AUD flag1 AUD = 2.8509 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1153 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0289 RON
NOK flag1 NOK = 0.4332 RON
SEK flag1 SEK = 0.4612 RON
XAU flag1 XAU = 589.7493 RON
Monede Crypto
1 BTC = 492367.24RON
1 ETH = 18173.97RON
1 LTC = 427.67RON
1 XRP = 10.94RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21650.770.05%
BET-BK4210.310.10%
BET-EF1178.800.07%
BET-FI78492.25-0.44%
BET-NG1593.090.24%
BET-TR50253.580.05%
BET-TRN48587.420.05%
BET-XT1864.090.02%
BET-XT-TR4236.160.02%
BET-XT-TRN4106.200.02%
BETAeRO1003.632.66%
BETPlus3162.100.07%
RTL48504.000.06%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel