Marcel Ciolacu a făcut mai multe declarații marți iar printre subiectele abordate a fost și compensarea energeiei electrice pentru unele instituții și companii de stat.
Staţiile de metrou Tineretului şi Eroii Revoluţiei au fost închise joi dimineaţa, la ora 4:45, din cauza sesizării unui miros de fum în tunel, informează Metrorex.
Pe fondul grevei spontane declanșate joi de sindicatele STB, Metrorex a introdus în circulaţie toate trenurile disponibile din flotă şi va circula în orele de vârf la un interval minim posibil,...
Agenţii de pază din reţeaua Metrorex au obligativitatea de a verifica purtarea corectă de către călători a măştilor de protecţie şi de a-i atenţiona atunci când este cazul, dar...
Trenurile de metrou vor circula, în perioada 27 noiembrie-1 decembrie, conform graficelor stabilite pentru zilele de sărbătoare, iar unele garnituri vor fi suplimentate, anunţă Metrorex.
Capitala se îndreaptă în salturi spre carantină. Numărul mare de cazuri zilnice creşte rata de incidenţă, luni aceasta fiind de 4.95. Cea mai gravă situaţie este în Sectorul 1.
Metrorex și Cătălin Drulă au fost înfrânți de Curtea de Apel București care a respins apelul privind tăierea salariilor angajaților care muncesc în subteran.
Preţul unei călătorii cu metroul sau cu transportul în comun de suprafaţă creşte la 3 lei de duminică, iar un bilet comun STB/Metrorex va costa 5 lei, a anunţat, conform Ministerului...
Participanţii la campania "PET=BILET", lansată de Metrorex, în parteneriat cu Eco Synergy şi Rematholding, vor primi o cartelă de metrou cu o călătorie în schimbul donării a cinci deşeuri,...
Sistemul de taxare al Metrorex continuă să fie modernizat. Începând de joi, 29 iulie, călătorii cu abonamente vor beneficia de carduri contactless pe care vor putea reîncărca și alte tipuri...
Variantele de abonament săptămânal, lunar sau anual vor putea fi încărcate pe cardurile nominale contactless ale Metrorex, începând de joi, 29 iulie, se menţionează într-un comunicat remis...
Metrorex va cumpăra energie electrică în următoarele trei luni de la Hidroelectrica, după intrarea în insolvenţă a furnizorului Getica 95, au afirmat luni, pentru Agerpres, surse din sectorul...
Trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele după un program prelungit cu două ore, luni, în contextul desfăşurării, la Bucureşti, a partidei de fotbal Franţa - Elveţia, din faza...
Tribunalul Bucureşti a respins joi, ca inadmisibilă, cererea directorului general al Metrorex SA, Ştefan Paraschiv, privind suspendarea Contractului Colectiv de Muncă, care prevede o creştere...
Metrorex va demara acţiunile necesare pentru asigurarea pazei la metrou de către Jandarmerie, potrivit unei adrese transmisă de companie către "Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM) şi...
Lucrări de refacere a finisajelor vor avea loc în weekend-ul care urmează (14 - 16 mai) la staţia de metrou Mihai Bravu, ieşirea către şoseaua cu acelaşi nume, a anunţat, joi, Metrorex...
Metrorex nu şi-a plătit dările la stat, între martie şi decembrie anul trecut, însă a mărit salariile, a declarat marţi, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, menţionând că în...
Preţul unei călătorii cu metroul ar trebui majorat până la 50 de lei pentru ca Metrorex să devină rentabilă, aşa cum îşi propun noua conducere a companiei şi ministrul Transporturilor, a...
Una dintre căile de acces de la staţia de metrou Ştefan cel Mare va fi închisă accesului călătorilor pentru lucrări de refacere a finisajelor, începând de luni şi până pe 21 mai.
O companie care nu poate aduce venituri ca să-şi acopere cheltuielile intră în insolvenţă, iar la Metrorex există un dezechilibru între venituri şi cheltuielile salariale, a afirmat,...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că veștile despre situația de la metrou după protestele de vinerea trecută sunt „ca la Radio Erevan”, însă lucrurile sunt mai complicate...
Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a declarat azi că informația comunicată marți de către liderul sindical Ion Rădoi, conform căreia nimeni nu va fi tras la răspundere pentru...
Subiectul micşorării salariilor angajaţilor Metrorex va fi discutat la o întâlnire viitoare între conducerea companiei şi sindicatul salariaţilor, informează Unitatea - Sindicatul Liber din...
În urma negocierilor care au avut loc între sindicatul "Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM) și Metrorex au fost luate mai multe decizii în privința disponibilizărilor și a salariilor...
Acţiunea ilegală de ocupare a metroului bucureştean a produs pagube de aproximativ 2,827 milioane de lei iar Metrorex se va îndrepta împotriva celor responsabili folosind toate mijloacele legale...
Premierul Florin Cîţu a anunţat, duminică, mai multe măsuri după protestul de la metrou, subliniind că nu va permite "să fim şantajaţi de un grup de oameni organizaţi în stil mafiot".
Greva de vineri dimineaţa de la metrou nu a fost anunţată nici furnizorului şi nici distribuitorului de energie din Bucureşti, astfel că întregul sistem energetic al Capitalei se află în...
După ce ministrul transporturilor a anunțat că a făcut plângere penală împotriva protestului de la metrou, a venit și rândul Metrorex să facă demersuri de acest gen.
Metroul bucureștean este paralizat de un protest spontan ceea ce a determinat 250.000 de utilizatori ai acestui mijloc de transport să caute alte variante.
Reprezentanții Sindicatului de la metrou au venit cu revendicările oficiale și susțin că problema spațiilor comerciale nu are legătură cu blocarea circulației metroului.
În contextul prelungirii stării de alertă în România, Metrorex anunță că, începând de vineri, 26 martie, călătorii vor aștepta un pic mai mult sosirea trenurilor în stații. Asta,...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că a primit raportul Metrorex al Corpului de Control. Lista de probleme, deficiențe și abuzuri descoperite este lungă, susține ministrul....
Cele mai neprofitabile 10 companii controlate de stat au adunat pierderi de peste 3 miliarde de lei numai în 2019, arată cele mai recente date publice agregate de ZF.
Câştigul mediu brut lunar per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei, iar în propunerea de buget de venituri şi cheltuieli pentru 2021 al companiei acesta este estimat la 12.739...
Media salariilor de la metrou nu depășește suma de 7000 lei/lună, iar ministrul Transporturilor Cătălin Drulă are situația reală, care i-a fost prezentată de către conducerea executivă a...