Schimbări MAJORE la Metrorex. Despre ce e vorba

Antonia Popescu |
Data publicării:
Curtea de Apel București s-a pronunțat în favoarea angajaților
Curtea de Apel București s-a pronunțat în favoarea angajaților

Lucrările de modernizare a sistemului de taxare s-au terminat la final de an, astfel încât am început imprimarea cartelelor contactless creând premisele unei integrări depline cu STB şi alţi operatori de transport, după ce în prima parte a anului a fost implementată plata cu cardul bancar, a afirmat directorul general al Metrorex, Gabriel Daniel Mocanu.

"Tot pe final de an s-a semnat contractul pentru achiziţia a 13 trenuri noi de metrou dedicate Magistralei 5, cu posibilitatea de extensie cu încă 17 trenuri. Nu a fost uşor şi avem încă multe lucruri de pus la punct, atât în interior, noi, toţi salariaţii, cât şi cu partenerii din serviciile de pază, curăţenie şi mentenanţă. În acest context, este de remarcat şi relaţia deosebită avută cu Autoritatea Feroviară Română, cu Poliţia Metrou şi personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în gestionarea momentelor mai delicate. Subliniem totodată profesionalismul mass-media care a reflectat cu promptitudine şi calm atât sincopele din activitatea noastră, cât şi problematica diversă cu care ne confruntăm, fiind un vector obiectiv de comunicare", a menţionat Mocanu, într-un comunicat remis miercuri Agerpres.

Ce se întâmplă astăzi în Wuhan, este INCREDIBIL

Totodată, şeful Metrorex a afirmat că se doreşte implementarea cât mai rapid a proiectelor de realizare a Magistralei 6 (pentru care s-au depus 4 oferte la lotul 1- lucrări de structură şi pentru care s-a finalizat şi încărcat în SICAP documentaţia de achiziţie pentru lotul 2-lucrări de structură), precum şi pentru continuarea Magistralei 5 până la Piaţa Iancului, a Magistralei 4 între Gara de Nord 2 şi Gara Progresul, achiziţia de noi trenuri, modernizarea Magistralelor 1, 2, 3 şi realizarea de extensii spre Mogoşoaia, Berceni, Pantelimon, Tunari etc.

Totodată, directorul general al Metrorex susţine că, împreună cu specialiştii din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi consultanţi ai UE, se urmăreşte realizarea proiectelor pentru Bragadiru - Voluntari (Magistrala 7) şi a semiinelului Crângaşi - Dristor 2 (Magistrala 8).

Acesta a amintit că, în acest an, a fost finalizată Magistrala 5 de metrou: Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv staţia, galeria de legătură şi depoul Valea Ialomiţei. De asemenea, s-au finalizat şi lucrările la extensia sistemului de control trafic al Magistralei 4 - Laminorului - Depou Străuleşti, astfel încât s-a putut reduce timpul de succedare între trenuri, cu circa 40%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.095
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.095
USD
Azi 4.3215
Diferența 0.0257
Zi precendentă 4.2958
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0950 RON
USD flag1 USD = 4.3215 RON
GBP flag1 GBP = 5.9031 RON
CHF flag1 CHF = 5.5510 RON
AUD flag1 AUD = 3.0269 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1590 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4457 RON
SEK flag1 SEK = 0.4825 RON
XAU flag1 XAU = 683.2483 RON
Monede Crypto
1 BTC = 332543.34RON
1 ETH = 9886.66RON
1 LTC = 261.91RON
1 XRP = 6.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27453.651.48%
BET-BK5554.401.42%
BET-EF1476.411.37%
BET-FI103300.43-0.04%
BET-NG1994.861.09%
BET-TR64289.711.48%
BET-TRN62102.261.48%
BET-XT2376.811.39%
BET-XT-TR5440.901.39%
BET-XT-TRN5270.071.39%
BETAeRO981.76-0.09%
BETPlus3980.721.48%
RTL61731.711.39%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel